CELE MAI NOI ARTICOLE

Iohannis invită sindicatele la discuţii, joi, la Cotroceni. Sindicatele anunţă că vor cere reformare legislativă şi instituţională

Preşedintele Klaus Iohannis îi invită, joi, la Palatul Cotroceni, pe liderii confederaţiilor sindicale, pentru discuţii pe teme actuale care privesc dialogul social, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Iohannis invită sindicatele la discuţii, joi, la Cotroceni. Sindicatele anunţă că vor cere reformare legislativă şi instituţională

CNA invită televiziunile la dezbateri despre Decizia de acordare, modificare şi cedare a licenţelor

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) invită reprezentanţii televiziunilor, miercuri, la dezbateri despre Decizia CNA privind acordarea, modificarea, prelungirea valabilităţii şi cedarea licenţelor audiovizuale.
CNA invită televiziunile la dezbateri despre Decizia de acordare, modificare şi cedare a licenţelor

Trupe de jazz din Canada, Franţa, SUA şi Marea Britanie, la Bucharest International Jazz Competition

Cea de-a noua ediţie a Bucharest International Jazz Competition reuneşte în semifinală 15 dintre trupele de jazz ale momentului din Australia, Austria, Canada, Coreea de Sud, Estonia, Franţa, Germania, Israel, Italia, Luxemburg, Polonia, Rusia, Spania, SUA şi Marea Britanie.
Trupe de jazz din Canada, Franţa, SUA şi Marea Britanie, la Bucharest International Jazz Competition

Klaus Iohannis, primit la Palatul Quirinale din Roma de preşedintele italian Sergio Mattarella – FOTO

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, luni, la Palatul Quirinale din Roma, de preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, pe agenda discuţiilor celor doi şefi de stat aflându-se aderarea la spaţiul Schengen, colaborarea în cadrul UE şi NATO şi situaţia comunităţii de români din zonă.
Klaus Iohannis, primit la Palatul Quirinale din Roma de preşedintele italian Sergio Mattarella - FOTO

Fitch a retrogradat ratingul Japoniei cu o treaptă, la nivelul A, din cauza politicilor fiscale

Fitch Ratings a retrogradat ratingurile Japoniei pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală cu o treaptă, la nivelul A, cu perspectivă stabilă, din cauza faptului că guvernul nu a luat măsuri structurale în bugetul pe 2015 care să compenseze amânarea majorării taxei pe consum.
Fitch a retrogradat ratingul Japoniei cu o treaptă, la nivelul A, din cauza politicilor fiscale

Ponta se întâlneşte marţi cu Juncker la Strasbourg, după care începe turneul de o săptămână în Golf

Premierul Victor Ponta are programată pentru marţi o vizită la Strasbourg, unde se va întâlni cu preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, după care îşi va începe turneul de o săptămână în mai multe ţări din Orientul Mijlociu.
Ponta se întâlneşte marţi cu Juncker la Strasbourg, după care începe turneul de o săptămână în Golf

RECORD MONDIAL pentru rezolvarea unui cub Rubik: 5,25 secunde – VIDEO

Adolescentul american Collin Burns a bătut recordul mondial de viteză la rezolvarea unui cub Rubik, terminând puzzle-ul în 5 secunde şi 25 de sutimi, în condiţiile în care majoritatea oamenilor au nevoie de cel puţin cinci secunde pentru a realiza prima mişcare a faţetelor cubului.
RECORD MONDIAL pentru rezolvarea unui cub Rubik: 5,25 secunde - VIDEO

Blaga: Am convocat CN al PNL, aprobăm programul de guvernare şi discutăm despre moţiunea de cenzură

Conducerea PNL a decis luni să convoace Consiliul Naţional al partidului în 23 mai, la reuniune urmând să fie aprobată forma finală a programului de guvernare al liberalilor şi să se discute despre depunerea unei moţiuni de cenzură în actuala sesiune, a declarat co-preşedintele PNL Vasile Blaga.
Blaga: Am convocat CN al PNL, aprobăm programul de guvernare şi discutăm despre moţiunea de cenzură

