CELE MAI NOI ARTICOLE

Trei jurnalişti britanici de la Sky News, urmăriţi penal după reportajul din România

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală faţă de trei dintre jurnaliştii de la Sky News, printre care şi Stuart Ramsay, pentru infracţiuni de comunicare de informaţii false, se arată în motivarea deciziei de arestare preventivă a celor trei români.
Trei jurnalişti britanici de la Sky News, urmăriţi penal după reportajul din România

Condiţii noi pentru adopţii: Copiii nu mai pot fi aleşi după etnie, iar după cinci refuzuri părinţii adoptatori nu vor mai putea continua procedurile – VIDEO

Noua lege a adopţiei prevede, printre altele, ca o familie să nu mai poată selecta etnia copilului pe care doreşte să îl ia acasă, iar la un număr de cinci refuzuri, părinţii adoptatori nu vor mai putea continua procedurile de potrivire decât după finalizarea unui program de consiliere.
Condiţii noi pentru adopţii: Copiii nu mai pot fi aleşi după etnie, iar după cinci refuzuri părinţii adoptatori nu vor mai putea continua procedurile - VIDEO

Un muncitor a murit în Piteşti, după ce a căzut de la o înălţime de 15 metri

Un muncitor din Dâmboviţa, care lucra ca dulgher la construcţia unui bloc de locuinţe din Piteşti, a murit, miercuri, după ce a căzut de pe o macara, de la o înălţime de peste 15 metri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un muncitor a murit în Piteşti, după ce a căzut de la o înălţime de 15 metri

Propunerea României pentru Premiile Oscar: Filmul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu

Filmul "Sieranevada", în regia lui Cristi Puiu, a fost desemnat, cu majoritate de voturi, drept propunerea României pentru Premiul Oscar, la secţiunea cel mai bun film străin, în 2016.
Propunerea României pentru Premiile Oscar: Filmul

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism exclude Genius Travel după ce agenţia şi-a anunţat clienţii prin e-mail că intră în insolvenţă

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) exclude Genius Travel la câteva zile după ce agenţia şi-a anunţat clienţii prin e-mail că intră în insolvenţă.
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism exclude Genius Travel după ce agenţia şi-a anunţat clienţii prin e-mail că intră în insolvenţă

Papua Noua Guinee şi Australia au căzut de acord să închidă un centru de detenţie pentru azilanţi

Australia şi Papua Noua Guinee au anunţat miercuri că au căzut de acord să închidă un controversat centru de detenţie pentru solicitanţii de azil, aflat pe insula Manus şi care era finanţat de autorităţile de la Canberra, relatează Reuters online. Curtea Supremă din Papua Noua Guinee a decis în aprilie că centrul de detenţie este neconstituţional.
Papua Noua Guinee şi Australia au căzut de acord să închidă un centru de detenţie pentru azilanţi

Încrederea românilor în justiţie şi sistemul judiciar în scădere accentuată – Eurobarometru

Datele Eurobarometrului Comisiei Europene arată că 35 % dintre români au în prezent încredere în justiţie şi sistemul judiciar, cu 13 procente mai puţin faţă de anul 2015, scăderea fiind cea mai mare înregistrată de o instituţie europeană într-un timp atât de scurt.
Încrederea românilor în justiţie şi sistemul judiciar în scădere accentuată - Eurobarometru

Şeful Serviciului Permise Giurgiu, plasat sub control judiciar după ce a luat mită de la instructori auto

Şeful Serviciului Permise Giurgiu, Mihail Predescu, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat de procurori de luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă, acesta primind bani de la instructori auto pentru facilitarea obţinerii de permise, potrivit DNA.
Şeful Serviciului Permise Giurgiu, plasat sub control judiciar după ce a luat mită de la instructori auto

Sportivele Paula Claudia Todoran şi Elena Daniela Cîrlan au fost jefuite la Rio De Janeiro

În ziua de 16 august 2016, în jurul orei 14:00, sportivele Paula Claudia Todoran şi Elena Daniela Cîrlan se aflau în zona arenei olimpice de beach-volley şi au remarcat lipsa unui rucsac care conţinea obiecte personale, anunţă COSR.
Sportivele Paula Claudia Todoran şi Elena Daniela Cîrlan au fost jefuite la Rio De Janeiro

