CELE MAI NOI ARTICOLE

Grupul Politic EPP: Orban se va conforma cerinţelor UE în privinţa legii învăţământului din Ungaria

Premierul ungar, Viktor Orban, va respecta cerinţele UE faţă de o lege a învăţământului care ar putea închide o universitate de top, afirmă Partidului Popular European (EPP), grupul politic de centru-dreapta al Blocului comunitar, citat de BBC News.
Grupul Politic EPP: Orban se va conforma cerinţelor UE în privinţa legii învăţământului din Ungaria

Irina Begu, învinsă de Elise Mertens în semifinalele turneului WTA de la Istanbul

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, locul 33 în clasamentul WTA, a pierdut, sâmbătă, scor 1-6, 1-6, meciul cu Elise Mertens (Belgia, 65 WTA) în semifinalele turneului WTA de la Istanbul (Turcia), dotat cu premii în valoare totală de 226.750 de dolari.
Irina Begu, învinsă de Elise Mertens în semifinalele turneului WTA de la Istanbul

GALERIE FOTO O păpuşă de 6 metri, manevrată de cinci persoane, pe scena Teatrului din Piteşti

O păpuşă de aproape şase metri poate fi văzută în superproducţia „Jack şi vrejul de fasole fermecat”, pusă în scenă la Teatrul „Aschiuţă” din Piteşti, organitatorii declarând că este cea mai mare păpuşă mobilă din România, transmite corespondentul MEDIAFAX.
GALERIE FOTO O păpuşă de 6 metri, manevrată de cinci persoane, pe scena Teatrului din Piteşti

Florin Mergea l-a învins pe Horia Tecău şi s-a calificat în finala turneului de la Barcelona

Perechea româno-pakistaneză formată din Florin Mergea şi Aisam-Ul-Haq Qureshi, a câştigat, sâmbătă seara, scor 6-3, 5-7, 14-12, meciul cu "dublul" Horia Tecău/Jean-Julien Rojer şi s-a calificat în finala turneului de la Barcelona (Spania), dotat cu premii în valoare totală de 2.324.905 euro.
Florin Mergea l-a învins pe Horia Tecău şi s-a calificat în finala turneului de la Barcelona

IGPR: Ieri, poliţiştii au reţinut aproape 450 de permise de conducere

Poliţiştii care acţionează suplimentar faţă de efectivul curent pe durata minivacanţei de 1 Mai au depistat 118 persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni sau urmărite în temeiul legii şi au reţinut 450 de permise de conducere, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
IGPR: Ieri, poliţiştii au reţinut aproape 450 de permise de conducere

Trupe americane, desfăşurate în Siria pentru a opri luptele dintre aliaţii turci şi kurzi ai SUA

Statele Unite ar fi desfăşurat militari la frontiera dintre statul turc şi regiunea kurdă autonomă din nordul Siriei, pentru a răspunde unor serii de atacuri din partea Turciei asupra unor poziţii kurde, informează The Independent.
Trupe americane, desfăşurate în Siria pentru a opri luptele dintre aliaţii turci şi kurzi ai SUA

IGPR: Aproape 1.000 m3 de material lemnos fără acte legale, descoperite la o societate din Călăraşi

Aproape 1.000 m3 de material lemnos fără documente legale au fost descoperite de poliţişti în urma unui control la o societate comercială din Călăraşi, marfa, în valoare de circa 600.000 de lei, fiind confiscată, iar societatea, sancţionată contravenţional cu 15.000 de lei, anunţă IGPR.
IGPR: Aproape 1.000 m3 de material lemnos fără acte legale, descoperite la o societate din Călăraşi

Focuri de ARMĂ pe litoral: Şoferul unui bolid de lux a forţat două baraje de poliţie. Bărbatul, REŢINUT după ce a fost urmărit 30 km

Un şofer în vârstă de 40 de ani a fost oprit de poliţişti doar după ce au tras focuri de armă, acesta gonind pe străzile din Mangalia, unde a forţat şi barajul format de oamenii legii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Focuri de ARMĂ pe litoral: Şoferul unui bolid de lux a forţat două baraje de poliţie. Bărbatul, REŢINUT după ce a fost urmărit 30 km