Ministerul Tineretului şi Sportului alocă 15 milioane de lei Programului „Pierre de Coubertin”

Ministerul Tineretului şi Sportului organizează, în perioada 11-27 mai 2015, Sesiunea de finanţare a programului Pierre de Coubertin, prin evaluare şi selecţie de proiecte ale federaţiilor sportive naţionale, bugetul alocat crescând de la 6 la 15 milioane de lei, se arată într-un comunicat al MTS.
Ministerul Tineretului şi Sportului alocă 15 milioane de lei Programului

Cetăţeanul româno-ungar Elod Toaso a părăsit Bolivia şi a ajuns în Ungaria cu un paşaport temporar acordat de statul maghiar

Ministerul ungar de Externe i-a acordat un paşaport temporar cetăţeanului româno-ungar Elod Toaso pentru a părăsi Bolivia, după ce a fost eliberat din închisoare în februarie, a anunţat luni ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.
Cetăţeanul româno-ungar Elod Toaso a părăsit Bolivia şi a ajuns în Ungaria cu un paşaport temporar acordat de statul maghiar

Patronatele şi agenţiile de turism au lansat ediţia de primăvară a programului Litoralul pentru Toţi

Patronatele şi agenţiile de turism au lansat programul "Litoralul pentru Toţi", ediţia de primăvară 2015 (4 mai-19 iunie), la aceleaşi tarife maximale din ediţia septembrie - octombrie 2014.
Patronatele şi agenţiile de turism au lansat ediţia de primăvară a programului Litoralul pentru Toţi

Propaganda Statului Islamic (SI) a publicat o imagine a unui bebeluş dormind lângă arme de foc şi un certificat de naştere emis de organizaţia teroristă – FOTO

O fotografie folosită în scopuri propagandistice a unui nou-născut dormind, alături de care sunt o grenadă şi o armă de foc, dar şi un certificat de naştere, care pare a fi primul astfel de document emis de Statul Islamic a fost publicată pe internet cu scopul de a provoca teamă.
Propaganda Statului Islamic (SI) a publicat o imagine a unui bebeluş dormind lângă arme de foc şi un certificat de naştere emis de organizaţia teroristă - FOTO

Ministerul Sănătăţii: Peste 10.100 de doctori trebuie să administreze vaccin hexavalent, dar numai 5.847 l-au ridicat

Peste 10.100 de medici de familie trebuie să administreze copiilor vaccin hexavalent, dar numai 5.847 au luat produsele, a declarat agenţiei MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore.
Ministerul Sănătăţii: Peste 10.100 de doctori trebuie să administreze vaccin hexavalent, dar numai 5.847 l-au ridicat

Bacău: Anchetă a Poliţiei în cazul unei femei care a murit în spital după o operaţie de şold

Poliţia Bacău a declanşat, luni, o anchetă în cazul unei femei de 67 de ani, care a murit la Spitalul Judeţean Bacău în urma unei operaţii de şold, rudele victimei acuzând cadrele medicale că nu ar fi supravegheat-o şi au preferat să o sedeze şi să o lege de pat, din care a căzut de câteva ori.
Bacău: Anchetă a Poliţiei în cazul unei femei care a murit în spital după o operaţie de şold

Radioul Public vrea să promoveze Radio România Actualităţi cu 180.000 de euro

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) vrea să promoveze Radio România Actualităţi, principalul post din portofoliul său, cu o sumă estimată la 180.000 de euro (exclusiv TVA), potrivit unei hotărâri luate recent de Consiliul de Administraţie (CA) al instituţiei.
Radioul Public vrea să promoveze Radio România Actualităţi cu 180.000 de euro

Şoferii de microbuze au pichetat Primăria Galaţi solicitând prelungirea licenţelor de transport