Patru militanţi islamişti au murit în cursul operaţiunii antiteroriste din Sankt-Petersburg – VIDEO

Patru militanţi islamişti din Caucazul de Nord au fost împuşcaţi mortal în cursul operaţiunii antiteroriste din Sankt-Petersburg, anunţă autorităţile ruse, citate de site-ul agenţiei Interfax.
Patru militanţi islamişti au murit în cursul operaţiunii antiteroriste din Sankt-Petersburg - VIDEO

Adriana Săftoiu vrea test de limba română pentru candidaţii la alegerile parlamentare/ Reacţia unei colege din PNL: Colegii mei nu sunt agramaţi, reduşi mintal sau asistaţi sociali

Deputatul PNL Diana Tuşa a comentat, miercuri, declaraţia Adrianei Săftoiu care afirma că ar vrea să le ceară candidaţilor un eseu privind motivaţia de a candida, care să fie scris cu „gramatica din dotare”, afirmând că liberalii nu sunt agramaţi sau reduşi mintal aşa cum sugerează colega ei. La rândul lui, deputatul PNL Radu Zlati a reacţionat, pe Facebook: ”Nu mă simt umilit, dar este inaplicabilă”.
Adriana Săftoiu vrea test de limba română pentru candidaţii la alegerile parlamentare/ Reacţia unei colege din PNL: Colegii mei nu sunt agramaţi, reduşi mintal sau asistaţi sociali

Protest extrem la înălţime: un bărbat a stat patru ore pe acoperişul unui bloc din cartierul Militari

Bărbatul care a protestat timp de patru ore pe acoperişul unui bloc din cartierul Militari a coborât, fiind convins de negociatori.
Protest extrem la înălţime: un bărbat a stat patru ore pe acoperişul unui bloc din cartierul Militari

STUDIU: Big data, o povară pentru manageri: avantajul competitiv pierdut pentru că au fost prea lenţi, decizii strategice bazate pe informaţii eronate

Big data, supraîncărcarea informaţională, poate deveni o povară pentru managerii din multe organizaţii, întrucât aceştia nu sunt capabili să extragă şi să analizeze informaţii relevante.
STUDIU: Big data, o povară pentru manageri: avantajul competitiv pierdut pentru că au fost prea lenţi, decizii strategice bazate pe informaţii eronate

Alin Alexuc: Visul pentru o medalie olimpică nu s-a încheiat, ci doar s-a amânat pentru patru ani

Alin Alexuc a pierdut marţi seară finala pentru bronz la Jocurile Olimpice, iar luptătorul din Botoşani a ţinut să transmită un mesaj, pe Facebook, povestind stările prin care a trecut la Rio.
Alin Alexuc: Visul pentru o medalie olimpică nu s-a încheiat, ci doar s-a amânat pentru patru ani

Alţi peste 2.000 de ofiţeri de poliţie din Turcia, demişi în cadrul măsurilor după lovitura de stat

Autorităţile turce au emis miercuri două decrete prin care au fost demişi alţi peste 2.000 de ofiţeri de poliţie şi sute de membri ai forţelor armate şi ai autorităţii pentru tehnologia de comunicaţii BTK, ca parte a măsurilor implementate în urma loviturii de stat.
Alţi peste 2.000 de ofiţeri de poliţie din Turcia, demişi în cadrul măsurilor după lovitura de stat

Şoferul care a provocat accidentul de pe şoseaua Chitila din Capitală, soldat cu trei morţi şi cinci răniţi, era trimis în judecată pentru conducere fără permis auto

Şoferul care duminică seară a provocat accidentul mortal de pe şoseaua Chitila din Bucureşti era recidivist şi fusese trimis în judecată pentru conducere fără permis auto, la jumătatea lunii iunie, de procurorii din Sectorul 1.
Şoferul care a provocat accidentul de pe şoseaua Chitila din Capitală, soldat cu trei morţi şi cinci răniţi, era trimis în judecată pentru conducere fără permis auto

