CELE MAI NOI ARTICOLE

Circulaţia trenurilor între Arad şi Deva, blocată după ce o basculantă a rupt firele electrice

Circulaţia feroviară între Arad şi Deva este blocată, marţi, după ce o basculantă a rupt firele electrice de alimentare, în zona localităţii arădene Şiria, reprezentanţii CFR Călători spunând că un tren este afectat de acest incident.
Circulaţia trenurilor între Arad şi Deva, blocată după ce o basculantă a rupt firele electrice

EXCLUSIV: Guvernul introduce acciză pe ţigările electronice

Ţigaretele electronice vor fi accizate, începând cu anul viitor, cu o sumă care va creşte anual în raport cu inflaţia, Guvernul pregătind introducerea acestei noi taxe cu argumentul că măsura este dictată de practicile la nivel european, relevă proiectul actualizat de Cod Fiscal obţinut de MEDIAFAX.
EXCLUSIV: Guvernul introduce acciză pe ţigările electronice

FOTOGRAFIA care a câştigat Romania National Award în cadrul Sony World Photography Awards 2015 – FOTO

Fotograful român Auraş Mihaiu, din Nehoiu, Buzău, a câştigat Romania National Award în cadrul ediţiei din acest an a concursului Sony World Photography Awards 2015, cu fotografia "Alesul oilor".
FOTOGRAFIA care a câştigat Romania National Award în cadrul Sony World Photography Awards 2015 - FOTO

Lideri şi membri ai clanurilor „Ştoacă”, „Toboşarii” şi Brutaru”, reţinuţi pentru trafic de droguri – VIDEO

Procurorii DIICOT au reţinut 13 membri ai clanurilor "Ştoacă", "Toboşarii" şi "Brutaru", în urma unor percheziţii făcute la locuinţele acestora, unde au fost găsite heroină, metadonă şi bani obţinuţi din vânzarea drogurilor, Tribunalul Bucureşti urmând să decidă dacă aceştia vor fi arestaţi.
Lideri şi membri ai clanurilor

Cinci vitamine esenţiale în lupta contra îmbătrânirii şi alimentele în care se găsesc

În lupta contra îmbătrânirii, vitaminele au un rol foarte important şi deşi produsele cosmetice pot ajuta, ele doar ascund sau ameliorează efectele trecerii timpului. Cea mai bună soluţie pentru menţinerea unui organism sănătos capabil să încetinească efectele trecerii timpului, mai ales la nivelul pielii, este reprezentată de o dietă sănătoasă.
Cinci vitamine esenţiale în lupta contra îmbătrânirii şi alimentele în care se găsesc

O sută de ieşeni au refuzat cardul de sănătate întrucât datele personale le-ar fi puse în pericol

Aproximativ o sută de ieşeni au refuzat cardul de sănătate pe motiv că datele personale le-ar putea fi puse în pericol în momentul utilizării acestuia, în timp ce reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Iaşi spun că nu există niciun risc cu privire la datele personale ale asiguraţilor.
O sută de ieşeni au refuzat cardul de sănătate întrucât datele personale le-ar fi puse în pericol

Iohannis, în vizită oficială în Ucraina: Preşedintele a salutat Garda de onoare în limba ucraineană – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a început, marţi, vizita oficială în Ucraina, fiind primit la Administraţia Prezidenţială a Ucrainei de preşedintele Petro Poroşenko.
Iohannis, în vizită oficială în Ucraina: Preşedintele a salutat Garda de onoare în limba ucraineană - VIDEO

Un nou crater de pe Lună a primit numele aviatoarei Amelia Earhart

Un nou crater de pe Lună, aflat pe faţa vizibilă de pe Terra, reprezentând prima descoperire de acest tip din ultimul secol, a primit numele aviatoarei americane Amelia Earhart.
Un nou crater de pe Lună a primit numele aviatoarei Amelia Earhart

Rapperul Kanye West, cap de afiş la Festivalul Glastonbury 2015

Rapperul american Kanye West a fost desemnat cap de afiş la ediţia din 2015 a celebrului Festival Glastonbury din Marea Britanie, au anunţat luni seară organizatorii evenimentului.
Rapperul Kanye West, cap de afiş la Festivalul Glastonbury 2015

Klaus Iohannis, momente de reculegere la Monumentul Victimelor Holodomorului şi la Maidan – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a început, marţi, vizita oficială în Ucraina cu depunerea unei candele cu spice de grâu, la Monumentul Victimelor Holodomorului (Marea Foamete) şi un moment de reculegere lângă Piaţa Independenţei, la troiţa unde au fost primele victime ale Euromaidanului.
Klaus Iohannis, momente de reculegere la Monumentul Victimelor Holodomorului şi la Maidan - VIDEO

