CELE MAI NOI ARTICOLE

Darius Vâlcov, trimis în judecată într-un nou dosar, pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de DNA, pentru luare de mită şi trafic de influenţă, în dosarul în care a fost pus sub control judiciar şi în care este acuzat că ar fi primit 4,2 milioane de lei de la oameni de afaceri care derulau contracte cu Primăria Slatina sau cu SC Compania de Apă Olt.
Darius Vâlcov, trimis în judecată într-un nou dosar, pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Preţul electricităţii va scădea de la 1 ianuarie. Gazele se vor ieftini cu începere de la 1 iulie 2016

Preţul electricităţii la consumator va scădea cu 5-6% la 1 ianuarie, după reducerea tarifelor de distribuţie şi a bonusului de cogenerare, iar gazele se vor ieftini cu începere de la 1 iulie 2016, a declarat joi preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ.
Preţul electricităţii va scădea de la 1 ianuarie. Gazele se vor ieftini cu începere de la 1 iulie 2016

Concursul Miss Holocaust din acest an, câştigat de o participantă născută în România – VIDEO

A treia ediţie a concursului de frumuseţe Miss Holocaust a fost câştigată, marţi seară, de o participantă în vârstă de 83 de ani, care s-a născut în România, informează Reuters.
Concursul Miss Holocaust din acest an, câştigat de o participantă născută în România - VIDEO

Ryan Gosling ar putea juca rolul principal într-un film dedicat astronautului Neil Armstrong

Actorul canadian Ryan Gosling se află în negocieri avansate pentru a interpreta rolul principal într-un nou film biografic dedicat astronautului american Neil Armstrong, primul om care a păşit pe Lună, informează contactmusic.com.
Ryan Gosling ar putea juca rolul principal într-un film dedicat astronautului Neil Armstrong

Ministrul pentru Societatea Informaţională: Prin ghiseul.ro s-au plătit în cinci ani taxe şi impozite de 48 milioane de lei, o sumă ridicolă

Persoanele fizice şi persoanele fizice autorizate au plătit taxe şi impozite în valoare de 48 de milioane de lei în ultimii cinci ani prin intermediul platformei ghiseul.ro, o sumă "ridicol de mică", potrivit ministrului pentru Societatea Informaţională, Marius Raul Bostan.
Ministrul pentru Societatea Informaţională: Prin ghiseul.ro s-au plătit în cinci ani taxe şi impozite de 48 milioane de lei, o sumă ridicolă

Russia Today: Raidurile ruse perturbă afacerile ISIS cu intermediari turci, între care şi fiul lui Erdogan

Raidurile aeriene efectuate de Rusia în Siria perturbă afacerile profitabile cu petrol ale grupării Stat Islamic şi ale unor intermediari turci, printre care s-ar afla şi oficiali de la Ankara, inclusiv fiul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, comentează postul Russia Today în pagina electronică.
Russia Today: Raidurile ruse perturbă afacerile ISIS cu intermediari turci, între care şi fiul lui Erdogan

O stea îndepărtată, în jurul căreia se află o megastructură misterioasă, „bombardată” de comete – FOTO, VIDEO

O stea aflată în centrul unui sistem stelar îndepărtat, în jurul căreia astronomii americani au descoperit o megastructură misterioasă, ar putea fi de fapt "bombardată" de comete, informează msn.com.
O stea îndepărtată, în jurul căreia se află o megastructură misterioasă,

IARNA şi-a intrat în drepturi: Drumarii intervin cu utilaje de deszăpezire în mai multe judeţe. La Bâlea Lac, zăpadă de 29 cm

Drumarii intervin, joi, cu utilaje de deszăpezire şi cu material antiderapant în judeţele Harghita şi Braşov, unde ninge abundent şi se circulă îngreunat, iar în judeţul Sibiu, la Bâlea Lac, stratul de zăpadă măsoară 29 de centimetri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
IARNA şi-a intrat în drepturi: Drumarii intervin cu utilaje de deszăpezire în mai multe judeţe. La Bâlea Lac, zăpadă de 29 cm