Aproximativ o sută de şoferi de microbuze private care asigură transportul public de persoane în municipiul Galaţi au pichetat, luni, sediul Primăriei şi au anunţat că nu se mai întorc pe trasee dacă nu li se vor prelungi licenţele de transport, după data de 9 mai, pentru o perioadă de doi ani.
Şoferii de microbuze au pichetat Primăria Galaţi solicitând prelungirea licenţelor de transport

Fetiţă de doi ani găsită sub o pătură şi mai multe haine, într-un microbuz, în Vama Nădlac

O fetiţă de doi ani a fost găsită ascunsă sub o pătură şi mai multe haine, într-un microbuz care urma să iasă din ţară prin Vama Nădlac, părinţii fiind cercetaţi penal pentru că au încercat să scoată copilul din ţară fără acte, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Fetiţă de doi ani găsită sub o pătură şi mai multe haine, într-un microbuz, în Vama Nădlac

Preşedintele Camerei Valeriu Zgonea şi 3 parlamentari pleacă în Malta în vizită oficială

Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, împreună cu deputaţii Mihai Deaconu, Vasile Gliga şi senatorul Rozalia Biro, se va deplasa, în perioada 29 aprilie- 1mai, în Malta, într-o vizită oficială.
Preşedintele Camerei Valeriu Zgonea şi 3 parlamentari pleacă în Malta în vizită oficială

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache: Am fost audiat la DNA în calitate de martor. Am făcut câteva precizări

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Florin Iordache, a spus, luni, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că a fost audiat în calitate de martor şi că a făcut "câteva precizări", în faţa organelor judiciare.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache: Am fost audiat la DNA în calitate de martor. Am făcut câteva precizări

Radu Boroianu confirmă negocierile pentru preluarea preşedinţiei ICR

Radu Boroianu, vicepreşedinte al Partidului Liberal Reformator, a confirmat, luni, pentru MEDIAFAX că se află în negocieri pentru preluarea şefiei Institutului Cultural Român (ICR), subliniind că lucrurile nu sunt sigure.
Radu Boroianu confirmă negocierile pentru preluarea preşedinţiei ICR

Ucigaşul plătit Vitalie Proca, internat cu TBC la Spitalul Penitanciar Jilava

Ucigaşul plătit Vitalie Proca a fost internat la Spitalul Penitenciar Jilava, după ce medicii au stabilit că basarabeanul suferă de tuberculoză şi are nevoie de tratament de specialitate, potrivit unor surse judiciare.
Ucigaşul plătit Vitalie Proca, internat cu TBC la Spitalul Penitanciar Jilava

Primăria Sectorului 6 a dat în judecată RADEF pentru recuperarea clădirii cinematografului Favorit

Primăria Sectorului 6 a dat în judecată Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor (RADEF) RomâniaFilm, pentru a recupera clădirea cinematografului Favorit, unde se doreşte realizarea centrului cultural comunitar Favorit.
Primăria Sectorului 6 a dat în judecată RADEF pentru recuperarea clădirii cinematografului Favorit

Facebook modifică din nou aplicaţia pentru telefoane mobile. Ce schimbări va aduce noua versiune

Facebook testează o nouă versiune a panoului de notificări din aplicaţia sa pentru telefoane mobile, noua versiune urmând să afişeze conţinut de pe întreaga platformă de socializare, într-un singur loc. Reţeaua de socializare va lansa noua versiune mai întâi în Statele Unite ale Americii, dar momentul exact al lansării la nivel mondial nu a fost dat publicităţii.
Facebook modifică din nou aplicaţia pentru telefoane mobile. Ce schimbări va aduce noua versiune

Liga Profesionistă de Fotbal estimează venituri de aproximativ 3,5 milioane de euro în 2015

Liga Profesionistă de Fotbal estimează venituri în valoare de 16 milioane de lei, aproximativ 3,5 milioane de euro, în anul 2015, a anunţat, luni, directorul economic Ionuţ Calancia, într-o conferinţă de presă organizată la finalul Adunării Generale Extraordinare a LPF.
Liga Profesionistă de Fotbal estimează venituri de aproximativ 3,5 milioane de euro în 2015

