CELE MAI NOI ARTICOLE

Rusia se declară profund îngrijorată de noul test balistic efectuat de Coreea de Nord

Rusia este profund îngrijorată de noul test balistic efectuat de Coreea de Nord, în condiţiile în care astfel de acţiuni ar putea conduce la escaladarea tensiunilor în regiune, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit agenţiei de ştiri Tass.
Rusia se declară profund îngrijorată de noul test balistic efectuat de Coreea de Nord

Peste 7 kilograme de canabis, confiscate de poliţişti în urma a 16 percheziţii în Vâlcea

Poliţiştii din Râmnicu Vâlcea şi procurorii DIICOT au făcut, luni, 16 percheziţii la persoane bănuite că vând canabis, ridicând peste 7 kilograme de canabis, aproape 90 de plante, bani şi arme. Paisprezece persoane urmează să fie audiate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Peste 7 kilograme de canabis, confiscate de poliţişti în urma a 16 percheziţii în Vâlcea

Traian Băsescu, dispută pe Facebook pe tema numărului de membri ai formaţiei ABBA

Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a postat, duminică seara, un mesaj pe o reţea de socializare în care amintea de trupa ABBA, apreciind faptul că suedezii au ştiut să se retragă atunci când au simţit că au oferit publicului tot ce au putut şi că îi respectă pe cei şase membri ai formaţiei.
Traian Băsescu, dispută pe Facebook pe tema numărului de membri ai formaţiei ABBA

Mai mulţi politicieni germani, indignaţi după ce preşedintele Turciei, Recep Erdogan, a acuzat Berlinul de „practici naziste”

Mai mulţi politicieni germani au reacţionat la remarcile preşedintelui turc, care a acuzat Berlinul de "practici naziste" după ce autorităţile germane au retras autorizaţia pentru organizarea unei manifestaţii în oraşul Gaggenau,unde trebuia să ţină un discurs ministrul turc al Justiţiei, scrie DPA.
Mai mulţi politicieni germani, indignaţi după ce preşedintele Turciei, Recep Erdogan, a acuzat Berlinul de

Cât de pregătite sunt autorităţile să intervină în cazul unei situaţii de urgenţă. ISU: Hotelurile, stadioanele şi şcolile pot adăposti populaţia

Hotelurile, stadioanele, şcolile şi sălile de sport pot fi pregătite pentru adăpostirea şi asigurarea hranei pentru persoanele evacuate în urma unor situaţii de urgenţă, precum cutremurele, peste 3.000 de angajaţi ai ISU Bucureşti – Ilfov fiind pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei.
Cât de pregătite sunt autorităţile să intervină în cazul unei situaţii de urgenţă. ISU: Hotelurile, stadioanele şi şcolile pot adăposti populaţia

Tânăr, arestat după ce a primit 10.000 lei de la o femeie pe care o înşelase cu metoda „accidentul”

Un tânăr în vârstă de 24 de ani din Iaşi a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, după ce a fost prins în timp ce primea 10.000 lei de la o femeie din Dej. Tânărul îi spusese femeii că fiica ei a provocat un accident şi are nevoie de bani pentru "împăcare", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Tânăr, arestat după ce a primit 10.000 lei de la o femeie pe care o înşelase cu metoda

USR anunţă depunerea unor modificări la Regulamentul Camerelor pentru creşterea transparenţei

USR va depune, în cursul acestei săptămâni, o serie de propuneri care vizează modificarea Regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului şi prin care se intenţionează creşterea gradului de transparenţă a lucrărilor Legislativului.
USR anunţă depunerea unor modificări la Regulamentul Camerelor pentru creşterea transparenţei

Nicuşor Dan, despre EXCLUDEREA lui Clotilde Armand din USR: A fost depusă o sesizare internă, care va fi analizată

Preşedintele USR, deputatul Nicuşor Dan, a precizat, luni, că reproşurile la adresa lui Clotilde Armand fac obiectul unei sesizări interne care urmează să fie analizată de organele interne, respectiv Biroul Naţional şi Comisia de etică, el arătând că pentru moment nu se pune problema unei sancţiuni.
Nicuşor Dan, despre EXCLUDEREA lui Clotilde Armand din USR: A fost depusă o sesizare internă, care va fi analizată