Ambasadorul SUA la Bucureşti, mesaj transmis de Ziua Recunoştinţei: Solidaritatea românilor după tragedia din clubul Colectiv m-a inspirat

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a spus, joi, că a fost inspirat de solidaritatea românilor după tragedia din clubul Colectiv şi că solidaritatea, spiritul civic şi dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi este esenţa Zilei Recunoştinţei, sărbătorită de americani.
Ambasadorul SUA la Bucureşti, mesaj transmis de Ziua Recunoştinţei: Solidaritatea românilor după tragedia din clubul Colectiv m-a inspirat

SUSPICIUNI de plagiat privind teza de doctorat a noului ministru de Interne, Petre Tobă – FOTO

Noul ministru de Interne, Petre Tobă, care a condus Poliţia Română în ultimii trei ani, se alătură listei cu demnitari suspectaţi că şi-au plagiat tezele de doctorat, potrivit Press One, care scrie că peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei de doctorat a acestuia ar fi copiate din diverse lucrări.
SUSPICIUNI de plagiat privind teza de doctorat a noului ministru de Interne, Petre Tobă - FOTO

Ambasadorul Germaniei: Sume imense de bani sunt fraudate sau risipite prin licitaţii. Fenomenul nu este limitat doar la România

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Werner Hans Lauk, a declarat, joi, că "sume imense de bani sunt fraudate sau risipite prin licitaţii", acesta fiind un fenomen care nu este limitat doar la România, ci este prezent în mai multe ţări.
Ambasadorul Germaniei: Sume imense de bani sunt fraudate sau risipite prin licitaţii. Fenomenul nu este limitat doar la România

PROIECT: Amenzile de circulaţie vor putea fi plătite oriunde. Datele de plată vor fi pe procesul verbal

Şoferii îşi vor putea achita amenzile auto la orice bancă, trezorerie sau primărie, procesul verbal urmând să conţină pretipărite datele de plată, cu un cont unic la Finanţe, iar poliţistul va introduce procesul verbal în sistemul informatic, potrivit unui proiect de lege al Finanţelor.
PROIECT: Amenzile de circulaţie vor putea fi plătite oriunde. Datele de plată vor fi pe procesul verbal

Iohannis susţine că prevenţia trebuie să fie prioritatea zero a politicilor din sănătate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, în cadrul unei dezbateri organizate la Palatul Cotroceni pe tema sănătăţii, că, în acest domeniu, prevenţia trebuie să fie "prioritatea zero" în privinţa politicilor autorităţilor, împreună cu responsabilitatea faţă de propria sănătate.
Iohannis susţine că prevenţia trebuie să fie prioritatea zero a politicilor din sănătate

John Campbell: Soldaţii implicaţi în bombardarea spitalului din Kunduz au fost suspendaţi din funcţie

Comandantul forţelor americane din Afganistan, generalul John Campbell, i-a suspendat din funcţie pe soldaţii care au avut cea mai mare implicare în bombardarea de luna trecută a spitalului administrat de organizaţia Medici fără Frontiere în oraşul afgan Kunduz, relatează DPA în pagina electronică.
John Campbell: Soldaţii implicaţi în bombardarea spitalului din Kunduz au fost suspendaţi din funcţie

TRAFIC aglomerat în Capitală din cauza ploii şi a semafoarelor defecte

Circulaţia în Capitală este aglomerată pe mai multe artere, din cauza ploii şi a unor semafoare defecte, printre zonele în care traficul este îngreunat fiind Drumul Taberei, Piaţa Victoriei, Calea Vitan, Şoseaua Berceni şi Piaţa Naţiunile Unite.
TRAFIC aglomerat în Capitală din cauza ploii şi a semafoarelor defecte

Ministrul Finanţelor: Nerespectarea termenelor din strategia privind achiziţiile ar duce la suspendarea plăţilor UE

Sistemul achiziţiilor publice necesită o "reformă profundă", care depinde de eforturile celor 18 instituţii cu responsabilităţi în domeniu, iar nerespectarea angajamentelor asumate de autorităţi în această privinţă ar duce la suspendarea plăţilor UE,a declarat ministrul Finanţelor, Anca Dana Dragu.
Ministrul Finanţelor: Nerespectarea termenelor din strategia privind achiziţiile ar duce la suspendarea plăţilor UE

