CELE MAI NOI ARTICOLE

Tot mai mulţi italieni sunt atraşi de discursul partidului Liga Nordului

Tot mai mulţi italieni, chiar şi din sud, apreciază partidul regionalist al Ligii Nordului şi pe tânărul său lider Matteo Salvini, potrivit unui sondaj publicat duminică.
Tot mai mulţi italieni sunt atraşi de discursul partidului Liga Nordului

Membrii UKIP, invitaţi să nu îşi mai exprime liber gândurile pe reţelele de socializare

Membrii partidului eurofob britanic UKIP au fost invitaţi de conducerea partidului să nu îşi mai exprime liber gândurile pe reţelele de socializare după o serie de comentarii rasiste sau homofobe, potrivit unui comunicat intern publicat duminică de The Observer.
Membrii UKIP, invitaţi să nu îşi mai exprime liber gândurile pe reţelele de socializare

Concerte, efecte speciale, focuri de artificii, la Revelionul municipalităţii din Piaţa Constituţiei

Concerte susţinute de zeci de artişti, printre care Smiley, Loredana, Delia şi Alex Velea, spectacole de dans şi efecte speciale vor anima Piaţa Constituţiei la petrecerea de Revelion organizată de municipalitate, iar trecerea dintre ani va fi marcată printr-un tun de lumină şi focuri de artificii.
Concerte, efecte speciale, focuri de artificii, la Revelionul municipalităţii din Piaţa Constituţiei

Suedia, medalie de bronz la Campionatul European de handbal feminin

Naţionala de handbal feminin a Suediei a cucerit duminică, la Budapesta, medalia de bronz la Campionatul European, după ce a învins în finala mică deţinătoarea titlului european, Muntenegru, cu scorul de 25-23 (11-12).
Suedia, medalie de bronz la Campionatul European de handbal feminin

Victimele neonaziştilor primesc indemnizaţii în valoare totală de 2,1 milioane de euro în Germania

Ministerul german al Justiţiei a acordat 2,1 milioane de euro despăgubiri sutelor de victime ale violenţelor comise de neonazişti, a afirmat duminică revista Focus.
Victimele neonaziştilor primesc indemnizaţii în valoare totală de 2,1 milioane de euro în Germania

STUDIU: Vocea femeilor în perioada fertilă îi face pe bărbaţi să simtă furnicături pe piele

Vocea femeilor în perioada fertilă a lunii duce la o creştere a activităţii electrice la nivelul pielii bărbaţilor, schimbările hormonale din organismul femeilor afectând laringele şi producând o voce mai gravă,cu un efect seducător asupra ambelor sexe.
STUDIU: Vocea femeilor în perioada fertilă îi face pe bărbaţi să simtă furnicături pe piele

Piraţii informatici care au atacat Sony Pictures iau în derâdere FBI-ul, într-un nou mesaj online

Un mesaj publicat online, care pare a fi transmis de grupul de piraţi informatici care a atacat reţeaua Sony Pictures, ia în derâdere Biroul Federal de Investigaţii (FBI) pentru ancheta sa privind spargerea reţelei informatice a studiourilor de film.
Piraţii informatici care au atacat Sony Pictures iau în derâdere FBI-ul, într-un nou mesaj online

Aleksandr Lukaşenko se află în vizită la Kiev în timp ce negocierile de pace trenează

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a sosit duminică la Kiev, în timp ce autorităţile ucrainene şi rebelii proruşi au dificultăţi în a ajunge la un consens privind data începerii negocierilor de pace în Ucraina, aşteptate în capitala belarusă.
Aleksandr Lukaşenko se află în vizită la Kiev în timp ce negocierile de pace trenează

Katie Holmes şi Tom Cruise vor petrece Crăciunul împreună

Actriţa Katie Holmes l-a invitat pe Tom Cruise să petreacă ziua de Crăciun împreună, în ciuda faptului că cei doi au divorţat în 2012, în încercarea de a-i oferi fiicei lor, Suri, o sărbătoare perfectă.
Katie Holmes şi Tom Cruise vor petrece Crăciunul împreună

REPORTAJ: Băsescu pleacă de la Cotroceni, cu simpatizanţi, dar şi cu opozanţi, şi sărutând drapelul – FOTO

Fostul preşedinte Traian Băsescu a părăsit duminică Palatul Cotroceni, vizibil emoţionat, întâmpinat la poarta instituţiei de simpatizanţi, dar şi opozanţi, el sărutând drapelul naţional, cu lacrimi în ochi, după ce a primit onorurile pentru ultima dată în calitate de şef al statului.
REPORTAJ: Băsescu pleacă de la Cotroceni, cu simpatizanţi, dar şi cu opozanţi, şi sărutând drapelul - FOTO

Premierul grec propune devansarea scrutinului legislativ în schimbul alegerii şefului statului

