CELE MAI NOI ARTICOLE

Cele mai temute forţe speciale din lume

Forţele speciale de elită sunt printre cele mai bine pregătite unităţi de luptă cu care se poate lăuda o ţară. Acestea acţionează în locurile în care alţi soldaţi se tem să meargă, previn posibile ameninţări, îşi stabilesc obiective strategice şi conduc misiuni de salvare îndrăzneţe. Deşi este dificil să faci diferenţa între ele, există câteva unităţi care se deosebesc de altele prin istoricul lor şi prin teama pe care o insuflă adversarilor, scrie Business Insider.
Cele mai temute forţe speciale din lume

Rusia ameninţă că pregăteşte un răspuns „asimetric” faţă de consolidarea NATO în Europa de Est

Rusia pregăteşte un răspuns "asimetric" în faţa consolidării rotaţiei trupelor NATO în şase ţări din Europa de Est şi în special faţă de prezenţa militară a Statelor Unite în apropierea frontierelor ruse, inclusiv România, ameninţă ambasadorul rus la NATO.
Rusia ameninţă că pregăteşte un răspuns

Mii de europeni participă la conflicte în Siria şi Irak; potrivit unor surse, ar putea fi şi români

Circa 4.000 de europeni s-au alăturat grupurilor insurgente sau teroriste care participă la conflictele din Siria şi Irak, cei mai mulţi fiind din Belgia, Franţa, Germania şi Marea Britanie, relevă un studiu elaborat de un institut olandez, existând informaţii că în lupte ar fi implicaţi şi români.
Mii de europeni participă la conflicte în Siria şi Irak; potrivit unor surse, ar putea fi şi români

Ministerul Culturii invită agenţiile de publicitate să promoveze campania de achiziţie a „Cuminţeniei Pământului”

Ministerul Culturii (MC) lansează subscripţia naţională pentru achiziţia sculpturii „Cuminţenia Pământului” şi invită agenţiile de publicitate să dezvolte pro bono campania de comunicare, se arată într-un comunicat de presă publicat pe site-ul Ministerului.
Ministerul Culturii invită agenţiile de publicitate să promoveze campania de achiziţie a „Cuminţeniei Pământului”

Un nou caz de infectare cu virusul Ebola, descoperit în Liberia

Un nou caz de infectare cu virusul Ebola a fost descoperit în Liberia, la mai mult de două luni de la încetarea oficială a transmiterii lui, a anunţat Ministerul Sănătăţii din această ţară, citat de site-ul cotidianului Le Figaro.
Un nou caz de infectare cu virusul Ebola, descoperit în Liberia

Adele a dezvăluit că i-a crescut barbă în timpul sarcinii: „Am avut barbă şi sunt mândră de asta”

Faimoasa cântăreaţă britanică le-a mărturisit fanilor, în timpul unui concert din Glasgow că, în timp ce era însărcinată cu fiul ei, Angelo, i-a crescut barbă din cauza hormonilor, scrie contactmusic.com.
Adele a dezvăluit că i-a crescut barbă în timpul sarcinii:

PSD Covasna se declară solidar cu primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu

Liderul PSD Covasna, deputatul Horia Grama, a declarat, vineri, că organizaţia pe care o conduce este alături de primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, arestat la domiciliu pentru luare de mită şi spălare de bani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
PSD Covasna se declară solidar cu primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu

State central-europene cer crearea de urgenţă a unei poliţii UE antiimigraţie

Austria şi alte state central-europene vor depune eforturi pentru a convinge Uniunea Europeană să creeze o nouă structură auxiliară pentru ajutarea ţărilor care se confruntă cu un aflux de imigranţi, afirmă ministrul austriac al Apărării, Hans Peter Doskozil, citat de site-ul agenţiei Reuters.
State central-europene cer crearea de urgenţă a unei poliţii UE antiimigraţie

MAI: A fost numită noua conducere a Direcţiei Generale Anticorupţie

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat, vineri, că ministrul Petre Tobă l-a împuternicit pe comisarul şef Alexandru Cătălin Ioniţă ca director la Direcţia Generală Anticorupţie, iar în funcţia de director adjunct pe Constantin Preoteasa.
MAI: A fost numită noua conducere a Direcţiei Generale Anticorupţie

O şcoală musulmană din Marea Britanie a primit acuzaţii că promovează o formă extremă de islam. Ce erau învăţaţi copiii – FOTO

