CELE MAI NOI ARTICOLE

Avocatul Poporului face anchetă privind testarea celor din arest pentru boli transmisibile

Avocatul Poporului anunţă că s-a sesizat din oficiu şi a declanşat o anchetă cu privire la informaţiile apărute în presă, conform cărora poliţiştii se plâng că deţinuţii nu sunt testaţi pentru a se afla dacă au boli transmisibile.
Avocatul Poporului face anchetă privind testarea celor din arest pentru boli transmisibile

Reţeaua teroristă Stat Islamic ameninţă Statele Unite şi Rusia cu atentate

Reţeaua teroristă Stat Islamic îndeamnă musulmanii din întreaga lume să atace obiective americane şi ruse, avertizând că Statele Unite şi Rusia vor fi învinse şi numindu-l pe preşedintele SUA, Barack Obama, "un idiot".
Reţeaua teroristă Stat Islamic ameninţă Statele Unite şi Rusia cu atentate

Tăriceanu critică votul prin corespondenţă: Este birocratic şi uşor de fraudat

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, că votul prin corespondenţă este birocratic şi poate fi fraudat, precizând că "dacă ne vom încăpăţâna”să adoptăm legea, "ne vom trezi cu contestaţii la CCR".
Tăriceanu critică votul prin corespondenţă: Este birocratic şi uşor de fraudat

Ministerul Sănătăţii susţine introducerea orelor de educaţie sexuală în şcoli

Ministerul Sănătăţii arată, într-un răspuns la apelul lansat de mai multe ONG-uri pentru introducerea orelor de educaţie sanitară şi implict sexuală în şcoli, că susţine acest lucru, ca pe o măsură obligatorie pentru dezvoltarea sănătoasă a generaţiilor viitoare.
Ministerul Sănătăţii susţine introducerea orelor de educaţie sexuală în şcoli

Adjunctul liderului reţelei Stat Islamic a murit într-un raid al SUA, confirmă organizaţia teroristă

Reţeaua teroristă Stat Islamic a confirmat marţi, într-o înregistrare audio, moartea unuia dintre liderii organizaţiei fundamentaliste sunnite, Fadhil Ahmad al-Hayali, vizat la sfârşitul lunii august de un raid aerian american efectuat în Irak.
Adjunctul liderului reţelei Stat Islamic a murit într-un raid al SUA, confirmă organizaţia teroristă

Omul de afaceri Mihai Matei, acuzat de fraude cu fonduri europene, a fost reţinut

Omul de afaceri prahovean Mihai Matei, acuzat de fraude cu fonduri europene, cu un prejudiciu de două milioane de euro, a fost reţinut de către procurorii DNA Ploieşti, marţi seară, la finalul a peste 12 ore de percheziţii şi audieri.
Omul de afaceri Mihai Matei, acuzat de fraude cu fonduri europene, a fost reţinut

Liderul cavalerilor de Malta români, cercetat pentru evaziune de 500.000 de euro

Administratorul Aquila Security, Iulian Moisescu, lider al cavalerilor de Malta români, dar şi vicepreşidente în UNPR, este cercetat sub control judiciar de Parchetul Curţii de Apel Bucureşti fiind suspectat că a înregistrat în contabilitatea societăţii achiziţii fictive de bunuri şi prestări servicii, prejudiciul produs statului fiind de aproximativ 500.000 de euro.
Liderul cavalerilor de Malta români, cercetat pentru evaziune de 500.000 de euro

Streleţ nu a respectat programul vizitei la Bucureşti din cauza unei defecţiuni a aeronavei Tarom

Premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ, şi-a exprimat regretul că nu a putut respecta programul vizitei la Bucureşti deoarece aeronava Tarom cu care a călătorit la clasa Economic a avut o problemă tehnică, iar în cele trei ore necesare remedierii defecţiunii a stat "cuminte" în avion.
Streleţ nu a respectat programul vizitei la Bucureşti din cauza unei defecţiuni a aeronavei Tarom