Mai mulţi senatori şi deputaţi vor participa la vizita lui Ponta în EAU, Arabia Saudită, Qatar şi Kuweit

Mai mulţi senatori, printre care Ilie Sârbu şi Titus Corlăţean, şi deputaţi îl vor însoţi pe premierul Victor Ponta în vizita oficială din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU), Qatar şi Kuweit, în perioada 29 aprile - 5 mai.
Mai mulţi senatori şi deputaţi vor participa la vizita lui Ponta în EAU, Arabia Saudită, Qatar şi Kuweit

MINIVACANŢA DE 1 MAI: Câteva zeci de salvamari voluntari se vor afla pe plajele dintre Constanţa şi Mamaia

Câteva zeci de salvamari voluntari se vor afla pe plajele dintre Constanţa şi Mamaia pentru a veghea la siguranţa turiştilor şi în minivacanţa de 1 Mai din acest an, perioadă în care vor fi reintroduse în circulaţie autobuzele etajate pe traseul turistic "Constanţa - City Tour".
MINIVACANŢA DE 1 MAI: Câteva zeci de salvamari voluntari se vor afla pe plajele dintre Constanţa şi Mamaia

Daniel Stanciu şi Constantin Anghelache şi-au încheiat contractele cu FC Dinamo

Managerul general Daniel Stanciu şi Constantin Anghelache, consilier al principalului acţionar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, şi-au încheiat de comun acord contractele cu gruparea "alb-roşie", informează site-ul oficial al clubului bucureştean.
Daniel Stanciu şi Constantin Anghelache şi-au încheiat contractele cu FC Dinamo

Ponta: PNL a propus în 2013 republică parlamentară, acum vrea prezidenţială

Liderul PSD, Victor Ponta, a făcut, luni, din nou apel la parlamentarii PNL să nu blocheze procesul de revizuire a Constituţiei, spunând că proiectul are avizul Curţii Constituţionale.
Ponta: PNL a propus în 2013 republică parlamentară, acum vrea prezidenţială

Lilian Zamfiroiu: ICR – o instituţie eliberată de tensiuni, aflată în prezent în afara scandalurilor politice

Lilian Zamfiroiu, care a demisionat din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), a declarat, luni, că ICR este o instituţie "eliberată de tensiuni, aflată astăzi în afara scandalurilor publice şi a disputelor politice".
Lilian Zamfiroiu: ICR - o instituţie eliberată de tensiuni, aflată în prezent în afara scandalurilor politice

RADET: Furnizarea energiei termice pentru încălzire, oprită ca urmare a temperaturilor ridicate

RADET Bucureşti anunţă, luni, într-un comunicat de presă, încheierea sezonului de încălzire 2014-2015, având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare din ultima perioadă.
RADET: Furnizarea energiei termice pentru încălzire, oprită ca urmare a temperaturilor ridicate

Focuri de armă trase asupra autocarelor de turneu ale rapperului Lil Wayne, pe o autostradă americană

Mai multe focuri de armă au fost trase, duminică dimineaţă, asupra celor două autocare de turneu folosite de rapperul Lil Wayne şi echipa sa, pe o autostradă din statul american Georgia, în urma unui concert susţinut de artist în oraşul Atlanta.
Focuri de armă trase asupra autocarelor de turneu ale rapperului Lil Wayne, pe o autostradă americană

Spitalul Judeţean din Timişoara a dat 820 de lei pe un cititor de carduri fiindcă a vrut calitate

Spitalul Judeţean din Timişoara a plătit peste 90.000 de lei pentru 110 cititoare de carduri, instalate deja, conducerea unităţii sanitare declarând că a căutat calitatea, în timp ce Spitalul Municipal a cheltuit peste 10.000 de lei pentru 40 de aparate.
Spitalul Judeţean din Timişoara a dat 820 de lei pe un cititor de carduri fiindcă a vrut calitate