O şcoală musulmană din Marea Britanie a primit acuzaţii că desfăşoară programe care îi învaţă pe copii că obiceiurile britanice sunt "otrăvitoare" şi că evreii "încearcă să cucerească lumea", promovând, în acelaşi timp, o formă extremă de islam, relatează Daily Mail.
O şcoală musulmană din Marea Britanie a primit acuzaţii că promovează o formă extremă de islam. Ce erau învăţaţi copiii - FOTO

Organizaţia separatistă PKK revendică atentatul din oraşul turc Diyarbakir

Organizaţia separatistă Partidul Munictorilor din Kurdistan (PKK) a revendicat, vineri, atentatul comis cu o zi înainte în oraşul turc Diyarbakir, soldat cu moartea a 7 poliţişti şi rănirea altor 27 de persoane, potrivit unui anunţ făcut pe site-ul grupării, relatează Reuters online.
Organizaţia separatistă PKK revendică atentatul din oraşul turc Diyarbakir

Ministerul Educaţiei: Datele a peste 70.000 de studenţi au fost importate în Registrul Matricol Unic

Un număr de 55 de instituţii de învăţământ superior, dintre care 38 de universităţi din sectorul public, au importat în Registrul Matricol Unic (RMU), date de la peste 70.000 de studenţi din anul I de studii din ciclurile de licenţă şi master.
Ministerul Educaţiei: Datele a peste 70.000 de studenţi au fost importate în Registrul Matricol Unic

Agenţi CIA au uitat substanţe explozive într-un autobuz şcolar, după un exerciţiu, în SUA

Membri ai Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) au uitat substanţe explozive într-un autobuz şcolar, după un exerciţiu, în statul american Virginia, informează CNN.
Agenţi CIA au uitat substanţe explozive într-un autobuz şcolar, după un exerciţiu, în SUA

Doi indivizi cu documente false similare cu cele din România, arestaţi pe un aeroport din Italia

Doi indivizi care aveau documente de identitate false similare cu cele din România au fost arestaţi pe aeroportul din oraşul italian Verona, în contextul măsurilor speciale de securitate luate după atentatele de la Bruxelles, informează presa italiană.
Doi indivizi cu documente false similare cu cele din România, arestaţi pe un aeroport din Italia

Medicii de familie nu eliberează reţete vineri şi luni, fiind o formă de protest

Medicii de familie nu vor elibera reţete compensate şi nici bilete de trimitere, vineri şi luni, ca formă de protest, au declarat reprezentanţii Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie şi cei ai Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie.
Medicii de familie nu eliberează reţete vineri şi luni, fiind o formă de protest

Drogul. Cărţi, filme, muzici. Consum în doze culturale

Cheloo audiat. Ştirea este un pretext suficient de a sta pe gânduri. Ce facem cu drogul? Cum îl stăpânim? Ce experienţe există?Ajutăm discuţiile de tot felul, amintind parte din cărţile, filmele şi muzicile care au ca motiv drogul. Să citim şi să repetăm: drogurile sunt dăunătoare şi inspiratoare.
Drogul. Cărţi, filme, muzici. Consum în doze culturale

Poliţia Română caută 1.900 de agenţi de ordine publică

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a demarat de vineri, 1 aprilie, procedura de încadrare prin concurs a 1.900 de posturi de agent ordine publică, la nivel naţional, anunţă oficiali din cadrul instituţiei.
Poliţia Română caută 1.900 de agenţi de ordine publică

Deputaţii vor să interzică filmarea votului cu bile. Biroul Permanent discută luni modificarea Regulamentului

Deputaţii vor să interzică jurnaliştilor să filmeze votul secret cu bile, urmând ca în şedinţa Biroului Permanent de luni să se ia în discuţie modificarea articolului din Regulament referitor la accesul presei în sala de plen, potrivit stenogramei BP
Deputaţii vor să interzică filmarea votului cu bile. Biroul Permanent discută luni modificarea Regulamentului

EXCLUSIV – Augustin Lazăr, propus de ministrul Justiţiei pentru funcţia de Procuror General al României: Nu îmi datorez cariera profesională nimănui, nu îl cunosc pe Klaus Iohannis

Procurorul Augustin Lazar, propus de ministrul Justiţiei pentru funcţia de Procuror General al României, a declarat pentru MEDIAFAX că nu datorează nimănui cariera profesională pe care o are şi că nu îl cunoaşte pe preşedintele Klaus Iohannis.
EXCLUSIV - Augustin Lazăr, propus de ministrul Justiţiei pentru funcţia de Procuror General al României: Nu îmi datorez cariera profesională nimănui, nu îl cunosc pe Klaus Iohannis

