CELE MAI NOI ARTICOLE

Matei Vişniec, Paul Cornea, Gabriela Adameşteanu, printre câştigătorii premiilor Uniunii Scriitorilor

Matei Vişniec, Paul Cornea şi Gabriela Adameşteanu se numără printre câştigătorii premiilor Uniunii Scriitorilor din România (USR) pe anul 2014, care au fost decernate luni seară, la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti.
Matei Vişniec, Paul Cornea, Gabriela Adameşteanu, printre câştigătorii premiilor Uniunii Scriitorilor

Andreea Mitu, eliminată în primul tur la US Open

Jucătoarea de tenis Andreea Mitu, locul 75 WTA, a ratat, luni, calificarea în turul doi la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.
Andreea Mitu, eliminată în primul tur la US Open

CODUL PORTOCALIU de caniculă, extins la 16 judeţe, COD GALBEN în restul ţării. Canicula se menţine şi miercuri – HARTA zonelor vizate

Codul portocaliu de caniculă a fost extins la 16 judeţe din partea de vest şi cea de nord-est, în timp ce restul ţării va fi sub cod galben, pe parcursul zilei de marţi, iar canicula se menţine şi miercuri cu 11 judeţe sub cod portocaliu şi restul ţării sub cod galben.
CODUL PORTOCALIU de caniculă, extins la 16 judeţe, COD GALBEN în restul ţării. Canicula se menţine şi miercuri - HARTA zonelor vizate

CRIZA IMIGRANŢILOR: UE acordă Franţei cinci milioane de euro pentru construcţia unei noi tabere la Calais

Comisia Europeană va acorda Franţei cinci milioane de euro pentru construcţia unei noi tabere de imigranţi la Calais, a anunţat vicepreşedintele CE Frans Timmermans, care a vizitat luni portul, alături de alţi oficiali europeni, relatează Euronews în pagina online.
CRIZA IMIGRANŢILOR: UE acordă Franţei cinci milioane de euro pentru construcţia unei noi tabere la Calais

US Open: Simona Halep şi Horia Tecău vor întâlni perechea Parra Santoja/Marrero, în primul tur la dublu mixt

Perechea Simona Halep/Horia Tecău va întâlni cuplul spaniol Arantxa Parra Santoja/David Marrero, în primul tur al probei de dublu mixt de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, a anunţat, în noaptea de luni spre marţi, site-ul oficial al competiţiei.
US Open: Simona Halep şi Horia Tecău vor întâlni perechea Parra Santoja/Marrero, în primul tur la dublu mixt

Mii de persoane au protestat la Viena faţă de relele tratamente la care sunt supuşi imigranţii – VIDEO

Aproximativ 20.000 de persoane au manifestat la Viena luni, împotriva relelor tratamente la care sunt supuşi imigranţii, după ce cadavrele a 71 de refugiaţi au fost descoperite joi într-un camion abandonat pe marginea unei autostrăzi din Austria, relatează site-ul TheLocal.at.
Mii de persoane au protestat la Viena faţă de relele tratamente la care sunt supuşi imigranţii - VIDEO

Aproximativ 2.500 de refugiaţi, în principal din Siria, aduşi la Pireu de pe insule din Egeea

Aproximativ 2.500 de refugiaţi, cea mai mare parte dintre ei originari din Siria, au fost debarcaţi luni în partea continentală a Greciei, unde au fost aduşi de pe insule de la Marea Egee, relatează DPA în pagina electronică.
Aproximativ 2.500 de refugiaţi, în principal din Siria, aduşi la Pireu de pe insule din Egeea

Simona Halep joacă în primul tur la US Open, astăzi, de la ora 18.00

Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA şi a doua favorită, va întâlni pe neo-zeelandeza Marina Erakovici, numărul 99 mondial, în primul tur la US Open, astăzi, de la ora 18.00, pe arena Arthur Ashe, conform programului anunţat pe site-ul oficial al competiţiei.
Simona Halep joacă în primul tur la US Open, astăzi, de la ora 18.00