Premierul grec Antonis Samaras a propus, duminică, organizarea următoarelor alegeri legislative la sfârşitul lui 2015 în loc de jumătatea lui 2016 în schimbul unui vot favorabil în Parlament în cadrul scrutinului prezidenţial de săptămâna viitoare.
Premierul grec propune devansarea scrutinului legislativ în schimbul alegerii şefului statului

Întâlnire Iohannis-Ponta, luni, la Palatul Cotroceni. Premierul confirmă întâlnirea

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta urmează să aibă, luni, la ora 12.00, o întâlnire la Palatul Cotroceni, pentru a discuta legat de priorităţile guvernării, precum şi perspectivele colaborării instituţionale între Preşedinţie şi Guvern, conform unor surse oficiale.
Întâlnire Iohannis-Ponta, luni, la Palatul Cotroceni. Premierul confirmă întâlnirea

Recepţie privată la Cotroceni, oferită de Klaus Iohannis. Halep, Pleşu, Rebengiuc, Andrei Şerban, printre invitaţi – surse – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a oferit duminică o recepţie privată cu ocazia învestirii în funcţie, la Palatul Cotroceni, evenimentul -la care printre invitaţi s-au aflat Andrei Pleşu, Victor Rebengiuc, Andrei Şerban, Simona Halep- fiind deschis cu imnul naţional interpretat de Valentin Astănculesei.
Recepţie privată la Cotroceni, oferită de Klaus Iohannis. Halep, Pleşu, Rebengiuc, Andrei Şerban, printre invitaţi - surse - VIDEO

Barack Obama consideră că atacul cibernetic al Phenianului este un „act de vandalism” şi ia în calcul reintroducerea Coreei de Nord pe lista statelor care susţin terorismul

Preşedintele american Barack Obama a declarat că atacul cibernetic desfăşurat, potrivit Washingtonului, de Coreea de Nord împotriva Sony Picture este un act de "vandalism ciberetic" şi nu un act de război, într-un interviu acordat duminică CNN.
Barack Obama consideră că atacul cibernetic al Phenianului este un

Sinaia: Turişti prinşi de viscol în instalaţii, salvaţi de angajaţii Teleferic SA şi salvamontişti

Un viscol puternic a afectat, duminică, funcţionarea instalaţiilor de transport pe cablu Cota 1400-Cota 2000, Valea Dorului şi Valea Soarelui din Sinaia, turiştii prinşi în inslalaţii fiind duşi în staţia de telecabină de la Cota 2000, unde li s-a dat ceai cald şi cafea şi apoi au fost coborâţi în oraş.
Sinaia: Turişti prinşi de viscol în instalaţii, salvaţi de angajaţii Teleferic SA şi salvamontişti

Rechemările de vehicule în service din SUA au depăşit pentru prima oară 60 de milioane unităţi

Numărul vehiculelor rechemate în service în SUA a depăşit pentru prima oară 60 de milioane de unităţi, în acest an, în urma campaniei de prevenire a unor noi decese din cauza defecţiunilor la cheile de contact ale automobilelor General Motors şi la airbagurile fabricate de compania japoneză Takata.
Rechemările de vehicule în service din SUA au depăşit pentru prima oară 60 de milioane unităţi

Elton John şi David Furnish s-au căsătorit oficial – FOTO

Cântăreţul britanic Elton John s-a căsătorit, duminică, cu partenerul său de mulţi ani David Furnish, într-o ceremonie organizată la reşedinţa sa din Windsor, în apropiere de Londra, la nouă ani după ce aceştia au încheiat o uniune civilă.
Elton John şi David Furnish s-au căsătorit oficial - FOTO

Programul teatrelor bucureştene în perioada 22 – 28 decembrie

Programul teatrelor bucureştene în perioada 22 - 28 decembrie:
Programul teatrelor bucureştene în perioada 22 - 28 decembrie

Peste 200 de revoluţionari s-au adunat la Universitate pentru a comemora eroii din decembrie 1989 – FOTO

Peste 200 de revoluţionari s-au adunat, duminică, în Piaţa Universităţii pentru a evoca mişcarea de stradă din urmă cu 25 de ani, reprimată cu gloanţe şi arestări, care avea să reprezinte începutul Revoluţiei de la Bucureşti şi căderea regimului comunist.
Peste 200 de revoluţionari s-au adunat la Universitate pentru a comemora eroii din decembrie 1989 - FOTO

O cercetătoare japoneză care a publicat un studiu ştiinţific fals despre celulele suşă a demisionat

Cercetătoarea japoneză Haruko Obokata, implicată într-un scandal privind afirmaţii false şi cercetări fabricate legat de celulele suşă, informaţii ce au fost publicate într-un articol din prestigioasa revistă Nature, a demisionat de la institutul unde şi-a desfăşurat activitatea.
O cercetătoare japoneză care a publicat un studiu ştiinţific fals despre celulele suşă a demisionat