Bilinski: Ar fi o onoare să devin golgheterul României

Atacantul FC Dinamo, Kamil Bilinski, consideră că are o şansă mare să devină golgheterul Ligii I în acest sezon, ceea ce ar reprezenta o onoare pentru el, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Bilinski: Ar fi o onoare să devin golgheterul României

Gruparea Stat Islamic a răpit 20 de angajaţi străini de la un spital din Libia

Gruparea Stat Islamic a răpit aproximativ 20 de angajaţi medicali străini de la spitalul Ibn Sina din Sirte, Libia, în cursul unui atac desfăşurat luni, a declarat un oficial din cadrul instituţiei sanitare.
Gruparea Stat Islamic a răpit 20 de angajaţi străini de la un spital din Libia

Ministrul grec al Finanţelor, în centrul unui nou scandal după ce-ar fi făcut un gest obscen la adresa Germaniei – FOTO, VIDEO

Ministrul grec al Finanţelor Yanis Varoufakis se află în centrul unui nou scandal cu Berlinul, după ce televiziunea germană a difuzat luni o înregistrare video din 2013 în care acesta pare să facă un gest obscen la adresa puterii economice europene, relatează Reuters în pagina electronică.
Ministrul grec al Finanţelor, în centrul unui nou scandal după ce-ar fi făcut un gest obscen la adresa Germaniei - FOTO, VIDEO

Horia Georgescu, adus la instanţa supremă, pentru judecarea cererii de arestare preventivă – VIDEO

Horia Georgescu a fost adus, marţi, la ICCJ, pentru judecarea cererii de arestare preventivă, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, în cazul unor despăgubiri acordate de ANRP pentru imobile supraevaluate cu 75 de milioane de euro.
Horia Georgescu, adus la instanţa supremă, pentru judecarea cererii de arestare preventivă - VIDEO

Campanie a Statului Islamic împotriva creştinismului: Biserici şi icoane, distruse, cruci înlocuite cu steagul SI. Reacţia Vaticanului – FOTO, VIDEO

Expansiunea grupării teroriste Stat Islamic continuă, iar lupta islamiştilor împotriva creştinismului se intensifică. Noi imagini şocante cu membri ai SI care devastează bisericile şi însemnele creştine dintr-un oraş din nordul Irakului, la graniţa cu Turcia, au fost date publicităţii de Institutul de Cercetări Media privind Orientul Mijlociu (MEMRI), informează Daily Mail.
Campanie a Statului Islamic împotriva creştinismului: Biserici şi icoane, distruse, cruci înlocuite cu steagul SI. Reacţia Vaticanului - FOTO, VIDEO

Orange va investi peste 15 miliarde de euro până în 2018 pentru îmbunătăţirea reţelei din Europa

Orange va investi peste 15 miliarde de euro până în 2018 pentru a-şi îmbunătăţi reţeaua în Europa, în cadrul unui plan strategic pe cinci ani, prin care îşi propune să obţină în trei ani un profit înainte de taxe superior celui din 2014.
Orange va investi peste 15 miliarde de euro până în 2018 pentru îmbunătăţirea reţelei din Europa

Deputatul PSD Anghel Stanciu, condamnat la închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

Deputatul PSD Anghel Stanciu, trimis în judecată în noiembrie 2013 pentru conflict de interese, fiind acuzat că şi-a angajat fiul şi nora la biroul său parlamentar din Iaşi, a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare de instanţa supremă, decizia nefiind însă definitivă.
Deputatul PSD Anghel Stanciu, condamnat la închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

REPORTAJ: Statui de 1 milion de euro puse în Cetatea Alba Iulia după restaurare, printre care o piramidă sau Socrate, furate acum pe bucăţi – GALERIE FOTO

Peste 30 de monumente pentru care s-a plătit aproape un milion de euro au fost amplasate în Cetatea Alba Iulia după restaurarea zonei interioare, unele dintre ele - o piramidă sau statuia lui Socrate - provocând controverse printre localnici. În ultima perioadă, statuile sunt furate pe bucăţi.
REPORTAJ: Statui de 1 milion de euro puse în Cetatea Alba Iulia după restaurare, printre care o piramidă sau Socrate, furate acum pe bucăţi - GALERIE FOTO

Percheziţii la studiouri video chat şi la bănci, într-un caz de evaziune de 300 milioane de dolari

Poliţiştii şi procurorii fac, marţi, 93 de percheziţii în Bucureşti şi cinci judeţe, la studiouri video chat şi la filiale bancare, într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 300 de milioane de dolari.
Percheziţii la studiouri video chat şi la bănci, într-un caz de evaziune de 300 milioane de dolari

Ambasadorul Irlandei este în continuare internat la Terapie Intensivă, prognosticul este rezervat