Campioana de la US Open, Flavia Pennetta, a fost învinsă de o jucătoare de pe locul 414 WTA şi ar putea rata Turneul Campioanelor

Câştigătoarea US Open, Flavia Pennetta, locul 8 WTA, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-3, 7-5, de sportiva ucraineană Liudmila Kicenok, locul 414 WTA, venită din calificări, în turul I al Tianjin Open, astfel că italianca ar putea rata prezenţa la Turneul Campioanelor.
Campioana de la US Open, Flavia Pennetta, a fost învinsă de o jucătoare de pe locul 414 WTA şi ar putea rata Turneul Campioanelor

Pentagonul plănuieşte să trimită o navă militară într-o zonă maritimă revendicată de China

Statele Unite intenţionează să trimită o navă militară în apropierea unei insule artificiale chineze din Marea Chinei de Sud, manevra, care are rolul contestării revendicărilor teritoriale ale Beijingului, fiind susţinută de Filipine.
Pentagonul plănuieşte să trimită o navă militară într-o zonă maritimă revendicată de China

Un cetăţean român, condamnat la trei ani de închisoare, în Austria, pentru trafic de extracomunitari

Un cetăţean român a fost condamnat, marţi, la trei de închisoare pentru trafic de persoane de un tribunal austriac, după ce a introdus ilegal în Austria peste 40 de imigranţi clandestini pe care îi transporta într-o autoutilitară, informează site-ul publicaţiei Le Figaro.
Un cetăţean român, condamnat la trei ani de închisoare, în Austria, pentru trafic de extracomunitari

Antena 3 a fost amendată de CNA cu 20.000 de lei pentru limbaj injurios la adresa lui Traian Băsescu

Consiliul Naţional al Audiovizualului a amendat postul Antena 3 cu 20.000 de lei pentru limbajul injurios folosit de Mihai Gâdea la adresa lui Traian Băsescu în trei ediţii ale emisiunii "Sinteza Zilei" şi pentru neacordarea dreptului la replică solicitat de primarul din Odorheiul Secuiesc.
Antena 3 a fost amendată de CNA cu 20.000 de lei pentru limbaj injurios la adresa lui Traian Băsescu

Andreea Mitu a învins-o pe Lucie Safarova, locul 7 WTA, la turneul de la Linz

Jucătoarea de tenis Andreea Mitu, locul 95 WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-3, 6-4, pe sportiva cehă Lucie Safarova, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 1, în manşa întâi a turneului WTA de la Linz.
Andreea Mitu a învins-o pe Lucie Safarova, locul 7 WTA, la turneul de la Linz

O femeie şi cele două fetiţe ale sale, găsite moarte într-o pădure din Vrancea

O femeie în vârstă de 44 de ani şi cele două fete ale acesteia, în vârstă de 3 ani, respectiv 14 ani, au fost găsite moarte într-o pădure, în comuna Poiana Cristei din judeţul Vrancea.
O femeie şi cele două fetiţe ale sale, găsite moarte într-o pădure din Vrancea

RADEF are datorii de 32 de milioane de lei şi nu are directori general şi economic

Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "RomâniaFilm" (RADEF) are datorii de 32 de milioane de lei, la stat şi la privat, şi, în prezent, nu are nici director general, nici economic, iar angajaţii nu şi-au primit salariile de mai multe luni.
RADEF are datorii de 32 de milioane de lei şi nu are directori general şi economic

International Digital Forum – UPC: Românii îşi doresc 56 de televiziuni, primesc 72, dar se uită la 10

Piaţa de televiziune din România este matură, românii dorindu-şi să aibă acces la un număr cât mai mare de televiziuni, însă se uită doar la 10 canale, potrivit unor statistici prezentate de Bogdan Bucurei, Marketing Director al UPC România, marţi, la International Digital Forum.
International Digital Forum - UPC: Românii îşi doresc 56 de televiziuni, primesc 72, dar se uită la 10