Traian Băsescu: România TREBUIE să intre în zona euro în 2019, ca să nu devină ţară de MÂNA A DOUA

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, luni, că România are “obligaţia” să intre în zona euro, dacă nu vrea să devină o “ţară de mâna a doua”, criticând “politrucii care ţipă indignaţi” că “ticăloşii” fac o Europă cu două viteze.
Traian Băsescu: România TREBUIE să intre în zona euro în 2019, ca să nu devină ţară de MÂNA A DOUA

De ce vor procurorii încă un mandat de arestare în lipsă pentru Sebastian Ghiţă / Tribunalul Prahova a stabilit DATA la care va da o decizie

Procurorii DNA Ploieşti cer arestarea în lipsă pentru Sebastian Ghiţă într-un nou dosar, acesta fiind acuzat de intervenţii contra-cost pentru acordarea unor contracte IT cu statul unor firme, unul dintre cei la care ar fi intervenit fiind fostul premier Victor Ponta. UPDATE: Tribunalul Prahova a stabilit data la care se va pronunţa în privinţa eliberării unui nou mandat de arestare în lipsă.
De ce vor procurorii încă un mandat de arestare în lipsă pentru Sebastian Ghiţă / Tribunalul Prahova a stabilit DATA la care va da o decizie

Alain Juppe, primarul oraşului Bordeaux, a dat asigurări că nu-l va înlocui pe Francois Fillon în cursa pentru preşedinţia Franţei

Alain Juppe a anunţat că nu va candida la preşedinţia Franţei, în contextul în care mai mulţi lideri ai partidului Republicanii au sugerat că ar fi oportună înlocuirea lui Fillon cu primarul oraşului Bordeaux, care a pierdut alegerile primare din cadrul partidului, scrie Le Figaro.
Alain Juppe, primarul oraşului Bordeaux, a dat asigurări că nu-l va înlocui pe Francois Fillon în cursa pentru preşedinţia Franţei

Motivul pentru care omul-cheie al serialului „House Of Cards” a solicitat ştergerea contului de Twitter al lui Donald Trump

Scenaristul şi dramaturgul american Beau Willimon, creatorul serialului de inspiraţie politică „House Of Cards”, a solicitat oficialilor reţelei de socializare Twitter să îi şteargă contul preşedintelui american Donald Trump din motive de siguranţă naţională, potrivit contactmusic.com.
Motivul pentru care omul-cheie al serialului

Ce au stabilit sindicatele din Poliţie la negocierile de la Ministerul Muncii şi de ce ameninţă cu proteste

Reprezentanţii sindicatelor din Poliţie s-au întâlnit, luni, cu ministrul Muncii, pentru a negocia majorările ce vor fi aplicate prin noua lege a salarizării. La final, ministerul a anunţat că s-a ajuns la un acord, în timp ce sindicatele sunt nemulţumite şi anunţă proteste, dar nu din cauza proiectului, ci pentru că sunt nu este aplicată Hotărârea de Guvern nr 1.
Ce au stabilit sindicatele din Poliţie la negocierile de la Ministerul Muncii şi de ce ameninţă cu proteste

VICTORIE pentru coaliţia internaţională coordonată de SUA. Un important oraş din Siria, sub PROTECŢIA coaliţiei

Oraşul Manbij din nordul Siriei se află sub protecţia coaliţiei coordonate de Statele Unite, a anunţat un grup de miliţii siriene care controlează localitatea, în contextul în care Turcia a declarat oraşul drept următorul obiectiv al campaniei sale împotriva Stat Islamic şi a miliţiilor kurde.
VICTORIE pentru coaliţia internaţională coordonată de SUA. Un important oraş din Siria, sub PROTECŢIA coaliţiei

FOTO Un proiect imobiliar de 25 de milioane de euro va fi deschis la Cluj Napoca în această primăvară

Dezvoltatorii imobiliari Drusal şi Florisal vor deschide în Cluj Napoca un nou proiect imobiliar Platinia, care îmbină trei funcţiuni, cea comercială, cea de aparthotel, precum şi proiect rezidenţial, dupa o investiţie de peste 25 milioane de euro.
FOTO Un proiect imobiliar de 25 de milioane de euro va fi deschis la Cluj Napoca în această primăvară

