CELE MAI NOI ARTICOLE

Agenţia Naţională de Transplant: Se poate face transplant la Spitalul Sfânta Maria. Urmează să fie informat ministerul

Agenţia Naţională de Transplant anunţă că raportul cerut de ministerul Sănătăţii privind situaţia Centrului de Transplant Sfânta Maria a fost finalizat, concluziile fiind că unitatea medicală îndeplineşte condiţiile pentru efectuarea de transplant.
Agenţia Naţională de Transplant: Se poate face transplant la Spitalul Sfânta Maria. Urmează să fie informat ministerul

Vladimir Putin a prezentat condoleanţe premierului brianic în urma atacului de la Londra

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a prezentat condoleanţe premierului britanic Theresa May pentru consecinţele tragice ale atacului terorist din centrul Londrei, a anunţat serviciul de presă de la Kremlin, citat de site-ul agenţiei Tass.
Vladimir Putin a prezentat condoleanţe premierului brianic în urma atacului de la Londra

Opt persoane, ARESTATE în legătură cu atacul TERORIST de la Londra

Opt persoane au fost arestate în legătură cu atacul terorist de la Londra. Mark Rowley, şeful diviziei pentru combaterea terorismului în cadrul Scotland Yard, a precizat că poliţia a efectuat raiduri la şase adrese din Londra, Birmingham şi alte localităţi, relatează BBC News.
Opt persoane, ARESTATE în legătură cu atacul TERORIST de la Londra

Rex Tillerson, secretarul american de Stat: Eliminarea liderul reţelei teroriste Stat Islamic, doar o chestiune de timp

Rex Tillerson, secretarul american de Stat, a declarat că zeci de lideri ai reţelei teroriste Stat Islamic (SI) au fost ucişi în urma raidurilor aeriene ale coaliţiei internaţionale coordonate de SUA, astfel că eliminarea lui Abu Bakr al-Baghdadi, şeful SI, este "doar o chestiune de timp".
Rex Tillerson, secretarul american de Stat: Eliminarea liderul reţelei teroriste Stat Islamic, doar o chestiune de timp

Fosta gimnastă Maria Olaru a divorţat de politicianul Bogdan Diaconu: ”ROG doar să nu mai fiu asociată cu persoana respectivă”

Fota gimnastă Maria Olaru a divorţat de politicianul Bogdan Diaconu. Anunţul a fost făcut de sportivă pe pagina sa de Facebook: ”Deşi trăiam separaţi n-am vrut să fiu acuzată, sau doar bănuită, că aş fi contribuit, prin decizia mea, la eşecul său politic”, a scris aceasta.
Fosta gimnastă Maria Olaru a divorţat de politicianul Bogdan Diaconu: ”ROG doar să nu mai fiu asociată cu persoana respectivă”

Igor Dodon solicită statut de observator pentru Republica Moldova în cadrul Uniunii Eurasiatice

Preşedintele Igor Dodon a decis să iniţieze procesul pentru acordarea statului de observator pentru Republica Moldova în cadrul Uniunii Eurasiatice, printr-o scrisoare adresată preşedintelui Consiliului suprem al Uniunii, Almazbek Atambaev, relatează Radio Chişinău online.
Igor Dodon solicită statut de observator pentru Republica Moldova în cadrul Uniunii Eurasiatice

Satu Mare: Bărbat reţinut pentru pornografie infantilă, avea peste 8.000 de fotografii cu minori

Un bărbat în vârstă de 42 de ani din Satu Mare a fost reţinut pentru 24 de ore pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice. El avea în calculator peste 8.000 de fotografii cu minori în ipostaze sexuale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Satu Mare: Bărbat reţinut pentru pornografie infantilă, avea peste 8.000 de fotografii cu minori

Sumele fabuloase cu care sunt plătite surorile Kardashian pentru o singură postare pe Instagram