Vaslui: Cei trei copii găsiţi în casă flămânzi şi murdari vor fi scoşi din familie – VIDEO

Cei trei copii cu vârste cuprinse între cinci luni şi patru ani din localitatea vasluiană Grumezoaia, găsiţi în casă abandonaţi, bolnavi, flămânzi şi murdari, vor fi scoşi din familie cu ordonanţă preşedinţială, doi dintre ei fiind deja daţi în grija unui asistent maternal.
Vaslui: Cei trei copii găsiţi în casă flămânzi şi murdari vor fi scoşi din familie - VIDEO

VIRALUL LUI BANU: Am fost la Summer Well. Muzică mişto după două zile de ţepe şi schimonoseli

"Anul trecut şi acum doi ani am văzut nişte nume si lume bună la Summer Well. Ba chiar şi oameni. Nu m-am nascut hipster ca altii, însă Placebo şi John Newman nu aveau cum să nu-mi placă. Înţeleg muzica bună, sper. Adică aia cu instrumente, şcoală şi note, nişte oameni care se coordonează", notează Alexandru Banu pentru MEDIAFAX.
VIRALUL LUI BANU: Am fost la Summer Well. Muzică mişto după două zile de ţepe şi schimonoseli

Ministrul german al Afacerilor Europene: Turcia are de parcurs un „drum anevoios” până la liberalizarea regimului vizelor

Turcia va avea de parcurs un "drum lung şi dificil" până la obţinerea liberalizării regimului vizelor pentru Uniunea Europeană, iar perspectivele pe termen scurt nu sunt încurajatoare, a declarat ministrul german al Afacerilor Europene, Michael Roth, citat de Reuters online.
Ministrul german al Afacerilor Europene: Turcia are de parcurs un

Sia, astăzi, în Bucureşti: Povestea fetei cu chipul acoperit. „Chandelier” şi melancolia unui star pop – GALERIE FOTO

Sia cântă în Piaţa Constituţiei pe 17 august. A apărut multă vreme cu chipul acoperit de făşii de dantelă neagră. Cu spatele la public. O perucă blond platinat cu tunsoare bob o reprezintă. Se spune că e foarte timidă. Sia este fata al cărui talent muzical a fost alimentat de tristeţe şi dragoste.
Sia, astăzi, în Bucureşti: Povestea fetei cu chipul acoperit.

Circulaţia feroviară pe raza Sucursalei Regionale CF Braşov a fost reluată

Traficul feroviar pe raza Sucursalei Regionale CF Braşov, blocat marţi după ce între staţiile Miercurea Sibiului – Apoldu un utilaj care făcea lucrări a deraiat, a fost reluat în noaptea de marţi spre miercuri, cinci trenuri de călători întârziind, în total, aproape 2.000 de minute.
Circulaţia feroviară pe raza Sucursalei Regionale CF Braşov a fost reluată

Percheziţii în 11 judeţe şi Bucureşti la evazionişti. Prejudiciul – aproximativ 1,5 milioane euro

Poliţiştii din Mureş fac 38 de percheziţii domiciliare în 11 judeţe şi în municipiul Bucureşti la locuinţele unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul ridicându-se la aproximativ 1,5 milioane de euro, potrivit Poliţiei Române.
Percheziţii în 11 judeţe şi Bucureşti la evazionişti. Prejudiciul - aproximativ 1,5 milioane euro

RIO 2016: Programul sportivilor români în data de 17 august la Jocurile Olimpice

Emilia Vuc la lupte libere, Claudia Bobocea şi Florin Pierdevară la atletism sunt cei trei sportivi români care vor concura miercuri, 17 august, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.
RIO 2016: Programul sportivilor români în data de 17 august la Jocurile Olimpice

România a exportat armament şi echipamente militare de 38 milioane de euro în primele luni din 2016

România a exportat armament şi echipamente militare de peste 38 milioane de euro în primele trei luni din 2016, principala destinaţie fiind Statele Unite ale Americii (aproximativ 19 milioane de euro), potrivit datelor Departamentului pentru Controlul Exporturilor (ANCEX) din cadru MAE.
România a exportat armament şi echipamente militare de 38 milioane de euro în primele luni din 2016