Mircea Lucescu: Ne-am trezit în ultimele 20 de minute

Tehnicianul Mircea Lucescu a declarat că echipa sa, Şahtior Doneţk, s-a trezit abia în ultimele 20 de minute ale partidei cu Real Madrid, care s-a disputat, miercuri, în Liga Campionilor, perioadă în care ucrainenii au înscris de trei ori după ce adversarii au condus cu 4-0.
Mircea Lucescu: Ne-am trezit în ultimele 20 de minute

Activitatea de producţie a rafinăriei Petromidia, reluată după finalizarea reviziei generale

Activitatea de producţie a rafinăriei Petromidia Năvodari şi a Diviziei de petrochimie de la compania Rompetrol Rafinare a fost reluată, după finalizarea, în condiţii de siguranţă, a reviziei generale programate conform legislaţiei în vigoare, au anunţat reprezentanţii KMG International.
Activitatea de producţie a rafinăriei Petromidia, reluată după finalizarea reviziei generale

INCEDIU într-un bloc din Drobeta Turnu Severin: Un copil a murit şi altul a ajuns la spital. Locatarii, evacuaţi

Un copil de un an şi zece luni a murit iar altul de aceeaşi vârstă a fost transportat la spital, în urma unui incendiu izbucnit, joi dimineaţă, într-o garsonieră din Drobeta Turnu Severin, din cauza unui scurtcircuit produs la instalaţia electrică improvizată, transmite corespondentul MEDIAFAX.
INCEDIU într-un bloc din Drobeta Turnu Severin: Un copil a murit şi altul a ajuns la spital. Locatarii, evacuaţi

ANAF avertizează în privinţa unui site fals, care cere contribuabililor date privind cardurile

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează privind existenţa unui site care nu aparţine instituţiei şi prin intermediul căruia contribuabililor li se cer date personale, inclusiv numărul cardului bancar, în vederea restituirii unei taxe.
ANAF avertizează în privinţa unui site fals, care cere contribuabililor date privind cardurile

INCENDIU soldat cu doi morţi, în municipiul Arad

O femeie şi un bărbat au murit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un incendiu care a cuprins anexa gospodărească în care locuiau, în municipiul Arad, imobilul fiind distrus în întregime, transmite corespondentul MEDIAFAX.
INCENDIU soldat cu doi morţi, în municipiul Arad

Generalul de brigadă Gheorghe Pop preia conducerea ISU Bucureşti-Ilfov pentru trei luni

Generalul de brigadă Gheorghe Pop este, de joi, şef al ISU Bucureşti-Ilfov, iar adjuncţii sunt Claudiu Crăciun şi Sorin Mureşan, aceştia fiind desemnaţi că ocupe funcţiile timp de trei luni, după ce conducerea ISU a fost suspendată, pentru verificări privind clubul Colectiv.
Generalul de brigadă Gheorghe Pop preia conducerea ISU Bucureşti-Ilfov pentru trei luni

ATENTATELE de la Paris: Unii dintre atacatori, printre care fraţii Abdeslam şi Abdelhamid Abaaoud, figurau pe o listă a serviciilor belgiene din luna iunie

Unii dintre autorii atentatelor din 13 noiembrie de la Paris, printre care fraţii Abdeslam şi Abdelhamid Abaaoud, figurau pe o listă cu suspecţi radicalizaţi întocmită de serviciile de informaţii belgiene încă din iunie, dar autorităţile nu au luat nicio măsură în acest sens la vremea respectivă.
ATENTATELE de la Paris: Unii dintre atacatori, printre care fraţii Abdeslam şi Abdelhamid Abaaoud, figurau pe o listă a serviciilor belgiene din luna iunie

Institutul Smithsonian: Statuia Libertăţii a reprezentat iniţial o femeie musulmană

Statuia Libertăţii din New York a fost creată iniţial pentru a reprezenta o femeie musulmană, se afirmă pe blogul revistei oficiale editate de Institutul Smithsonian din Statele Unite ale Americii, informează msn.com.
Institutul Smithsonian: Statuia Libertăţii a reprezentat iniţial o femeie musulmană