Ambasadorul Irlandei, Gerard Corr, este în continuare internat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca din Capitală, prognosticul fiind rezervat, au declarat marţi, pentru MEDIAFAX, surse medicale.
Ambasadorul Irlandei este în continuare internat la Terapie Intensivă, prognosticul este rezervat

Transportatorii protestează la ambasadele Franţei şi Germaniei faţă de salariul minim pentru şoferi

Transportatorii români vor protesta miercuri la ambasadele Franţei şi Germaniei faţă de decizia celor două state de a impune un salariu minim şoferilor profesionişti străini care tranzitează cele două ţări, apreciind că măsura va determina creşterea costurilor pentru firmele de profil.
Transportatorii protestează la ambasadele Franţei şi Germaniei faţă de salariul minim pentru şoferi

Grupul Apple, în negocieri pentru a lansa un serviciu TV online

Mult aşteptatul serviciu TV online al grupului Apple ar putea fi lansat în curând, întrucât producătorul telefoanelor iPhone a demarat deja negocierile cu mai mulţi programatori, pentru a oferi clienţilor săi un pachet de posturi TV în toamna acestui an.
Grupul Apple, în negocieri pentru a lansa un serviciu TV online

Federaţia Editorilor spune că Barometrul Cultural 2014 conţine date greşite despre consumul de carte

Federaţia Editorilor din România spune că în Barometrul Cultural 2014 se afirmă "în mod evident greşit că un român din doi citeşte o carte pe lună", acest studiu finanţat de Ministerul Culturii contrazicând o cercetarea europeană, care susţinea că un român din doi citeşte doar o carte pe an.
Federaţia Editorilor spune că Barometrul Cultural 2014 conţine date greşite despre consumul de carte

Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 3,7% în primele două luni

Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în primele două luni ale acestui an cu 3,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2014, la 9.094 de unităţi, în timp ce livrările Dacia au avansat pe pieţele UE cu 3,6% în perioada analizată, la 57.106 unităţi, cota mărcii româneşti situându-se la 3%.
Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 3,7% în primele două luni

Jucării contrafăcute de peste un milion de lei, confiscate în Portul Constanţa Sud – Agigea

Poliţişti de frontieră constănţeni au întocmit dosar penal pe numele unui bărbat din Bucureşti, administrator al unei societăţi comerciale, care a importat din China 10.000 de jocuri de construcţie contrafăcute, cu o valoare de piaţă de aproximativ 1,2 milioane de lei dacă ar fi fost originale.
Jucării contrafăcute de peste un milion de lei, confiscate în Portul Constanţa Sud - Agigea

Comisia juridică a Senatului va vota miercuri cererea de arestare preventivă a lui Dan Şova

Comisia juridică a Senatului se va pronunţa miercuri, la ora 13:00, prin vot asupra cererii de arestare preventivă a senatorului PSD Dan Şova, a anunţat marţi preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc.
Comisia juridică a Senatului va vota miercuri cererea de arestare preventivă a lui Dan Şova

Piloţii de la Lufthansa anunţă o grevă de o zi pentru miercuri

Un sindicat al piloţilor de la Lufthansa a anunţat o grevă de o zi, pentru miercuri, acţiunea de protest, ultima dintr-o serie, urmând să afecteze operaţiunile pe distanţe scurte şi medii ale companiei aeriene germane, relatează AP.
Piloţii de la Lufthansa anunţă o grevă de o zi pentru miercuri

Prinţul Harry îşi va încheia activitatea militară în luna iunie

Prinţul Harry, al patrulea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, va părăsi armata britanică în iunie, după zece ani de activitate militară, a anunţat marţi Palatul Kensington, relatează BBC News Online.
Prinţul Harry îşi va încheia activitatea militară în luna iunie

Turiştii străini au cheltuit în 2014 în România 1,1 miliarde de euro. Majoritatea au venit pentru afaceri

Cei 1,91 milioane de turişti străini care au vizitat anul trecut România, majoritatea în interes de afaceri, au cheltuit 5,09 miliarde lei (1,14 mld. euro), cea mai mare pondere fiind deţinută de sumele alocate pentru cazare, potrivit datelor anunţate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Turiştii străini au cheltuit în 2014 în România 1,1 miliarde de euro. Majoritatea au venit pentru afaceri

Mesajul lui José Feliciano pentru români, la finalul show-ului din Bucureşti: Apăraţi-vă libertatea!

José Feliciano, cunoscut în întreaga lume pentru piesa "Feliz Navidad" ("Crăciun Fericit!"), a încântat publicul din Bucureşti într-un show de aproximativ două ore, susţinut luni seară, la Sala Palatului, la finalul căruia le-a transmis românilor să-şi apere libertatea.
Mesajul lui José Feliciano pentru români, la finalul show-ului din Bucureşti: Apăraţi-vă libertatea!