Comisia juridică a dat aviz pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Ion Ochi. Deputatul PSD susţine că este nevinovat

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat aviz luni pentru reţinerea şi arestarea preventivă deputatului PSD Ion Ochi, a anunţat vicepreşedintele comisiei, Ciprian Nica.
Comisia juridică a dat aviz pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Ion Ochi. Deputatul PSD susţine că este nevinovat

Liderii Uniunii Europene participă la un summit cu preşedintele ucrainean, la Kiev

Liderii Uniunii Europene participă luni la un summit cu preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, la Kiev, discuţiile urmând să se concentreze asupra acordului de încetare a focului de la Minsk, din februarie, şi a măsurilor pentru încheierea conflictului din estul Ucrainei, relatează RFE/RL.
Liderii Uniunii Europene participă la un summit cu preşedintele ucrainean, la Kiev

Grecia şi Germania au convenit ca statul elen să reia luni negocierile cu creditorii

Grecia va relua în cursul zilei de luni negocierile cu creditorii externi, după ce discuţiile purtate vineri la reuniunea miniştrilor de Finanţe din zona euro de la Riga s-au încheiat fără un acord în privinţa deblocării ultimei tranşe din împrumutul acordat statului elen de către FMI, BCE şi UE.
Grecia şi Germania au convenit ca statul elen să reia luni negocierile cu creditorii

Ponta, despre PNL şi votul contra Guvernului Ungureanu: Doar comuniştii şi naziştii au rescris istoria

Liderul PSD, Victor Ponta, şi-a argumentat invitaţia către parlamentari, inclusiv PNL, la un eveniment dedicat căderii Guvernului Ungureanu în 2012, prin faptul că este vorba de o realitate istorică ce nu poate fi contestată de liberali, adăugând că "doar comuniştii şi naziştii au rescris istoria".
Ponta, despre PNL şi votul contra Guvernului Ungureanu: Doar comuniştii şi naziştii au rescris istoria

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, audiat de procurorii anticorupţie în calitate de martor

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Florin Iordache, a venit, luni, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), el urmând să fie audiat de procurori în calitate de martor, într-un dosar ce vizează activitatea Poştei Române, conform unor surse judiciare.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, audiat de procurorii anticorupţie în calitate de martor

Radioul Public a terminat anul financiar 2014 cu un profit net de peste 7 milioane de lei

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) a finalizat anul financiar 2014 cu un profit net de peste 7 milioane de lei, în condiţiile în care, anul trecut, instituţia a avut venituri totale de aproximativ 415 milioane de lei, potrivit raportului de activitate al Radioului Public.
Radioul Public a terminat anul financiar 2014 cu un profit net de peste 7 milioane de lei

Guvernul va susţine în Parlament reducerea TVA la apa pentru consum casnic, impact sub 100 milioane euro

Guvernul va susţine, în Parlament, la ordonanţa de urgenţă privind reducerea TVA la alimente, un amendament pentru reducerea la 9% şi a taxei pe valoarea adăugată la apa destinată consumului casnic, a anunţat liderul PSD, premierul Victor Ponta, după şedinţa Biroului Permanent al partidului.
Guvernul va susţine în Parlament reducerea TVA la apa pentru consum casnic, impact sub 100 milioane euro

Dâmboviţa: Cinci elevi, la spital după ce un coleg al lor a pulverizat cu spray lacrimogen în şcoală

Cinci elevi de la o şcoală din oraşul Titu, judeţul Dâmboviţa, au ajuns la spitalul din localitate, luni dimineaţă, după ce un coleg al lor a pulverizat în şcoală cu un spray iritant lacrimogen, conducerea unităţii de învăţământ şi Poliţia deschizând anchete în acest caz.
Dâmboviţa: Cinci elevi, la spital după ce un coleg al lor a pulverizat cu spray lacrimogen în şcoală
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da