Noi IMAGINI cu incendiul din clubul Colectiv: Înregistrarea a fost făcută de una dintre victimele tragediei soldate cu 60 de morţi – VIDEO

Noi imagini surprinse în clubul Colectiv, la scurt timp după declanşarea incendiului care s-a soldat cu 60 de morţi, au fost făcute publice, miercuri, la aproape o lună de la tragedie, înregistrarea fiind realizată chiar de una dintre victime, care acum se află internată într-o clinică din Israel.
Noi IMAGINI cu incendiul din clubul Colectiv: Înregistrarea a fost făcută de una dintre victimele tragediei soldate cu 60 de morţi - VIDEO

INCENDIU de proporţii la hotelul Histria din Mamaia. Focul a fost stins după cinci ore – VIDEO

Un incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, la hotelul Histria din staţiunea Mamaia al omului de afaceri George Bosînceanu, iar la faţa locului au intervenit zeci de pompieri cu opt autospeciale, cei trei angajaţi aflaţi în clădire reuşind să iasă singuri, fără să fie răniţi. Incendiul a fost stins de pompieri după aproximativ cinci ore, prejudiciul fiind estimat de patronul imobilului la 50.000 de euro.
INCENDIU de proporţii la hotelul Histria din Mamaia. Focul a fost stins după cinci ore - VIDEO

Fostul campion mondial la box profesionist O’Neil Bell a fost UCIS în timpul unui jaf – VIDEO

Fostul campion WBC, WBA şi IBF O'Neil "Supernova" Bell, în vârstă de 40 de ani, a fost împuşcat mortal, miercuri, în timpul unui jaf la coborârea dintr-un autobuz, la Atlanta, informează presa americană.
Fostul campion mondial la box profesionist O'Neil Bell a fost UCIS în timpul unui jaf - VIDEO

INCIDENT Turcia – Rusia: Kerry a discutat cu Lavrov, făcând apel la calm şi dialog cu Turcia după doborârea avionului rus

Secretarul de Stat american, John Kerry, a discutat miercuri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, pentru a face apel la calm şi dialog între Rusia şi Turcia, după ce aviaţia turcă a doborât un bombardier rus la graniţa siriană, relatează Reuters în pagina online.
INCIDENT Turcia - Rusia: Kerry a discutat cu Lavrov, făcând apel la calm şi dialog cu Turcia după doborârea avionului rus

O atletă retrasă din activitate şi-ar putea pierde medaliile olimpice, după ce a fost găsită dopată la retestare – VIDEO

Atleta Piyi Devetzi din Grecia, care s-a retras din activitate, şi-ar putea pierde medaliile olimpice de argint şi bronz la triplu salt după ce o probă ce i-a fost recoltată în 2007 a fost retestată cu rezultat pozitiv, informează Reuters.
O atletă retrasă din activitate şi-ar putea pierde medaliile olimpice, după ce a fost găsită dopată la retestare - VIDEO

Preşedintele Dumei ruse de Stat Serghei Narîşkin, în vizită de lucru în România vineri

Preşedintele Dumei de Stat Serghei Narîşkin urmează să efectueze vineri o vizită de lucru în România, potrivit site-ului Camerei inferioare a Parlamentului rus, relatează agenţia rusă Tass în pagina electronică.
Preşedintele Dumei ruse de Stat Serghei Narîşkin, în vizită de lucru în România vineri

Fostul premier croat Ivo Sanader, eliberat din închisoare

Fostul premier croat Ivo Sanader a fost eliberat din închisoare, după ce Curtea Supremă croată a anulat o pedeapsă de nouă ani de închisoare pentru deturnare de fonduri şi a dispus rejudecarea cazului, relatează postul Radio Free Europe-Radio Libery în pagina electronică.
Fostul premier croat Ivo Sanader, eliberat din închisoare

COD GALBEN de vânt puternic, ploi şi ninsori în aproape toată ţara. HARTA zonelor afectate