Surorile Kardashian sunt considerate unele dintre cele mai influente persoane din lume în mediul virtual, iar brandurile plătesc sume de până la şase cifre pentru a apărea în postările lor pe Instagram, conform unui articol al publicaţiei Harpersbazaar.com, scrie Business Magazin.
Sumele fabuloase cu care sunt plătite surorile Kardashian pentru o singură postare pe Instagram

VIDEO Dosar penal pe numele a cinci tineri din Prahova care au creat PANICĂ, trăgând cu un pistol de jucărie în centrul oraşului Ploieşti

Cinci tineri au creat panică, miercuri seara, în zona centrală a Ploieştiului, după ce au oprit maşina în care se aflau şi au cerut informaţii de la trecători, în engleză, iar apoi unul din ei, care avea şi un turban pe cap, a tras în aer cu un pistol care s-a dovedit a fi de jucărie.
VIDEO Dosar penal pe numele a cinci tineri din Prahova care au creat PANICĂ, trăgând cu un pistol de jucărie în centrul oraşului Ploieşti

FOTO, VIDEO EXPLOZII în lanţ la un depozit de muniţii din nord-estul Ucrainei. Peste 20.000 de persoane evacuate

O deflagraţie, urmată de un incendiu şi alte explozii, s-a produs în dimineaţa zilei de joi la un depozit de muniţii din apropierea oraşului Balakleya din nord-estul Ucrainei, informează agenţia de ştiri TASS, citând presa ucraineană.
FOTO, VIDEO EXPLOZII în lanţ la un depozit de muniţii din nord-estul Ucrainei. Peste 20.000 de persoane evacuate

Mai multe persoane au fost arestate la Birmingham, de unde se crede că a fost ÎNCHIRIAT vehiculul folosit la Londra

Mai multe persoane au fost arestate în urma unui raid al poliţiei la Birmingham, existând suspiciuni că vehiculul folosit în atacul terorist de la Londra a fost închiriat din acest oraş, notează The Telegraph, care a precizat că autorităţile nu au confirmat că acţiunea are legătură cu atentatul.
Mai multe persoane au fost arestate la Birmingham, de unde se crede că a fost ÎNCHIRIAT vehiculul folosit la Londra

CFR: Trenurile de călători circulă fără întreruperi, unele ajung cu întârzieri de 350 de minute la destinaţie

Trenurile de călători circulă fără întreruperi la ora scrierii acestei ştiri, unele ajungând la destinaţii cu întârzieri, mai exact 45 de trenuri din cele 1200 care circulă într-o zi, ca efect al protestului din cursul zilei de 22 martie, transmite joi CFR Călători.
CFR: Trenurile de călători circulă fără întreruperi, unele ajung cu întârzieri de 350 de minute la destinaţie

Cod galben de ceaţă în judeţele Constanţa şi Tulcea

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineaţa, atenţionări cod galben de ceaţă pentru judeţele Constanţa şi Tulcea.
Cod galben de ceaţă în judeţele Constanţa şi Tulcea

Parlamentul scoţian a suspendat dezbaterile despre independenţa Scoţiei după atentatul de la Londra

Parlamentul de la Edinburgh a suspendat dezbaterile cu privire la organizarea unui nou referendum privind independenţa Scoţiei în urma atacului terorist de la Londra, relatează cotidianul The Guardian pe pagina electronică.
Parlamentul scoţian a suspendat dezbaterile despre independenţa Scoţiei după atentatul de la Londra

#DIZGRAŢIAŢII Povestea copiilor care s-au născut după gratii. Când au văzut prima dată lumea liberă

Nu mai puţin de 31 de copii s-au născut şi au început să meargă în penitenciar în ultimii şase ani. Este vorba despre copiii care au venit pe lume la Penitenciarul pentru femei de la Târgşor, secţia ,,Mama şi copilul". Despre aceste cazuri, aflaţi detalii într-un material al campaniei DIZGRAŢIAŢII.
#DIZGRAŢIAŢII Povestea copiilor care s-au născut după gratii. Când au văzut prima dată lumea liberă