FOTO Proba că infrastructura contribuie decisiv la creşterea economică: de la deschiderea autostrăzii încoace, PIB-ul Constanţei a crescut cu o viteză dublă faţă de restul economiei

Produsul intern brut al judeţului Constanţa a crescut cu o viteză dublă faţă de cea a restului economiei de la deschiderea autostrăzii Bucureşti – Constanţa, în noiembrie 2012 şi până în prezent, arată datele Institutului Naţional de Statistică şi ale Comisiei Naţionale de Prognoză, scrie Ziarul Financiar.
FOTO Proba că infrastructura contribuie decisiv la creşterea economică: de la deschiderea autostrăzii încoace, PIB-ul Constanţei a crescut cu o viteză dublă faţă de restul economiei

Simona Halep se menţine pe locul 4 în clasamentul WTA. Irina Begu şi Monica Niculescu, în declin

Jucătoarea de tenis Simona Halep se menţine pe locul 4, cu 5.172 de puncte, în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste (WTA), dat publicităţii luni.
Simona Halep se menţine pe locul 4 în clasamentul WTA. Irina Begu şi Monica Niculescu, în declin

Forţele irakiene au preluat controlul asupra podului Al Horreya de peste fluviul Tigru

Forţele irakiene au preluat, luni, controlul asupra podului Al Horreya de peste fluviul Tigru care face legătura cu oraşul Mosul, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei, citat de Le Figaro.
Forţele irakiene au preluat controlul asupra podului Al Horreya de peste fluviul Tigru

RECORD pentru Marius Copil: Tenismenul a urcat pe locul 111 în ierarhia ATP, cea mai bună clasare din carieră

Jucătorul de tenis Marius Copil, în vârstă de 26 de ani, a urcat 13 poziţii în clasamentul ATP, dat publicităţii luni, şi ocupă locul 111, ceea ce reprezintă cea mai bună clasare din carieră, se arată pe site-ul atpworldtour.com.
RECORD pentru Marius Copil: Tenismenul a urcat pe locul 111 în ierarhia ATP, cea mai bună clasare din carieră

Nouă persoane au murit în Japonia, după prăbuşirea unui elicopter care participa la o misiune de salvare pe munte

Nouă persoane au murit după ce un elicopter care participa la o misiune de salvare pe munte s-a prăbuşit duminică în Japonia, a anunţat luni Poliţia din această ţară, potrivit Le Figaro.
Nouă persoane au murit în Japonia, după prăbuşirea unui elicopter care participa la o misiune de salvare pe munte

Francois Hollande, despre UE: Fie facem lucrurile în mod diferit, fie nu le vom mai face împreună

Nu există o alternativă la o Uniune Europeană cu mai multe viteze pentru a evita dezintegrarea acesteia, a estimat preşedintele Franţei, Francois Hollande, într-un interviu publicat luni în mai multe cotidiane europene, relatează Le Figaro.
Francois Hollande, despre UE: Fie facem lucrurile în mod diferit, fie nu le vom mai face împreună

Christoph Daum, selecţionerul echipei naţionale, a anunţat lotul României pentru partida cu Danemarca

Selecţionerul echipei naţionale a României, Christoph Daum, a anunţat, luni, prin intermediul unui clip publicat pe pagina oficială de Facebook a Federaţiei Române de Fotbal, lotul convocat pentru partida cu Danemarca, programată duminică, 26 martie, în preliminariile Campionatului Mondial din 2018.
Christoph Daum, selecţionerul echipei naţionale, a anunţat lotul României pentru partida cu Danemarca

Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi a fost redeschisă

Secţia Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi din Capitală a fost redeschisă, luni, după ce activitatea a fost suspendată aproximativ opt luni.
Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi a fost redeschisă

DIZGRAŢIAŢII. Un paznic la 300 de deţinuţi, un milion de ore suplimentare şi plecări masive din sistem (GALERIE FOTO)

Nu mai puţin de un milion de ore suplimentare care trebuie recuperate, spun sindicatele din sistem, condiţiile de muncă necorespunzătoare din penitenciare şi salariile mici au dus la situaţia în care numai la Jilava un paznic păzeşte 300 de deţinuţi. Iar uneori, condamnaţii se păzesc între ei.
DIZGRAŢIAŢII. Un paznic la 300 de deţinuţi, un milion de ore suplimentare şi plecări masive din sistem (GALERIE FOTO)