Meteorologii au emis o atenţionare COD GALBEN de ploi şi ninsori pentru centrul, sud-vestul şi nord-estul ţării, 28 de judeţe fiind total sau parţial sub atenţionare, valabilă de joi la ora 6.00, până vineri la ora 8.00.
COD GALBEN de vânt puternic, ploi şi ninsori în aproape toată ţara. HARTA zonelor afectate

Armata turcă dă asigurări că nu ştia că avionul pe care l-a doborât era rusesc

Armata turcă a dat asigurări că nu ştia că avionul pe care l-a doborât la frontiera siriană era rusesc şi a precizat că este pregătită pentru "orice formă de cooperare" cu armata rusă, relatează AFP în pagina electronică.
Armata turcă dă asigurări că nu ştia că avionul pe care l-a doborât era rusesc

RĂZBOIUL DIN SIRIA: Deputaţii francezi aprobă prelungirea intervenţiei aeriene pentru distrugerea ISIS

Deputaţii francezi au aprobat miercuri cu o majoritate extrem de largă continuarea atacurilor forţelor aeriene franceze în Siria, în vederea unei "aneantizări" a Statului Islamic, la aproape două săptămâni de la atacurile de la Paris, relatează Reuters în pagina electronică.
RĂZBOIUL DIN SIRIA: Deputaţii francezi aprobă prelungirea intervenţiei aeriene pentru distrugerea ISIS

Obama: Nu avem nicio ameninţare credibilă şi specifică privind atacuri teroriste de Ziua Recunoştinţei – VIDEO

Preşedintele Barack Obama le-a transmis americanilor care călătoresc pentru a fi aproape de cei dragi de Ziua Recunoştinţei că nu există ameninţări credibile legate de vreun atac terorist, în această perioadă, şi a subliniat că autorităţile au sporit deja măsurile de securitate pe aeroporturi, după atacurile din Paris.
Obama: Nu avem nicio ameninţare credibilă şi specifică privind atacuri teroriste de Ziua Recunoştinţei - VIDEO

Statele Unite adaugă 4 persoane şi 6 entităţi pe o listă de sancţiuni vizând susţinătorii preşedintelui sirian Bashar al-Assad

Statele Unite au adăugat numele a patru persoane şi şase entităţi pe o listă de sancţiuni vizând susţinători ai preşedintelui sirian Bashar al-Assad, inclusiv o bancă rusă şi un fost oficial, relatează postul Radio Free Europe-Radio Liberty (RFE-RL) în pagina electronică.
Statele Unite adaugă 4 persoane şi 6 entităţi pe o listă de sancţiuni vizând susţinătorii preşedintelui sirian Bashar al-Assad

Peste 50% dintre cetăţenii Marii Britanii vor ieşirea ţării din Uniunea Europeană

Mai mult de jumătate dintre cetăţenii Marii Britanii sunt favorabili ieşirii ţării din Uniunea Europeană, arată un sondaj de opinie efectuat după atentatele din Franţa publicat de cotidianul The Independent.
Peste 50% dintre cetăţenii Marii Britanii vor ieşirea ţării din Uniunea Europeană

Semnificaţii istorice pentru ziua de 26 noiembrie

1857 - S-a născut părintele lingvisticii moderne, elveţianul Ferdinand de Saussure (m. 22 februarie 1913)
Semnificaţii istorice pentru ziua de 26 noiembrie

Ringo Starr scoate la licitaţie prima copie a albumului „The Beatles”, din 1968 – VIDEO

Rockerul britanic va scoate la licitaţie, la începutul lunii decembrie, prima copie numerotată a LP-ului original "The Beatles", lansat de trupa britanică omonimă în 1968, informează site-ul revistei New Musical Express.
Ringo Starr scoate la licitaţie prima copie a albumului

Şeful CNADNR a demis un director responsabil cu proiectele de infrastructură

Directorul general adjunct al Direcţiei Generale de Implementare Proiecte de Infrastructură Rutieră din CNADNR, Renata Bendeac, a fost revocat din functie, a anuntat miercuri compania.
Şeful CNADNR a demis un director responsabil cu proiectele de infrastructură
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da