Opt persoane, decedate în urma prăbuşirii unui avion militar în Cuba

Opt membri ai Armatei cubaneze au decedat după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit într-o regiune montană a insulei Cuba, potrivit presei locale, citate de CNN.
Opt persoane, decedate în urma prăbuşirii unui avion militar în Cuba

Secretul celor mai reuşite grătare de 1 Mai. Cinci reţete sănătoase recomandate de bucătari de top

După preparatele culinare tradiţionale de Paşti, de la drob, miel, cozonac şi ouă, minivacanţa de 1 Mai muncitoresc aduce tentaţia grătarelor. CSID propune celor pofticioşi o serie de reţete care nu sunt doar gustoase, ci şi sănătoase. dacă sunt gătite în mod corect.
Secretul celor mai reuşite grătare de 1 Mai. Cinci reţete sănătoase recomandate de bucătari de top

FOTO Mesajul emoţionant al Principesei Maria. Ce le-a transmis românilor despre Regele Mihai

Principesa Maria a României, cea de-a cincea fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana, a postat sâmbătă, pe contul său de Facebook, un mesaj emoţionant şi o fotografie înfăţişându-l pe Rege.
FOTO Mesajul emoţionant al Principesei Maria. Ce le-a transmis românilor despre Regele Mihai

Jobul fără program, la care poţi munci când vrei şi cât vrei. Cum a câştigat această femeie 1 milion de dolari într-un an

Fiverr devine locul ideal pentru a câştiga bani garantat, fără a avea şefi, program inflexibil sau deadline-uri. Dovada este Charmaine Pocek, o femeie care a reuşit într-un singur an de zile să câştige un milion de dolari.
Jobul fără program, la care poţi munci când vrei şi cât vrei. Cum a câştigat această femeie 1 milion de dolari într-un an

VIDEO, FOTO Cum arată fiica lui Steve Jobs. Motivul pentru care nu a vrut să o recunoască tatăl ei

Cofondatorul Apple, Steve Jobs a cunoscut-o pe Chrisann Brennan în 1972 în perioada studenţiei. Chrisann a rămas însărcinată pe când Jobs avea 23 de ani, însă el nu a vrut să recunoască copilul o perioadă îndelungată, potrivit Business Insider.
VIDEO, FOTO Cum arată fiica lui Steve Jobs. Motivul pentru care nu a vrut să o recunoască tatăl ei

FOTO Incendiul izbucnit la hotelul de cinci stele din Sinaia a fost stins, iar turiştii au fost mutaţi

Incendiul care a izbucnit duminică dimineaţa la un hotel de cinci stele din Sinaia a fost stins, iar pompierii militari au stabilit că flăcărilor au pornit din cauza coşului de fum al unui şemineu, care era neizolat corespunzător, transmite corespondentul MEDIAFAX.
FOTO Incendiul izbucnit la hotelul de cinci stele din Sinaia a fost stins, iar turiştii au fost mutaţi

Alexandru Dedu, preşedinte Federaţiei Române de Handbal: Plecăm cu şansa a doua în confruntarea cu Serbia

Naţionala de handbal masculin a României va întâlni reprezentativa Serbiei, pe 4 mai, ora 20.00, în Sala Lascăr Pană din Baia Mare, în preliminariile pentru EURO 2018. O victorie a "tricolorilor" ar însemna în mare proporţie calificarea la turneul final după o absenţă de 22 ani.
Alexandru Dedu, preşedinte Federaţiei Române de Handbal: Plecăm cu şansa a doua în confruntarea cu Serbia

Minister rus: Sistemul antibalistic american din Polonia şi România încalcă un tratat ruso-american

Desfăşurarea sistemului antibalistic al SUA din România şi planurile de a plasa mai multe sisteme de apărare în Polonia încalcă un tratat în vigoare dintre statul rus şi cel american, a declarat ministerul de Externe de la Kremlin, informează Reuters.
Minister rus: Sistemul antibalistic american din Polonia şi România încalcă un tratat ruso-american

Mircea Lucescu, inclus de Marca în top 50 al antrenorilor din lume

Mircea Lucescu a fost inclus în top 50 al celor mai buni antrenori din lume. Tehnicianul formaţiei Zenit Saint Petersburg ocupă poziţia 35 în cadrul listei publicate de jurnaliştii de la Marca.
Mircea Lucescu, inclus de Marca în top 50 al antrenorilor din lume