James Comey, directorul FBI, respinge ACUZAŢIILE lui Donald Trump că Obama i-ar fi interceptat convorbirile telefonice

Directorul FBI James Comey a respins acuzaţiile preşedintelui Donald Trump făcute sâmbătă că predecesorul său, Barack Obama, i-ar fi interceptat convorbirile telefonice potrivit presei de peste ocean, potrivit BBC.
James Comey, directorul FBI, respinge ACUZAŢIILE lui Donald Trump că Obama i-ar fi interceptat convorbirile telefonice

Google: Utilizarea smartphone-urilor în România a crescut de peste patru ori în ultimii 4 ani

Mai mult de jumătate (53%) din români foloseau un smartphone la finalul anului trecut, ceea ce înseamnă o creştere de peste patru ori în ultimii 4 ani faţă de finalul anului 2012, rata de adopţie a smartphone-urilor în România fiind de doar 12%, potrivit unui raport comandat de Google.
Google: Utilizarea smartphone-urilor în România a crescut de peste patru ori în ultimii 4 ani

FOTO (P) Premieră românească: CIA Aboliv a lansat Salinate, specialităţi tradiţionale din carne maturate în Salina Turda

Cel mai mare producător de preparate din carne din judeţul Cluj, CIA Aboliv, revoluţionează piaţa prin lansarea Salinatelor, o gamă unică de specialităţi de porc crud-uscate maturate în mediul special din vechile galerii ale Salinei Turda din judeţul Cluj.
FOTO (P) Premieră românească: CIA Aboliv a lansat Salinate, specialităţi tradiţionale din carne maturate în Salina Turda

Coreea de Nord a lansat patru rachete balistice, în ciuda avertismentelor. TREI dintre ele au căzut în zona exclusiv economică a Japoniei

Coreea de Nord ar fi lansat patru rachete cu rază lungă de acţiune în Marea Japoniei, despre care criticii spun că este un test al rachetelor, autorităţile nord-coreean considerând aceste teste un mod de pregătire în vederea unor potenţiale invazii, informează BBC.
Coreea de Nord a lansat patru rachete balistice, în ciuda avertismentelor. TREI dintre ele au căzut în zona exclusiv economică a Japoniei

Clienţii din România, nemulţumiţi de serviciile din domenii ca telecom, turism, bănci sau taximetrie

Clienţii din România sunt trataţi necorespunzător, calitatea serviciilor din domeniul telecom, hotelier sau taximetrie fiind la un nivel minimal, potrivit studiilor Mystery Shopping efectuate în ultimii cinci ani de compania specializată în studii de marketing VBS - Business Solution.
Clienţii din România, nemulţumiţi de serviciile din domenii ca telecom, turism, bănci sau taximetrie

ACCES GRATUIT pentru spectatori la meciul Astra Giurgiu – FC Botoşani

Astra Giurgiu, campioana României, a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că vor beneficia de acces gratuit spectatorii care vor participa la partida Astra - FC Botoşani, de luni, la ora 20.30, în etapa a 26-a din Liga 1.
ACCES GRATUIT pentru spectatori la meciul Astra Giurgiu – FC Botoşani

Vasile Miriuţă: Echipa pe care o antrenez trebuie să fie mereu în primele trei. Avem un parcurs bun

Antrenorul echipei CFR Cluj, Vasile Miriuţă, a declarat duminică, după victoria de pe teren propriu cu FC Viitorul, scor 1-0, în etapa a 26-a din Liga 1, că jucătorii săi intră în play-off într-o formă foarte bună şi trebuie să termine între primele trei poziţii ale clasamentului.
Vasile Miriuţă: Echipa pe care o antrenez trebuie să fie mereu în primele trei. Avem un parcurs bun

Călin Popescu Tăriceanu: O dezbatere în Parlament ar întări poziţia preşedintelui în negocierile privind Brexit

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică, că o dezbatere în Parlament ar întări poziţia pe care preşedintele Klaus Iohannis o va avea în cadrul viitoarelor negocieri privind Brexit. Şeful Senatului a admis însă că preşedintele nu este obligat să se consulte cu Parlamentul.
Călin Popescu Tăriceanu: O dezbatere în Parlament ar întări poziţia preşedintelui în negocierile privind Brexit