TVR prezintă în Piaţa Universităţii imagini ale Revoluţiei Române

Televiziunea Română proiectează imagini cu momentele cheie ale Revoluţiei Române în Piaţa Universităţii din Bucureşti, începând din 14 octombrie, în cadrul expoziţiei itinerante "Drumuri spre 1989. Europa Centrală şi de Est 1939-1989".
TVR prezintă în Piaţa Universităţii imagini ale Revoluţiei Române

Pentagonul examinează locaţii din Statele Unite, pentru mutarea deţinuţilor de la Guantanamo

Experţi ai Departamentului american al Apărării au examinat, marţi, locaţii din statele Colorado, Kansas şi Carolina de Sud unde ar putea fi transferaţi deţinuţii de la Guantanamo, în cadrul eforturilor de închidere a penitenciarului militar unde sunt suspecţi de terorism.
Pentagonul examinează locaţii din Statele Unite, pentru mutarea deţinuţilor de la Guantanamo

Petrecerea de Revelion din Piaţa Constituţiei nu mai poate fi finanţată în acest an de Primărie

Primăria Capitalei nu va putea susţine în acest an costurile de organizare a Revelionului în Piaţa Constituţiei, a anunţat, marţi, primarul general interimar Ştefănel Marin, spunând că va fi nevoit să taie şi bugetele unor instituţii de cultură.
Petrecerea de Revelion din Piaţa Constituţiei nu mai poate fi finanţată în acest an de Primărie

Cinci lei de la fosta Grădină Zoologică din Baia Mare, închisă în 2013, pleacă spre Africa – FOTO

Cinci lei de la fosta Grădină Zoologică din Baia Mare, închisă în 2013, şi care au fost îngrijiţi ulterior de organizaţia Vier Pfoten în foste ferme din oraş, vor fi transportaţi, miercuri, spre Africa de Sud, unde urmează să fie eliberaţi în rezervaţia Lionsrock.
Cinci lei de la fosta Grădină Zoologică din Baia Mare, închisă în 2013, pleacă spre Africa - FOTO

RAPORT în cazul prăbuşirii MH17: Procurorii olandezi au identificat suspecţi. Avionul a fost doborât cu o rachetă rusească. FILMUL COMPLET al evenimentelor

Procurorii olandezi care anchetează doborârea avionului malaysian în Ucraina au găsit martori, în estul Ucrainei, care au indicat suspecţi, ancheta urmând să continue în anul 2016, afirmă surse citate de site-ul agenţiei AP. Avionul companiei Malaysia Airlines prăbuşit în estul Ucrainei în iulie 2014 s-a dezintegrat în aer după ce a fost lovit de o rachetă de fabricaţie rusească de tip Buk, lansată din regiunile separatiste, anunţă Tjibbe Joustra, preşedintele Comisiei olandeze pentru siguranţa transporturilor (DSB). O companie rusească de stat care fabrică rachete afirmă că ancheta sa cu privire la prăbuşirea avionului contrazice concluziile anchetei olandeze, relatează AP în pagina electronică.
RAPORT în cazul prăbuşirii MH17: Procurorii olandezi au identificat suspecţi. Avionul a fost doborât cu o rachetă rusească. FILMUL COMPLET al evenimentelor

CONFERINŢA MEDIAFAX – AMRCR a lansat Cartea Albă a Marilor Reţele Comerciale din România, în premieră

Retailul modern va continua trendul pozitiv din ultimii ani şi va creşte şi în 2015, în detrimentul comerţului tradiţional, urmând să ajungă la 55% din total afaceri, se arată în Cartea Albă a Marilor Reţele Comerciale din România, lansată marţi de AMRCR la conferinţa Mediafax Talks about Retail.
CONFERINŢA MEDIAFAX - AMRCR a lansat Cartea Albă a Marilor Reţele Comerciale din România, în premieră

CONFERINŢA MEDIAFAX – Dunca: ANPC este dispusă să sprijine retailerii pentru a reduce risipa alimentară

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) vrea să sprijine retailerii pentru a reduce risipa alimentară, inclusiv prin majorarea, la 15 zile, a perioadei în care magazinele pot avea la promoţie produsele care urmează să expire, a declarat preşedintele autorităţii, Marius Dunca.
CONFERINŢA MEDIAFAX - Dunca: ANPC este dispusă să sprijine retailerii pentru a reduce risipa alimentară