George Rădulescu şi George Găman vor arbitra meciurile de duminică din Liga 1

Arbitrii George Rădulescu şi George Găman vor conduce la centru meciurile Pandurii Tg. Jiu - FC Voluntari şi CRF Cluj - CS Universitatea Craiova, programate duminică, 30 aprilie, în play-off-ul şi play-out-ul Ligii 1.
George Rădulescu şi George Găman vor arbitra meciurile de duminică din Liga 1

NYT: Primele 100 de zile de mandat – Donald Trump a folosit excesiv atribuţiile executive, într-un stil de conducere liber, detaşat de normele prezidenţiale

Primele 100 de zile ale mandatului preşedintelui SUA, Donald Trump, au fost marcate de utilizarea în mod agresiv a atribuţiilor executive, într-un stil de conducere liber, detaşat de normele prezidenţiale şi de tradiţia politică de la Washington, comentează cotidianul The New York Times.
NYT: Primele 100 de zile de mandat - Donald Trump a folosit excesiv atribuţiile executive, într-un stil de conducere liber, detaşat de normele prezidenţiale

SIMONA HALEP, învinsă de Laura Siegemund în semifinala turneului de la Stuttgart

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, locul cinci în clasamentul WTA, a pierdut, sâmbătă seara, scor 4-6, 5-7, meciul cu Laura Siegemund (Germania, 49 WTA) şi a ratat accedera în finala turneului de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 710.900 dolari.
SIMONA HALEP, învinsă de Laura Siegemund în semifinala turneului de la Stuttgart

Real Madrid a câştigat, scor 2-1, meciul cu Valencia din etapa a 35-a a campionatului Spaniei

Real Madrid s-a impus cu 2-1 în faţa Valenciei, în etapa 35-a campionatului spaniol. Partida disputată în ploaia de pe Santiago Bernabeu a fost una dificilă pentru gruparea lui Zinedine Zidane, în care Ronaldo a ratat şi un penalty în minutul 56.
Real Madrid a câştigat, scor 2-1, meciul cu Valencia din etapa a 35-a a campionatului Spaniei

UE: Irlanda unită ar fi în mod automat membru deplin al Blocului comunitar

Liderii Uniunii Europene au aprobat sâmbătă să includă Irlanda de Nord în Blocul comunitar în cazul în care se va vota unirea provinciei britanice cu statul irlandez în urma unui referendum, informează Reuters.
UE: Irlanda unită ar fi în mod automat membru deplin al Blocului comunitar

Cinematograf interbelic, redeschis după 27 de ani de la ultima proiecţie

Un cinematograf din judeţul Arad, vechi de aproape un secol, a fost redeschis, sâmbătă, de Primăria Arad, după 27 de ani de la ultima proiecţie, municipalitatea propunându-şi să-l introducă în circuitul cultural alături de alte două cinematografe pe care le-a modernizat.
Cinematograf interbelic, redeschis după 27 de ani de la ultima proiecţie

GALERIE FOTO Minivacanţa de 1 Mai: Zeci de mii de turişti petrec pe litoral. Cei mai curajoşi s-au avântat în valuri

Zeci de mii de tineri petrec weekend-ul pe litoral, în minivacanţa de 1 Mai, pentru ei fiind pregătite festivaluri de muzică, gastronomice şi de bere, întreceri de maşini şi multe concerte. Startul a fost dat deja în staţiunea Mamaia, când a pornit muzica la Sunwaves 21.
GALERIE FOTO Minivacanţa de 1 Mai: Zeci de mii de turişti petrec pe litoral. Cei mai curajoşi s-au avântat în valuri

Avionul privat al lui Charlie Sheen a fost percheziţionat de către vameşi şi câini antidrog, pe un aeroport din SUA

Avionul privat al actorului american Charlie Sheen a fost percheziţionat de către vameşi şi câini anti-drog pe Aeroportul Brown Field din San Diego, pe când actorul se întorcea dintr-o vacanţă petrecută în Cabo San Lucas, Mexic, potrivit contactmusic.com.
Avionul privat al lui Charlie Sheen a fost percheziţionat de către vameşi şi câini antidrog, pe un aeroport din SUA