Cel puţin 82.000 de persoane, evacuate din cauza unui incendiu devastator în sudul Californiei

Autorităţile din sudul statului american California au decretat evacuarea a 82,000 de oameni, după ce un puternic incendiu a izbucnit într-o zonă montană şi s-a răspândit rapid pe o suprafaţă de 6,070 hectare de teren, scrie Reuters online.
Cel puţin 82.000 de persoane, evacuate din cauza unui incendiu devastator în sudul Californiei

Oamenii pe care şeful Apple îi sună atunci când are nevoie de un sfat

Să conduci un gigant precum Apple nu este o treabă uşoară. Programul de lucru e lung iar deciziile pot afecta viaţa a sute de milioane de oameni. Pe lângă colegii de la serviciu, Tim Cook, directorul executiv, are câţiva oameni în afara organizaţiei pe care îi sună atunci când are nevoie de un sfat.
Oamenii pe care şeful Apple îi sună atunci când are nevoie de un sfat

Cea mai longevivă vertebrată de pe Terra are 400 de ani: ”A fost o mare surpriză să o descoperim” – FOTO

Cercetătorii au descoperit că misteriosul rechin din Groenlanda poate trăi până la 400 de ani în adâncul Oceanului Arctic.
Cea mai longevivă vertebrată de pe Terra are 400 de ani: ''A fost o mare surpriză să o descoperim'' - FOTO

Rio 2016: Bucătari-şefi internaţionali au gătit mâncare în plus pentru rezidenţii săraci ai ţării

Un grup de bucătari-şefi internaţionali a lansat o iniţiativă de a combate problema foametei, care este destul de răspândită în Rio de Janeiro, gătind mai multă mâncare decât era necesară şi donând-o din Satul Olimpic către cetăţenii săraci, potrivit independent.co.uk.
Rio 2016: Bucătari-şefi internaţionali au gătit mâncare în plus pentru rezidenţii săraci ai ţării

Bărbatul evadat duminică din arestul IPJ Cluj a fost prins pe o stradă din comuna Floreşti

Bărbatul în vârstă de 45 de ani care a evadat duminică din arestul IPJ Cluj a fost prins, marţi seara, de poliţişti, în timp ce mergea pe o stradă din comuna Floreşti, de lângă municipiul Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bărbatul evadat duminică din arestul IPJ Cluj a fost prins pe o stradă din comuna Floreşti

Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua: Am avut noroc cu Niţă, care ne-a salvat de câteva ori/ Guardiola, manager Manchester City: A fost un joc fantastic şi suntem aproape de grupele Ligii

Laurenţiu Reghecampf, antrenorul echipei Steaua Bucureşti, a declarat după înfrângerea, scor 0-5 cu Manchester City din Liga Campionilor, că diferenţa în meciul de pe Arena Naţională a fost făcută de greşelile individuale ale jucătorilor săi.
Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua: Am avut noroc cu Niţă, care ne-a salvat de câteva ori/ Guardiola, manager Manchester City: A fost un joc fantastic şi suntem aproape de grupele Ligii

#JobInRomania. Efectul exodului cadrelor medicale: Deficit de 13.000 de doctori în spitalele din ţară

Nu mai puţin de 13.000 de medici lipsesc din spitalele româneşti, în momentul de faţă, ca efect al plecării doctorilor la muncă în străinătate. În aceste condiţii, posturi la Cardiologie, ORL sau Terapie Intensivă rămân neocupate în mai multe oraşe, iar în unele judeţe deficitul se apropie de 50%.
#JobInRomania. Efectul exodului cadrelor medicale: Deficit de 13.000 de doctori în spitalele din ţară

Brexit va scădea salariile britanicilor cu 2%

Brexit va afecta veniturile lucrătorilor din Marea Britanie, chiar dacă oferta de mână de lucru străină şi ieftină este redusă prin tăierea migraţiei, scrie Bloomberg.
Brexit va scădea salariile britanicilor cu 2%

O expoziţie dedicată Casei Regale a României a fost deschisă la Muzeul Municipal din Curtea de Argeş