Udrea: Traian Băsescu e prea mare pentru a se înscrie într-un partid, i-am amenajat biroul la PMP

Preşedintele PMP, Elena Udrea a declarat, dumunică, la intrarea într-o berărie unde Traian Băsescu este aşteptat să sărbătorească sfârşitul de mandat, că acesta este prea mare pentru a se înscrie într-un partid politic şi că i-a amenajat la sediul PMP un birou, cu lucrurile personale.
Udrea: Traian Băsescu e prea mare pentru a se înscrie într-un partid, i-am amenajat biroul la PMP

Belarus a blocat site-urile de ştiri şi magazinele online, în urma devalorizării monedei – FOTO

Autorităţile din Belarus au blocat duminică magazinele online şi site-urile de informaţii, măsură destinată împiedicării unui asalt al populaţiei în bănci şi magazine, în încercarea de a-şi proteja economiile de devalorizarea abruptă a rublei belaruse din cauza prăbuşirii rublei ruseşti.
Belarus a blocat site-urile de ştiri şi magazinele online, în urma devalorizării monedei - FOTO

Florenţa îşi face griji pentru sculptura „David” de Michelangelo, din cauza unei serii de cutremure

Regiunea Florenţa a înregistrat peste 250 de cutremure în ultimele trei zile, dintre care 15 au avut magnitudine peste trei, provocând nelinişte în Italia, în special pentru soarta sculpturii renascentiste "David", lucrare realizată de Michelangelo.
Florenţa îşi face griji pentru sculptura

Arabia Saudită: Producătorii de ţiţei din afara OPEC sunt vinovaţi de scăderea preţului

Ministrul Petrolului din Arabia Saudită, Ali al-Naimi, s-a declarat convins, duminică, că preţul petrolului îşi va reveni, el atribuind prăbuşirea cotaţiilor lipsei de cooperare din partea ţărilor producătoare din afara OPEC.
Arabia Saudită: Producătorii de ţiţei din afara OPEC sunt vinovaţi de scăderea preţului

Boeing colaborează cu BlackBerry pentru un telefon-spion care se autodistruge

Boeing s-a asociat cu BlackBerry pentru producţia unui telefon-spion care se poate autodistruge, destinat angajaţilor din sectorul american al apărării şi securităţii interne.
Boeing colaborează cu BlackBerry pentru un telefon-spion care se autodistruge

România – Serbia, în play-off-ul CM de handbal feminin din 2015

Echipa naţională de handbal feminin a României va întâlni reprezentativa Serbiei în dubla manşă din play-off-ul european al Campionatului Mondial din 2015, potrivit tragerii la sorţi de duminică, de la Budapesta.
România - Serbia, în play-off-ul CM de handbal feminin din 2015

Cristina Neagu, cel mai bun inter stânga, în All Stars Team la Campionatul European de handbal

Handbalista Cristina Neagu a fost aleasă cel mai bun inter stânga, şi face parte din All Stars Team la Campionatul European din Ungaria şi Croaţia.
Cristina Neagu, cel mai bun inter stânga, în All Stars Team la Campionatul European de handbal

Jurnalistul şi diplomatul John Freeman a murit la vârsta de 99 de ani

Jurnalistul şi diplomatul britanic John Freeman, cunoscut pentru seria de interviuri "Face to face" ("Faţă în faţă", n.r.) difuzată de BBC, a murit, sâmbătă, la vârsta de 99 de ani.
Jurnalistul şi diplomatul John Freeman a murit la vârsta de 99 de ani

RADET: Alimentarea cu apă caldă şi căldură a fost reluată în toate zonele afectate din Capitală

Alimentarea cu apă caldă şi căldură a fost reluată la parametri normali în cartierele din sectoarele 1, 2, 5 şi 6 afectate în urma avariei din reţeaua termică CET Grozăveşti, a anunţat, duminică, Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET).
RADET: Alimentarea cu apă caldă şi căldură a fost reluată în toate zonele afectate din Capitală

Noi reglementări privind animalele de serviciu în MApN: Menţinute în activitate pe perioada vieţii

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a semnat un act normativ cu caracter intern privind gestionarea în MApN a animalelor de serviciu, acestea, în situaţia în care îşi pierd aptitudinile unei categorii de serviciu, urmând să fie reîncadrate şi menţinute în activitate pe perioada vieţii.
Noi reglementări privind animalele de serviciu în MApN: Menţinute în activitate pe perioada vieţii

VREMEA se răceşte uşor. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi, în ţară şi la Bucureşti

Luni, cerul va fi temporar noros şi local, la munte va ninge, iar în regiunile nordice vor fi precipitaţii mixte ce pot favoriza izolat producerea poleiului, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
VREMEA se răceşte uşor. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi, în ţară şi la Bucureşti