Marine Le Pen îl va numi premier pe Nicolas Dupont-Aignan, în cazul în care va câştiga alegerile

Marine Le Pen, candidatul formaţiunii de extremă-dreapta Frontul Naţional, îl va numi drept premier pe Nicolas Dupont-Aignan, candidat la preşedinţie în primul tur din partea partidului Debout La France, în cazul în care va câştiga alegerile din Franţa, informează presa internaţională.
Marine Le Pen îl va numi premier pe Nicolas Dupont-Aignan, în cazul în care va câştiga alegerile

Bistriţa-Năsăud se pregăteşte să intre în Cartea Recordurilor cu dansul şi costumul popular

Bistriţa-Năsăud se pregăteşte să intre, pe 14 mai, de Ziua Naţională a Costumului Popular, în Cartea Recordurilor, urmând să stabilească două recorduri mondiale, unul cu cel mai mare număr de persoane îmbrăcate în costum popular şi un altul cu cel mai mare număr de participanţi la dans tradiţional.
Bistriţa-Năsăud se pregăteşte să intre în Cartea Recordurilor cu dansul şi costumul popular

Angela Merkel consideră că relaţia sa cu Donald Trump este una bună, în pofida „începutului rece”

Angela Merkel, cancelarul german, a declarat sâmbătă că ea şi preşedintele american, Donald Trump, au construit o ”bună relaţie”, în pofida unui ”început rece” care a ridicat anterior temeri în privinţa deteriorării relaţiei dintre cele două state, informează Reuters.
Angela Merkel consideră că relaţia sa cu Donald Trump este una bună, în pofida

Shinzo Abe, premierul Japoniei: Testul balistic nord-coreean reprezintă o gravă ameninţare la adresa Japoniei

Decizia Coreei de Nord de a efectua un test balistic reprezintă o gravă ameninţare la adresa Japoniei, a declarat sâmbătă premierul japonez, Shinzo Abe, solicitând SUA şi Chine să menţină presiunea asupra Phenianului, informează Reuters.
Shinzo Abe, premierul Japoniei: Testul balistic nord-coreean reprezintă o gravă ameninţare la adresa Japoniei

Mark Rutte, premierul olandez: Discuţiile despre noile relaţii dintre UE şi Marea Britanie trebuie să înceapă rapid

Uniunea Europeană şi Marea Britanie trebuie să facă un progres rapid al problemelor iniţiale ale negocierilor pentru Brexit şi să înceapă curând să discute despre noul lor acord comercial şi relaţia politică, a declarat sâmbătă premierul olandez Mark Rutte, citat de Reuters.
Mark Rutte, premierul olandez: Discuţiile despre noile relaţii dintre UE şi Marea Britanie trebuie să înceapă rapid

Raluca Turcan, la alegerile PNL Iaşi: Aici, cel mai mare adversar al PNL a fost PNL, nu PSD

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat că la Iaşi, cel mai mare adversar al PNL Iaşi la ultimele alegeri nu a fost PSD, ci chiar PNL, pentru că au fost cazuri în care „în interior” s-au făcut plângeri penale şi s-a vorbit împotriva partidului.
Raluca Turcan, la alegerile PNL Iaşi: Aici, cel mai mare adversar al PNL a fost PNL, nu PSD

FOTO Fotbalistul Marc Bartra, rănit în urma exploziilor la autocarul Borussiei Dortmund, a revenit la antrenamentele echipei după operaţia la braţul drept

Marc Bartra (26 de ani), fundaşul formaţiei germane Borussia Dortmund, rănit în urma exploziilor care au avut loc pe 11 aprilie în Germania, a revenit la antrenamentele echipei conduse de Thomas Tuchel, fiind refăcut.
FOTO Fotbalistul Marc Bartra, rănit în urma exploziilor la autocarul Borussiei Dortmund, a revenit la antrenamentele echipei după operaţia la braţul drept

GALERIE FOTO Festivalul Roman Apulum: Lupte între daci şi romani, paradă de noapte cu torţe şi târguri de sclavi