Cum vor vota românii din străinătate. Proiectul AEP privind votul prin corespondenţă, însuşit de Comisia de Cod electoral

Comisia de Cod electoral şi-a asumat marţi, în unanimitate, proiectul privind votul prin corespondenţă, elaborat de Autoritatea Electorală Permanentă, acesta urmând să intre miercuri în dezbaterea Senatului.
Cum vor vota românii din străinătate. Proiectul AEP privind votul prin corespondenţă, însuşit de Comisia de Cod electoral

International Digital Forum: Comportamentul de consum al oamenilor, între poveştile TV spuse de Discovery şi clipurile YouTube

Poveştile sunt în centrul atenţiei consumatorului de divertisment, indiferent că acestea sunt prezentate la televizor sau în mediul online, potrivit reprezentanţilor Discovery şi Google prezenţi, marţi, la International Digital Forum de la Bucureşti.
International Digital Forum: Comportamentul de consum al oamenilor, între poveştile TV spuse de Discovery şi clipurile YouTube

Arseni Iaţeniuk: Avionul malaysian a fost doborât de serviciile speciale ruse

Avionul malaysian prăbuşit în estul Ucrainei a fost doborât de membri ai serviciilor speciale ruse, acuză premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, după publicarea concluziilor Comisiei olandeze de anchetă.
Arseni Iaţeniuk: Avionul malaysian a fost doborât de serviciile speciale ruse

Editarea genelor ar putea deschide calea spre realizarea de transplanturi cu organe de porc

Cercetătorii americani au utilizat o nouă tehnică de editare a genelor, pentru a elimina o serie de gene virale potenţial dăunătoare, care au stânjenit până acum procesul de transplantare la om a unor organe de porc, informează Reuters.
Editarea genelor ar putea deschide calea spre realizarea de transplanturi cu organe de porc

Autorul atacului din ianuarie de la magazinul evreiesc din Paris primise ordine prin e-mail

Amedy Coulibaly, bărbatul înarmat care a ucis cinci persoane la Paris în cadrul a două atacuri comise în luna ianuarie, a primit instrucţiuni prin e-mail, în ziua în care a comis primul atentat, să "lucreze cât mai simplu posibil", informează BFMTV în pagina online.
Autorul atacului din ianuarie de la magazinul evreiesc din Paris primise ordine prin e-mail

Vladimir Putin: Coaliţia condusă de Statele Unite nu prea înţelege situaţia din Siria

Coaliţia internaţională condusă de Statele Unite "nu prea înţelege" situaţia din Siria, de aceea operaţiunile acesteia nu au rezultatele scontate, a afirmat marţi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, citat de site-ul agenţiei Itar-Tass.
Vladimir Putin: Coaliţia condusă de Statele Unite nu prea înţelege situaţia din Siria

Radio Zu, amendat de CNA cu 10.000 de lei pentru limbaj obscen

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să amendeze Radio Zu cu 10.000 de lei, din cauza limbajului obscen folosit de cei doi realizatori ai emisiunii "Morning Zu", Mihai Morar şi Daniel Buzdugan, în ediţia din 27 mai.
Radio Zu, amendat de CNA cu 10.000 de lei pentru limbaj obscen

Cătălina Ponor nu va participa la Campionatele Mondiale de gimnastică de la Glasgow

Cătălina Ponor nu va face parte din echipa României pentru Campionatele Mondiale de la Glasgow, care vor începe în 23 octombrie, multipla campioană, accidentată luna trecută, fiind înlocuită cu Andreea Munteanu.
Cătălina Ponor nu va participa la Campionatele Mondiale de gimnastică de la Glasgow

Cîmpeanu: Ne apropiem de nota 9 în ce priveşte resursele care s-au investit în educaţie

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marţi, că sistemul de învăţământ din România este unul foarte bun, iar resursele care s-au investit în educaţie se apropie acum de nota 9.
Cîmpeanu: Ne apropiem de nota 9 în ce priveşte resursele care s-au investit în educaţie