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului: DNA este o instituţie scăpată de sub orice control civil; D-na Kovesi ar trebui să îşi dea demisia

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică, că sunt procurori care au ”carenţe de comportament şi morală” şi că ”derapajele şi abuzurile pe care le vedem” sunt cauzate de ”excesul de putere”.
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului: DNA este o instituţie scăpată de sub orice control civil; D-na Kovesi ar trebui să îşi dea demisia

Traian Băsescu despre relaţia dintre Elena Udrea şi Laura Codruţa Kovesi: Nu s-au înghiţit niciodată

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, că dosarul deschis de DNA împotriva Elenei Udrea este ”destul de subţire” şi că s-a încercat ”închiderea gurii” Elenei Udrea ”prin represiune”.
Traian Băsescu despre relaţia dintre Elena Udrea şi Laura Codruţa Kovesi: Nu s-au înghiţit niciodată

Uitaţi de Maldive: acesta este superbul sat plutitor aflat la doi paşi de România – GALERIE FOTO

În Ungaria, la nord de Budapesta se află o serie de bungalouri cunoscute sub numele de "satul plutitor". Satul este extrem de apreciat de către cei din oraşele apropiate, care petrec acolo lunile de vară.
Uitaţi de Maldive: acesta este superbul sat plutitor aflat la doi paşi de România - GALERIE FOTO

GALERIE FOTO Aproximativ 400 de oameni protestează la Sibiu şi la Iaşi, cerând demisia Guvernului

Peste 350 de oameni protestează, duminică seara, în Piaţa Mare şi pe bulevardele centrale din Sibiu, împotriva tăierilor ilegale ale pădurilor, dar şi împotriva Guvernului Grindeanu, un protest asemănător desfăşurându-se şi la Iaşi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
GALERIE FOTO Aproximativ 400 de oameni protestează la Sibiu şi la Iaşi, cerând demisia Guvernului

VIDEO Manifestaţia de susţinere a DNA în Capitală: Marş din Piaţa Victoriei, la Palatul Parlamentului şi apoi la sediul DNA. Moment de reculegere la Universitate

Câteva mii de persoane au participat duminică seara în Bucureşti la o manifestaţie de susţinere a DNA. Oamenii au pornit în marş din P-ţa Victoriei către Palatul Parlamentului, s-au oprit în faţa DNA şi s-a întors în jurul orei 22.30 înapoi în faţa Guvernului. Oamenii s-au adunat iniţial în Piaţa Victoriei unde au strâns semnături pentru organizarea unui referendum de demitere a Gabrielei Firea.
VIDEO Manifestaţia de susţinere a DNA în Capitală: Marş din Piaţa Victoriei, la Palatul Parlamentului şi apoi la sediul DNA. Moment de reculegere la Universitate

GALERIE FOTO “Cea mai bună şoferiţă”, aleasă la Raliul Frumuseţii

Aproximativ 20 de femei au participat, duminică, la Piteşti, la "Raliul Frumuseţii", femei cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani, concurând pentru titlul de "Cea mai bună şoferiţă", transmite corespondentul MEDIAFAX.
GALERIE FOTO “Cea mai bună şoferiţă”, aleasă la Raliul Frumuseţii

Casa Albă cere Congresului să investigheze dacă administraţia Obama a abuzat de putere

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, solicită Congresului american să verifice dacă Administraţia Barack Obama a abuzat de prerogativele de investigare pe perioada campaniei prezidenţiale din 2016, a declarat purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, Sean Spicer, citat de CNN.
Casa Albă cere Congresului să investigheze dacă administraţia Obama a abuzat de putere

Ministerul Justiţiei nu renunţă la dezincriminarea parţială a abuzului în serviciu. Tudorel Toader a discutat cu premierul şi liderul PSD despre modificarea Codurilor penale

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, duminică, că a avut discuţii cu premierul Sorin Grindeanu şi cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, cu privire la modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală.
Ministerul Justiţiei nu renunţă la dezincriminarea parţială a abuzului în serviciu. Tudorel Toader a discutat cu premierul şi liderul PSD despre modificarea Codurilor penale