Mii de turişti au venit, în minivacanţa de 1 Mai la Alba Iulia, la Festivalul Roman Apulum, care cuprinde demonstraţii militare, paradă de noapte cu torţe, târguri de sclavi, bătălii între legiunile romane şi trupele de daci, dar şi lupte între gladiatori, cum au fost în cele mai vechi timpuri.
GALERIE FOTO Festivalul Roman Apulum: Lupte între daci şi romani, paradă de noapte cu torţe şi târguri de sclavi

Grup coordonat din penitenciar, care înşela oameni prin metoda „Accidentul”, destructurat

Patru bărbaţi, încarceraţi într-un penitenciar, sprijiniţi de aţi doi bucureşteni, sunt acuzaţi că au creat un grup infracţional prin care înşelau oameni folosind metoda „Accidentul”. Ei sunau vârstnici şi, sub pretextul unui accident, solicitau bani pentru ca victima să îşi retragă plângerea.
Grup coordonat din penitenciar, care înşela oameni prin metoda „Accidentul”, destructurat

Autorităţile ruse au desfăşurat forţele de ordine în Moscova, înaintea unui protest al opoziţiei

Sute de agenţi de poliţie au fost desfăşuraţi sâmbătă în centrul Moscovei înaintea unui protest al opoziţiei faţă de o eventuală participare a lui Vladimir Putin la scrutinul prezidenţial din 2018, informează Reuters.
Autorităţile ruse au desfăşurat forţele de ordine în Moscova, înaintea unui protest al opoziţiei

Klaus Iohannis: Guvernul să-şi facă temele mai bine, dacă vrea relocarea agenţiei europene a medicamentului

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, înainrea reuniunii Consiliului European, care se desfăşoară la Bruxelles, că aşteaptă ca Guvernul ”să-şi facă temele mai bine” pentru ca Agenţia Europeană a Medicamentului să fie relocată din Marea Britanie în România, în urma Brexit.
Klaus Iohannis: Guvernul să-şi facă temele mai bine, dacă vrea relocarea agenţiei europene a medicamentului

Preşedintele Iohannis, despre negocierile pentru Brexit: Toţi pe unul şi unul pentru toţi/„ Abordarea de la început a rămas: prima dată oamenii, după aceea banii“

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, după reuniunea Consiliului European în care au discutat liniile directoare privind negocierile pentru Brexit, că abordarea de la început a rămas - prima dată oamenii, după aceea banii, dar şi că nu se va negocia separat cu Marea Britanie.
Preşedintele Iohannis, despre negocierile pentru Brexit: Toţi pe unul şi unul pentru toţi/„ Abordarea de la început a rămas: prima dată oamenii, după aceea banii“

GALERIE FOTO Cafenea unde clienţii pot picta ceştile, bolurile şi farfuriile, deschisă în Cluj-Napoca

Cinci români care s-au întors din Canada au deschis în centrul municipiului Cluj-Napoca un concept nou de local, Ceramic Cafe, unde clienţii pot picta ceşcuţe, boluri sau farfurii şi modelează din lut diverse obiecte, pe care le păstrează ori le oferă cadou, transmite corespondentul MEDIAFAX.
GALERIE FOTO Cafenea unde clienţii pot picta ceştile, bolurile şi farfuriile, deschisă în Cluj-Napoca

Restricţia de circulaţie pe Transalpina, prelungită cu încă o lună din cauza vremii nefavorabile

Reprezentanţii Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu-Jiu anunţă că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, şoseaua Transalpina nu va fi deschisă pe 30 aprilie, aşa cum era stabilit iniţial. Şoferii vor putea circula pe acest secotr după 31 mai, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Restricţia de circulaţie pe Transalpina, prelungită cu încă o lună din cauza vremii nefavorabile

MEDIAFAX TALKS: Asiguratorii privaţi: Este nevoie de o revizuire a sistemului naţional de asigurări

Asiguratorii privaţi sunt de părere că întregul sistem naţional de asigurări de sănătate ar trebui regândit astfel încât să se poată crea un echilibru între public şi privat. În România, asigurările private reprezintă doar 1% din sistemul naţional de sănătate.
MEDIAFAX TALKS: Asiguratorii privaţi: Este nevoie de o revizuire a sistemului naţional de asigurări