Profesorii ar putea beneficia de „protecţie”. Iniţiator: Până şi în anii negri ai dictaturii, dascălul era respectat

Senatorul PSD Şerban Nicolae a iniţiat un proiect potrivit căruia profesorii din învăţământul preuniversitar se bucură de protecţie juridică, au dreptul de a aplica sancţiuni, faptele sesizate de aceştia se prezumă a fi reale, iar pedepsele pentru agresarea lor cresc.
Profesorii ar putea beneficia de

Cinci răniţi, în urma unei explozii cauzate de o scurgere de gaz în Paris

O explozie cauzată de o scurgere de gaz a avut loc vineri într-un imobil din centrul Parisului, incidentul sodându-se cu rănirea a cinci persoane, au informat surse din cadrul poliţiei, citate de Le Figaro.
Cinci răniţi, în urma unei explozii cauzate de o scurgere de gaz în Paris

Radu Mazăre şi fratele acestuia, senatorul Alexandru Mazăre, trimişi în judecată de procurorii DNA

Radu Mazăre şi fratele acestuia, senatorul PSD Alexandru Mazăre, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, pentru luare de mită, complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii, a informat vineri, DNA.
Radu Mazăre şi fratele acestuia, senatorul Alexandru Mazăre, trimişi în judecată de procurorii DNA

Un autoturism a luat foc pe DN1, există pericol de explozie – VIDEO

Pericol de explozie, pe Drumul Naţional 1, pe raza localităţii Nistoreşti, după ce un autoturism a luat foc, pompierii intervenind pentru lichidarea flăcărilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un autoturism a luat foc pe DN1, există pericol de explozie - VIDEO

Zeci de persoane din Constanţa, protest în faţa DNA faţă de autorităţile locale

Peste 20 de persoane au protestat, vineri, în faţa sediului DNA din Capitală, faţă de autorităţile locale, având pancarte cu mesaje împotriva corupţiei.
Zeci de persoane din Constanţa, protest în faţa DNA faţă de autorităţile locale

Augustin Lazăr, propunerea Ministerului Justiţiei pentru Parchetul General

Ministrul Justiţiei a transmis, vineri, Consiliului Superior al Magistraturii propunerea pentru numirea în funcţia de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a lui Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba.
Augustin Lazăr, propunerea Ministerului Justiţiei pentru Parchetul General

Bombonica Prodana, fostă Dragnea, audiată la DNA

Bombonica Prodana, fostă Dragnea, a ajuns vineri la sediul DNA, unde este audiată în dosarul în care este cercetată pentru abuz în serviciu.
Bombonica Prodana, fostă Dragnea, audiată la DNA

Palatul de Justiţie din Grenoble, evacuat în urma unei alerte cu bombă

Palatul de Justiţie din Grenoble a fost evacuat în totalitate vineri dimineaţa, în urma unei alerte cu bombă, relatează publicaţia Le Dauphiné Libéré, citată de Le Figaro.
Palatul de Justiţie din Grenoble, evacuat în urma unei alerte cu bombă

Aurelia Cristea: Este prematur să discutăm de modificări la Legea antifumat – VIDEO

Deputatul PSD, Aurelia Cristea, iniţiatoarea Legii antifumat, susţine că e prematur să se discute de modificări la acest act normativ atâta timp cât nu sunt clare efectele implementării ei în practică şi a spus că o eventuală discuţie ar putea avea loc peste un an, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Aurelia Cristea: Este prematur să discutăm de modificări la Legea antifumat - VIDEO

Restricţii de trafic în weekend în Capitală, pentru evenimente sportive. Ce zone vor fi afectate

O serie de restricţii rutiere vor fi instituite duminică, 3 aprilie, în mai multe zone centrale din Capitală, unde vor avea loc evenimente sportive, anunţă Brigada Rutieră a Poliţiei Capitalei.
Restricţii de trafic în weekend în Capitală, pentru evenimente sportive. Ce zone vor fi afectate

Cum a devenit 1 Aprilie Ziua Păcălelilor

Precursor al April Fools' Day - Ziua Păcălelilor în variantă autohtonă - ar putea fi Festivalul Hilaria (un festival roman), care se desfăşura pe 25 martie, şi Medieval Feast of Fools, care se desfăşura pe 28 decembrie, o zi care încă este marcată în unele ţări de limbă spaniolă, scrie Descoperă.
Cum a devenit 1 Aprilie Ziua Păcălelilor

Cum a reuşit o fetiţă de 11 ani să facă 11 milioane de dolari: ideea i-a venit la patru ani, când a fost înţepată de o albină