Două persoane au murit după ce o maşină a intrat frontal într-un TIR, între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea

Două persoane au murit, joi, pe DN 7, după ce şoferul unui autoturism a intrat în depăşire într-o curbă şi s-a cionit frontal cu un TIR, între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Două persoane au murit după ce o maşină a intrat frontal într-un TIR, între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea

Suedia pregăteşte sute de adăposturi NUCLEARE în faţa unui posibil atac din partea Rusiei

Suedia pregăteşte sute de adăposturi nucleare pentru a proteja populaţia în faţa unui atac din partea Rusiei, în mijlocul temerilor tot mai crescute din statele baltice, informează The Independent.
Suedia pregăteşte sute de adăposturi NUCLEARE în faţa unui posibil atac din partea Rusiei

Guvernul a decis înfiinţarea unui mecanism interministerial pentru Brexit

În şedinţa de guvern de miercuri a fost aprobat memorandumul privind constituirea mecanismului interministerial pentru pregătirea mandatelor României şi urmărirea negocierilor pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Guvernul a decis înfiinţarea unui mecanism interministerial pentru Brexit

Oficial SUA: Apropiaţi ai lui Donald Trump s-ar fi coordonat cu agenţi ruşi pentru a face dezvăluiri cu privire la Hillary Clinton

FBI deţine informaţii potrivit cărora mai mulţi asociaţi ai preşedintelui Donald Trump ar fi comunicat cu agenţi ruşi pentru a se coordona cu privire la dezvăluirile care au pus în pericol campania prezidenţială a lui Hillary Clinton, a declarat un oficial american pentru CNN.
Oficial SUA: Apropiaţi ai lui Donald Trump s-ar fi coordonat cu agenţi ruşi pentru a face dezvăluiri cu privire la Hillary Clinton

Lumea are la dispoziţie doar 3-4 luni pentru a salva de la foamete oameni din Yemen, Somalia, avertizează Crucea Roşie

Lumea are la dispoziţie doar trei-patru luni pentru a salva milioane de oameni din Yemen şi Somalia de la foamete,în contextul în care seceta şi războiul au afectat culturile iar accesul pentru trimiterea de ajutoare umanitare a fost blocat,avertizează Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR).
Lumea are la dispoziţie doar 3-4 luni pentru a salva de la foamete oameni din Yemen, Somalia, avertizează Crucea Roşie

Atunci când maşinile sunt folosite drept arme. Ce pot face autorităţile pentru a preveni pătrunderea cu vehicule în locurile publice

De-a lungul timpului, sute de persoane au decedat şi alte mii au fost rănite în urma unor atacuri în care au fost utilizate maşini drept arme letale, informează The Wall Street Journal. Întrebarea este pot fi prevenite atacuri de genul celui din Londra de ieri seară sau celui din Nisa de anul trecut?
Atunci când maşinile sunt folosite drept arme. Ce pot face autorităţile pentru a preveni pătrunderea cu vehicule în locurile publice

Şase persoane au fost reţinute în Bosnia-Herţegovina pentru presupuse activităţi de trafic de fiinţe umane

Autorităţile din Bosnia-Herţegovina au anunţat că au reţinut şase persoane în cadrul unei anchete internaţionale care viza o reţea de traficanţi de fiinţe umane, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.
Şase persoane au fost reţinute în Bosnia-Herţegovina pentru presupuse activităţi de trafic de fiinţe umane

Expoziţia „Arhitectură şi Regalitate” va fi vernisată la Veneţia

Expoziţia "Arhitectură şi Regalitate" va fi vernisată, luni, la Institutul Universitar de Arhitectură din Veneţia.
Expoziţia

IMPACTUL turbulenţelor politice din România: Înfiinţările de firme au ajuns la minimul ultimilor 5 ani

Turbulenţele politice din România au avut un impact direct asupra spiritului antreprenorial din ţară, înfiinţările de firme ajungând în lunile decembrie 2016, respectiv ianuarie 2017, la minimul din ultimii cinci ani, arată o analiză a companiei REGnet.ro.
IMPACTUL turbulenţelor politice din România: Înfiinţările de firme au ajuns la minimul ultimilor 5 ani