Frontex: Peste 710.000 de imigranţi au pătruns pe teritoriul UE în 2015

Peste 710.000 de imigranţi au ajuns pe teritoriile statelor membre UE, în perioada ianuarie-septembrie 2015, aproape triplu faţă de numărul celor înregistraţi în 2014, potrivit unui raport publicat marţi de Frontex, informează site-ul agenţiei de presă DPA.
Frontex: Peste 710.000 de imigranţi au pătruns pe teritoriul UE în 2015

Peste 100.000 de pelerini s-au rugat la moaştele Sfintei Parascheva, la Iaşi

Peste 100.000 de pelerini s-au rugat, până marţi, la moaştele Sfintei Parascheva, Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena şi Sfântului Ioan Gură de Aur, aflate la Iaşi, organizatorii afirmând că în acest an timpul pe care oamenii l-au petrecut la coadă a fost mai mic decât în anii precedenţi.
Peste 100.000 de pelerini s-au rugat la moaştele Sfintei Parascheva, la Iaşi

Senat: Durata maximă a arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, 180 de zile

Durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile, potrivit unui proiect de lege de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea Codului de procedură penală.
Senat: Durata maximă a arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, 180 de zile

Cristiano Ronaldo a primit Gheata de Aur pentru a patra oară în carieră

Atacantul echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, a primit, marţi, Gheata de Aur, trofeu acordat celui mai bun marcator din Europa, portughezul primind această distincţie pentru a patra oară în carieră.
Cristiano Ronaldo a primit Gheata de Aur pentru a patra oară în carieră

Marks&Spencer se retrage din 5 ţări din sud-estul Europei şi se va concentra pe pieţe de succes ca România

Retailerul britanic Marks&Spencer se va retrage din cinci ţări din sud-estul Europei, între care Bulgaria, intenţionând să se concentreze în schimb pe pieţele de succes din Europa Centrală şi de Est, cum este România, relatează Novinite.
Marks&Spencer se retrage din 5 ţări din sud-estul Europei şi se va concentra pe pieţe de succes ca România

Bulgaria îşi promovează brandul de ţară cu Sylvester Stallone, Antonio Banderas şi Salma Hayek – VIDEO

Sylvester Stallone, Antonio Banderas şi Salma Hayek se numără printre starurile de la Hollywood care promovează Bulgaria, într-un clip dat publicităţii de către Ministerul Turismului din ţara vecină.
Bulgaria îşi promovează brandul de ţară cu Sylvester Stallone, Antonio Banderas şi Salma Hayek - VIDEO

Grindeanu, despre privatizarea Poştei: Perioada de El Dorado din România de după ’90 s-a încheiat. Despre privatizarea Telekom: Nu am primit încă raportul consultanţilor

Ministrul pentru Societatea Informaţională, Sorin Grindeanu, a declarat că România şi-a respectat angajamentele în faţa CE privind privatizarea Poştei, pentru care a primit o ofertă neangajantă şi dezamăgitoare, fapt ce ar putea duce la schimbarea strategiei privind acestă companie. Totodată, ministrul a declarat că instituţia pe care o conduce nu a primit încă raportul consultanţilor privind privatizarea Telekom.
Grindeanu, despre privatizarea Poştei: Perioada de El Dorado din România de după '90 s-a încheiat. Despre privatizarea Telekom: Nu am primit încă raportul consultanţilor

Aura Corbeanu: Bugetul Festivalului Naţional de Teatru 2015 este de 5.350.000 de lei

Aura Corbeanu, directorul executiv al Festivalului Naţional de Teatru (FNT), a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că bugetul ediţiei din acest an a evenimentului teatral, care va avea loc în perioada 23 octombrie - 1 noiembrie, în Bucureşti, este de aproximativ 5.350.000 de lei.
Aura Corbeanu: Bugetul Festivalului Naţional de Teatru 2015 este de 5.350.000 de lei
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da