O fetiţă de 11 ani a reuşit să facă 11 milioane de dolari: ideea i-a venit la vârsta de 4 ani, atunci când a fost înţepată de o albină, informează businessmagazin.ro.
Cum a reuşit o fetiţă de 11 ani să facă 11 milioane de dolari: ideea i-a venit la patru ani, când a fost înţepată de o albină

Harta exporturilor de armament. Lista clienţilor-surpriză care au cumpărat arme din România în 2015

Exporturile de tehnică militară şi armament ale României s-au ridicat anul trecut la valoarea de aproximativ 156 de milioane de euro, cu doar 2% mai puţin decât anul precedent, informează Gândul.
Harta exporturilor de armament. Lista clienţilor-surpriză care au cumpărat arme din România în 2015

Parchetul General a finalizat rechizitoriul în cazul Mediafax

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat vineri că a finalizat rechizitoriul în dosarul Mediafax şi a dispus trimiterea în judecată a societăţii, a omului de afaceri Adrian Sârbu, acţionar majoritar al Mediafax Group şi a altor 10 persoane.
Parchetul General a finalizat rechizitoriul în cazul Mediafax

Fosta jurnalistă Carmen Dincă, plângere penală la DNA împotriva şefului PMP Sector 6

Fosta jurnalistă Carmen Dincă a depus, vineri, o plângere penală împotriva şefului PMP Sector 6, Eugen Ştefan, pe care îl acuză că i-ar fi cerut 15.000 de euro pentru campanie.
Fosta jurnalistă Carmen Dincă, plângere penală la DNA împotriva şefului PMP Sector 6

Opoziţia ungară cere PE o anchetă asupra unei firme care are legături cu ginerele lui Viktor Orban

Coaliţia Democratică (DK, opoziţie) cere Uniunii Europene să lanseze o anchetă cu privire la licitaţiile publice câştigate de compania Elios, care are legături cu ginerele premierului ungar Viktor Orban, relatează MTI.
Opoziţia ungară cere PE o anchetă asupra unei firme care are legături cu ginerele lui Viktor Orban

Coreea de Nord a efectuat un nou tir de rachetă şi bruiază GPS-ul în Coreea de Sud

Phenianul a efectuat vineri un nou tir de rachetă cu rază scurtă de acţiune, care a căzut în mare, a anunţat Guvernul sud-coreean, care îşi acuză totodată vecinul de la Nord că îi bruiază, începând de joi, sistemele de geolocalizare GPS, relatează AFP online.
Coreea de Nord a efectuat un nou tir de rachetă şi bruiază GPS-ul în Coreea de Sud

Conducerea Direcţiei Administrare Parcuri şi Zone de Agrement Sector 4, suspendată

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a decis sistarea lucrărilor de amenajare peisagistică din Parcul Lumea Copiilor şi suspendarea conducerii Direcţiei Administrare Parcuri şi Zone de Agrement Sector 4, care s-a ocupat de acest proiect.
Conducerea Direcţiei Administrare Parcuri şi Zone de Agrement Sector 4, suspendată

Zborurile Tarom spre Bruxelles din perioada 3- 9 aprilie, redirecţionate către aeroportul din Bruges

Zborurile Tarom spre şi dinspre Bruxelles din perioada 3- 9 aprilie, vor fi redirecţionate către Aeroportul Ostende Bruges, care este situat la 110 kilometri de Bruxelles, informează vineri, Tarom.
Zborurile Tarom spre Bruxelles din perioada 3- 9 aprilie, redirecţionate către aeroportul din Bruges

Salah Abdeslam urmează să fie extrădat către Franţa în zece zile, anunţă un ministru francez

Salah Abdeslam, un suspect-cheie în atacurle de la 13 noiembrie, va fi transferat în Franţa "într-un termen de zece zile", a dat asigurări ministrul francez al Justiţiei Jean-Jacques Urvoas, după ce justiţia belgiană a dat undă verde extrădării acestuia, relatează AFP online.
Salah Abdeslam urmează să fie extrădat către Franţa în zece zile, anunţă un ministru francez

Unul dintre inculpaţii din dosarul lui Sebastian Ghiţă, cercetat sub control judiciar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca procurorul Aurelian Mihăilă, cercetat în dosarul deputatului Sebastian Ghiţă, să fie plasat sub control judiciar, în timp ce ceilalţi trei inculpaţi rămân în arest.
Unul dintre inculpaţii din dosarul lui Sebastian Ghiţă, cercetat sub control judiciar