Autorităţile germane vor deporta doi suspecţi de terorism născuţi în Germania

Autorităţile germane au anunţat că vor deporta doi bărbaţi suspectaţi că ar fi plănuit să comită un atac terorist, care s-au născut în Germania, însă având părinţi de naţionalitate străină, informează site-ul postului France 24.
Autorităţile germane vor deporta doi suspecţi de terorism născuţi în Germania

FOTO.VIDEO Maratonistul Tibi Uşeriu s-a întors în ţară, unde a fost întâmpinat cu aplauze de peste o sută de persoane: Cel mai DIFICIL moment a fost startul, când mi-am dat seama ce mă aşteaptă

Câştigătorul maratonului Arctic Ultra, Tibi Uşeriu, a sosit în ţară, în noaptea de miercuri spre joi, şi a fost întâmpinat cu aplauze de peste o sută de persoane pe Aeroportul Cluj. El a afirmat că cel mai dificil moment a fost startul, când şi-a dat seama câţi kilometri îl aşteaptă.
FOTO.VIDEO Maratonistul Tibi Uşeriu s-a întors în ţară, unde a fost întâmpinat cu aplauze de peste o sută de persoane: Cel mai DIFICIL moment a fost startul, când mi-am dat seama ce mă aşteaptă

Theresa May: Orice încercare de a învinge valorile Marii Britanii va eşua. Ce a declarat Boris Johnson

Orice tentativă de a învinge valorile Marii Britanii este "sortită eşecului", a declarat premierul Theresa May după atacul terorist care a vizat Parlamentul britanic.
Theresa May: Orice încercare de a învinge valorile Marii Britanii va eşua. Ce a declarat Boris Johnson

Cine sunt cei doi români răniţi în ATENTATUL de la Londra/ UPDATE MAE: O persoană se află în stare gravă, cealaltă a fost externată

Doi români au fost răniţi în atentatul de la Londra, soldat cu cinci morţi, între care atacatorul şi un poliţist, şi cel puţin 40 de răniţi.
Cine sunt cei doi români răniţi în ATENTATUL de la Londra/ UPDATE MAE: O persoană se află în stare gravă, cealaltă a fost externată

Topul celor mai fericite ţări din lume. Pe ce loc s-a clasat România anul acesta

World Happiness Report 2017 a publicat lista ţărilor în care locuitorii se consideră cei mai fericiţi.
Topul celor mai fericite ţări din lume. Pe ce loc s-a clasat România anul acesta

Dragnea, după atacul din Londra: Am încredere că Guvernul monitorizează atent evoluţia situaţiei

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, şi-a exprimat, miercuri, solidaritatea cu poporul şi Guvernul britanic, în urma atacului terorist de la Londra, el menţionând că are încredere că Executivul din România monitorizează cu atenţie evoluţia situaţiei.
Dragnea, după atacul din Londra: Am încredere că Guvernul monitorizează atent evoluţia situaţiei

Liderul PSD Liviu Dragnea: Mă gândesc serios să depun plângere penală împotriva lui Liiceanu

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, miercuri, că se gândeşte „serios” să depună plângere penală împotriva lui Gabriel Liiceanu pentru afirmaţia la adresa sa, făcută de acesta în cadrul dezbaterilor din Comisia LIBE, referitoare la o presupusă dorinţă de demitere a procurorului şef al DNA.
Liderul PSD Liviu Dragnea: Mă gândesc serios să depun plângere penală împotriva lui Liiceanu

Preşedintele UEFA plănuieşte noi restricții pe piața transferurilor

Aleksander Ceferin (48 de ani), preşedintele UEFA, a anunţat, miercuri, la o conferinţă la Lisabona, că ia în considerare o serie de măsuri care au ca scop creşterea competitivităţii între cluburi.
Preşedintele UEFA plănuieşte noi restricții pe piața transferurilor