Partidul lui Tăriceanu a avut vineri un congres ”restrâns”,în care s-a adoptat din nou denumirea PLR

Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu a avut, vineri, un congres ”restrâns” a liderilor partidului, în care a fost formalizată schimbarea denumirii din Partidul Naţional al Mediului în Partidul Liberal Reformator, dar la care doar o parte a parlamentarilor a luat parte.
Partidul lui Tăriceanu a avut vineri un congres ”restrâns”,în care s-a adoptat din nou denumirea PLR

REPORTAJ: Ceremonialul depunerii jurământului de către Iohannis în Parlament, moment solemn şi decent – FOTO

Şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, convocată duminică pentru ceremonialul de depunere a jurământului de către Klaus Iohannis la învestirea în funcţia de preşedinte, a reprezentat un moment solemn şi totodată decent, care s-a desfăşurat conform programului, fără momente neprevăzute.
REPORTAJ: Ceremonialul depunerii jurământului de către Iohannis în Parlament, moment solemn şi decent - FOTO

Agresorul poliţiştilor din Franţa avea pe pagina de Facebook drapelul grupării Stat Islamic

Bărbatul ucis în zona central-vestică a Franţei în timp ce a atacat mai mulţi poliţişti strigând "Allahu Akbar", era un francez în vârstă de 20 de ani născut în Burundi şi convertit la islam, care a afişat pe contul său de Facebook drapelul grupării Stat Islamic.
Agresorul poliţiştilor din Franţa avea pe pagina de Facebook drapelul grupării Stat Islamic

Mama a şapte din cei opt copii găsiţi morţi într-un oraş din Australia a fost inculpată pentru crimă

Mama a şapte dintre cei opt copii găsiţi morţi într-o casă din Cairns, în nord-estul Australiei, a fost inculpată pentru crimă. Cadavrele a opt victime, dintre care şapte copii ai suspectei şi o nepoată a acesteia, au fost găsite vineri de fiul cel mare a femeii.
Mama a şapte din cei opt copii găsiţi morţi într-un oraş din Australia a fost inculpată pentru crimă

Peste o sută de persoane au protestat la Cluj-Napoca faţă de adoptarea Legii securităţii cibernetice – FOTO

Peste o sută de persoane au protestat, duminică, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, faţă de adoptarea, în Senat, a Legii securităţii cibernetice, participanţii la manifestare cerându-i preşedintelui Klaus Iohannis să nu o promulge şi să o conteste la Curtea Constituţională.
Peste o sută de persoane au protestat la Cluj-Napoca faţă de adoptarea Legii securităţii cibernetice - FOTO

Iohannis: Îmi doresc o Românie scoasă din sfera senzaţionalului devenit cotidian

Preşedintele Kalus Iohannis a declarat, duminică, în Parlament, îşi doreşte ”o Românie scoasă din sfera senzaţionalului devenit cotidian”, adăugând că una din practicile care trebuie lăsate deoparte la încehierea acestei etape istorice sunt ”declaraţiile de complezenţă”, care ştirbesc încrederea.
Iohannis: Îmi doresc o Românie scoasă din sfera senzaţionalului devenit cotidian

Spectacol cu Radu Beligan şi Marin Moraru, în ianuarie, la a 54-a aniversare a Teatrului de Comedie

Teatrul de Comedie din Bucureşti va sărbători cea de-a 54-a aniversare, pe 5 ianuarie 2015, printr-un spectacol de gală la care vor participa personalităţi de care se leagă direct istoria acestui teatru, printre care Radu Beligan, Sanda Toma, David Esrig, Lucian Giurchescu şi Marin Moraru.
Spectacol cu Radu Beligan şi Marin Moraru, în ianuarie, la a 54-a aniversare a Teatrului de Comedie

REPORTAJ: Muzica, arta, jocul de lumini şi bucuria românilor au transformat show-ul lui Havasi în poveste

Piesele interpretate de Havasi alături de artişti talentaţi, sosiţi la Bucureşti din toate colţurile lumii, arta prezentată pe acorduri muzicale, jocul de lumini şi bucuria românilor au transformat show-ul celui mai rapid pianist, prezentat sâmbătă, la Sala Polivalentă, într-o adevărată poveste.
REPORTAJ: Muzica, arta, jocul de lumini şi bucuria românilor au transformat show-ul lui Havasi în poveste

Iohannis: Propun un consens naţional privind susţinerea integrării europene a Republicii Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, în discursul rostit în Parlament, că propune partidelor parlamentare, dar şi ”tuturor actorilor sociali” şi mediului academic ”un consens naţional” privind susţinerea integrării europene a Republicii Moldova.
Iohannis: Propun un consens naţional privind susţinerea integrării europene a Republicii Moldova