O expozitie dedicată Casei Regale a României a fost deschisă la Muzeul Municipal din Curtea de Argeş şi va putea fi vizitată de către cei interesaţi până pe data de 21 august.
O expoziţie dedicată Casei Regale a României a fost deschisă la Muzeul Municipal din Curtea de Argeş

Autoritatea Electorală Permanentă: Peste 500 de români din diaspora au optat pentru votul prin corespondenţă în ultima săptămână

Peste 500 de români din diaspora s-au înscris, în ultima perioadă, în Registrul electoral cu opţiunea pentru vot prin corespondenţă, numărul total ajungând la 4.789 faţă de 4.286 câţi figurau în evidenţa Autorităţii Electorale Permanente în urmă cu o săptămână.
Autoritatea Electorală Permanentă: Peste 500 de români din diaspora au optat pentru votul prin corespondenţă în ultima săptămână

Becali, după Steaua – Manchester City 0-5: Parcă se juca şoarecele cu pisica, asta e diferenţa

George Becali, finanţatorul echipei Steaua Bucureşti, a declarat după înfrângerea, scor 0-5, cu Manchester City, din play-off-ul Ligii Campionilor că abia acum a realizat diferenţa foarte mare de valoare care există între cele două formaţii.
Becali, după Steaua - Manchester City 0-5: Parcă se juca şoarecele cu pisica, asta e diferenţa

FC Steaua Bucureşti – Manchester City, scor 0-5, în prima manşă din play-off-ul Ligii Campionilor

FC Steaua Bucureşti a pierdut, marţi, scor 0-5, meciul disputat pe Arena Naţională, în prima manşă din play-off-ul Ligii Campionilor. Formaţia antrenată de Pep Guardiola a ratat şi două lovituri de departajare, prin Sergio Aguero.
FC Steaua Bucureşti - Manchester City, scor 0-5, în prima manşă din play-off-ul Ligii Campionilor

Steaua – Manchester City 0-5, în prima manşă din play-off-ul Ligii Campionilor. Aguero a marcat un hattrick după ce a ratat două penalty-uri

FC Steaua Bucureşti a pierdut, marţi, scor 0-5, meciul disputat pe Arena Naţională, în prima manşă din play-off-ul Ligii Campionilor. Formaţia antrenată de Pep Guardiola a ratat şi două lovituri de departajare, prin Sergio Aguero.
Steaua - Manchester City 0-5, în prima manşă din play-off-ul Ligii Campionilor. Aguero a marcat un hattrick după ce a ratat două penalty-uri

Situaţie umilitoare pentru Steaua, la meciul cu City. Cum a apărut mesajul „Doar Dinamo Bucureşti” pe toată tribuna

Debutul partidei Steaua - Mancehster City a fost însoţit de o coregrafie afişată de fanii de la tribuna a doua, cu mesajul "Doar Dinamo Bucureşti!", în culorile marilor rivali ai vicecampioanei. Mesajul a fost privit cu rumoare de celialţi suporteri prezenţi pe stadion şi mulţi au încercat să-şi explice fără succes de ce ar fi realizat steliştii o coregrafie cu numele şi în culorile rivalilor din Bucureşti.
Situaţie umilitoare pentru Steaua, la meciul cu City. Cum a apărut mesajul

Jocurile Olimpice de la Rio: Andrei Muntean a încheiat pe locul 6 finala de la paralele

Gimnastica românească a terminat această ediţie de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro fără nicio medalie, pentru prima dată în ultimii 40 de ani. Andrei Muntean a terminat pe locul 6 finala de la paralele, după ce a obţinut 15,600.
Jocurile Olimpice de la Rio: Andrei Muntean a încheiat pe locul 6 finala de la paralele

Tăriceanu: Dragnea are experienţa necesară, poate să-şi asume funcţia de premier

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat marţi seara că preşedintele PSD Liviu Dragnea are experienţa necesară pentru a-şi asuma funcţia de premier după alegeri şi că este adeptul ideii ca preşedintele partidului să fie şi premier.
Tăriceanu: Dragnea are experienţa necesară, poate să-şi asume funcţia de premier