Barometrul Cultural 2014: 88% dintre români consideră că Guvernul ar trebui să sprijine artiştii

Aproximativ 88% dintre români consideră că Guvernul ar trebui să sprijine activităţile artistice şi artiştii, potrivit Barometrului de Consum Cultural 2014, în timp ce mediul privat şi ONG-urile sunt menţionate de 56% dintre respondenţi.
Barometrul Cultural 2014: 88% dintre români consideră că Guvernul ar trebui să sprijine artiştii

Vin Diesel a devenit tată pentru a treia oară

Actorul american Vin Diesel a devenit tată pentru a treia oară, după ce partenera lui de viaţă, modelul Paloma Jimenez, a născut un bebeluş în cursul zilei de luni, informează site-ul revistei People.
Vin Diesel a devenit tată pentru a treia oară

Pandurii: Record de spectatori în acest sezon, la meciul cu Steaua

Clubul Panduri Târgu Jiu a anunţat, luni, pe site-ul oficial, că a înregistrat în acest sezon un record de spectatori pe teren propriu, aproximativ 7.000 de persoane, la meciul cu Steaua, disputat în etapa a XXI-a a Ligii I.
Pandurii: Record de spectatori în acest sezon, la meciul cu Steaua

Barometrul Cultural 2014: Muzeul „Grigore Antipa”, cel mai vizitat din Bucureşti

Cea mai vizitată instituţie muzeală din Bucureşti este, potrivit Barometrului de Consum Cultural 2014, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", fiind preferat de 59% dintre respondenţii care au participat la cercetare, în timp ce Muzeul Ţăranului Român s-a clasat pe locul al doilea.
Barometrul Cultural 2014: Muzeul

Noi acuzaţii la adresa Stat Islamic: Teoriştii au comis două noi atacuri cu armament chimic în Irak – VIDEO

Oficiali kurzi au acuzat gruparea teroristă Statul Islamic că a comis două noi atacuri cu armament chimic în Irak, unde militarii au suspendat luni ofensiva de la Tikrit, cerând coaliţiei împotriva SI să efectueze atacuri aeriene suplimentare.
Noi acuzaţii la adresa Stat Islamic: Teoriştii au comis două noi atacuri cu armament chimic în Irak - VIDEO

Barometrul Cultural 2014: Bucureştenii preferă jazz-ul şi stand-up comedy. 78% din locuitorii capitalei nu au fost la balet

Participarea la artele spectacolului în Bucureşti este în medie cu 10% mai mare decât cea la nivel naţional, potrivit Barometrului de Consum Cultural 2014, locuitorii Capitalei preferând jazz-ul şi evenimentele de stand-up comedy, iar 78% dintre aceştia nu au participat la o reprezentaţie de balet.
Barometrul Cultural 2014: Bucureştenii preferă jazz-ul şi stand-up comedy. 78%  din locuitorii capitalei nu au fost la balet

Barometrul Cultural 2014: 18% dintre tineri merg de câteva ori pe lună la spectacole de teatru

Aproximativ 18% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani merg la mai multe spectacole de teatru lunar, potrivit Barometrului de Consum Cultural 2014, spectatorii tineri reprezentând o parte importantă a publicului artelor spectacolului, 40% pentru toate subdomeniile.
Barometrul Cultural 2014: 18% dintre tineri merg de câteva ori pe lună la spectacole de teatru

Barometrul Cultural 2014: Circa 14% dintre români merg lunar în mall, doar 1,7% merg la bibliotecă

Aproximativ 14% dintre români merg lunar la cumpărături în mall, potrivit "Barometrului de Consum Cultural" publicat, luni, de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC), în timp ce doar 1,7% din populaţie merge la bibliotecă pentru a citi.
Barometrul Cultural 2014: Circa 14% dintre români merg lunar în mall, doar 1,7% merg la bibliotecă

Ionuţ Vulpescu: Din Barometrul Cultural lipseşte o cifră, 0,08%, cea a bugetului culturii naţionale

Ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, a declarat, luni, la evenimentul de lansare a "Barometrului de Consum Cultural 2014", că acest volum conţine multe cifre, dar lipseşte una singură, ce are legătură cu toate datele din studiu, mai exact procentul de 0,08, care reprezintă bugetul culturii naţionale.
Ionuţ Vulpescu: Din Barometrul Cultural lipseşte o cifră, 0,08%, cea a bugetului culturii naţionale

Iohannis, înainte de plecarea la Kiev: România îşi reafirmă sprijinul constant pentru Ucraina

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, înainte de plecarea în vizita oficială din Ucraina, că România îşi reafirmă sprijinul constant pentru Ucraina şi parcursul său european, adăugând că se doreşte, de asemenea, găsirea unei soluţii politice la conflictul din estul Ucrainei.
Iohannis, înainte de plecarea la Kiev: România îşi reafirmă sprijinul constant pentru Ucraina