Sindicate-CFR: la Infrastructură s-a încheiat un acord, la Călători negocierile continuă

Contractul Colectiv de Muncă la CFR (Infrastructură) se prelungeşte cu 30 de zile şi greva s-a oprit, dar la CFR Călători situaţia e încă incertă, sindicatele şi conducerea încercând să-i convingă pe grevişti să oprească protestul – acestea sunt primele concluzii după negocierile purtate miercuri.
Sindicate-CFR: la Infrastructură s-a încheiat un acord, la Călători negocierile continuă

Petre-Dragoş Voinescu, eliberat din funcţia de şef al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală

Premierul Sorin Grindeanu a semnat miercuri eliberarea din funcţia de şef al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală a lui Petre-Dragoş Voinescu şi numirea lui Marin-Marius Florea, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.
Petre-Dragoş Voinescu, eliberat din funcţia de şef al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală

Parlamentarul considerat EROU, după ce s-a luptat să-i salveze viaţa politistului atacat de terorist la Londra

Parlamentarul conservator Tobias Ellwood a fost catalogat drept "erou" după ce a încercat să-l resuscitezepe poliţistul ce fusese înjunghiat cu un cuţit de atacator care încerca să intre în Parlamentul de la Londra. Ellwood şi-a pierdut fratele în atacul terorist din Bali, din octombrie 2002, când 202 persoane au fost ucise, printre care se numărau şi 27 de britanici.
Parlamentarul considerat EROU, după ce s-a luptat să-i salveze viaţa politistului atacat de terorist la Londra

Premierul Sorin Grindeanu a discutat cu ambasadorul României în Marea Britanie despre românii răniţi în atentat

Sorin Grindeanu a avut convorbiri telefonice cu ambasadorul României în Marea Britanie despre starea românilor răniţi în atentatul terorist de la Londra şi este ţinut la curent în permanenţă, anunţă Guvernul României pe pagina de Facebook.
Premierul Sorin Grindeanu a discutat cu ambasadorul României în Marea Britanie despre românii răniţi în atentat

Statele Unite, Franţa şi Germania exprimă solidaritate cu Marea Britanie după atacul de la Londra

Statele Unite, Franţa şi Germania au condamnat în termeni duri atacul terorist de la Londra, promiţând susţinere Guvernului Marii Britanii.
Statele Unite, Franţa şi Germania exprimă solidaritate cu Marea Britanie după atacul de la Londra

Copil de 10 ani, accidentat de un microbuz, transportat cu elicopterul SMURD de la Vaslui la Iaşi

Un copil de 10 ani a fost transportat miercuri, cu elicopterul SMURD, de la Vaslui la Iaşi, în stare gravă, după ce a fost lovit de un microbuz care încerca să evite o coliziune cu un alt autoturism. Medicii din Vaslui l-au dus pe copil direct în sala de operaţii, apoi l-au transferat la Iaşi.
Copil de 10 ani, accidentat de un microbuz, transportat cu elicopterul SMURD de la Vaslui la Iaşi

FOTO Jandarmeria Bucureşti a suplimentat dispozitivele de pază la Ambasada Marii Britanii

Jandarmeria Bucureşti a suplimentat dispozitivele de protecţie care asigura paza obiectivelor de importanta deosebita în contextul evenimentelor petrecute în Londra, anunţă instituţia pe pagina de Facebook.
FOTO Jandarmeria Bucureşti a suplimentat dispozitivele de pază la Ambasada Marii Britanii

Anchetă în cazul unei profesoare din Petroşani, care a „predat” istoria familiei Iacob-Ritzi

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara au demarat o anchetă în cazul unei profesoare care a „predat” la cursuri istoria primarului Tiberiu Iacob-Ridzi şi a soţiei sale, Monica, dascălul fiind filmat, iar imaginile au ajuns pe o reţea de socializare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Anchetă în cazul unei profesoare din Petroşani, care a „predat” istoria familiei Iacob-Ritzi