Sorin Oprescu: Ministerul Energiei vrea falimentul RADET

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, luni, că Ministerul Energiei doreşte falimentul RADET, în timp ce ministrul Energiei, Andrei Gerea spune că nu este nimic stabilit, ci că ar fi una din variante.
Sorin Oprescu: Ministerul Energiei vrea falimentul RADET

Rezultatele etapei a IX-a a Ligii I

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă, duminică şi luni, în etapa a IX-a a Ligii I şi clasamentul competiţiei:
Rezultatele etapei a IX-a a Ligii I

Blaga: Vom depune moţiune de cenzură la momentul potrivit. Mi-aş dori un guvern minoritar

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, luni, la postul public de televiziune, că liberalii vor depune o moţiune de cenzură "la momentul potrivit", adăugând că, personal, şi-ar dori un guvern minoritar, dar nu exclude colaborarea cu UNPR, având experienţa "colaborării" cu Gabriel Oprea.
Blaga: Vom depune moţiune de cenzură la momentul potrivit. Mi-aş dori un guvern minoritar

CFR Cluj a învins FC Botoşani, scor 3-1, în ultimul meci al etapei a IX-a a Ligii I

Formaţia CFR Cluj a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-1), echipa FC Botoşani, în ultimul meci al etapei a IX-a a Ligii I.
CFR Cluj a învins FC Botoşani, scor 3-1, în ultimul meci al etapei a IX-a a Ligii I

Atenţionare MAE: Circulaţie rutieră dificilă la graniţa dintre Ungaria şi Austria, din cauza controalelor

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează că circulaţia rutieră este dificilă la graniţa dintre Ungaria şi Austria, din cauza controalelor amănunţite făcute pe autostrada austriacă M1.
Atenţionare MAE: Circulaţie rutieră dificilă la graniţa dintre Ungaria şi Austria, din cauza controalelor

Codul fiscal, salarizarea, bugetul şi votul prin corespondenţă, pe agenda sesiunii

Ultima sesiune parlamentară dinaintea anului electoral 2016 debutează marţi cu dezbaterea unor legi care au iscat dispute legate de politica fiscală, dar şi de problema salarizării, Codul Fiscal şi ordonanţa privind creşterea veniturilor pentru demnitari fiind pe agendă, alături de buget.
Codul fiscal, salarizarea, bugetul şi votul prin corespondenţă, pe agenda sesiunii

Timişorean acuzat că a luat bani ca să nu publice fotografii indecente, reţinut pentru şantaj

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Timişoara, a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţiştii Sectiei 1, pentru şantaj, fiind acuzat că a încasat o sumă de bani de la un alt bărbat în schimbul promisiunii că nu va face publice fotografii cu acesta în ipostaze indecente.
Timişorean acuzat că a luat bani ca să nu publice fotografii indecente, reţinut pentru şantaj

Săgeţi Rednic-Iordănescu – Rednic: Ca să fie convocat un dinamovist trebuie să dea zece goluri pe meci/Iordănescu: Nu mă interesează, când va fi el la naţională vor fi trei de la Dinamo şi unul de la Steaua

Selecţionerul Anghel Iordănescu a declarat, luni, că atunci când va fi antrenorul Mircea Rednic la conducerea tehnică a echipei naţionale vor fi trei jucători convocaţi la prima reprezentantivă de la Dinamo şi unul singur de la Steaua.
Săgeţi Rednic-Iordănescu - Rednic: Ca să fie convocat un dinamovist trebuie să dea zece goluri pe meci/Iordănescu: Nu mă interesează, când va fi el la naţională vor fi trei de la Dinamo şi unul de la Steaua

Un tribunal turc plasează în detenţie jurnaliştii de la Vice News, pentru „infracţiuni teroriste”

Doi reporteri britanici şi un translator au fost plasaţi în arest luni, în Turcia, şi au fost acuzaţi că au ajutat o grupare armată ilegală, relatează BBC News online.
Un tribunal turc plasează în detenţie jurnaliştii de la Vice News, pentru

Iuliu Winkler: Este nevoie de mai mulţi bani europeni pentru soluţionarea crizei refugiaţilor

Iuliu Winkler, vicepreşedinte al Comisiei de Comerţ a Parlamentului European, consideră că este nevoie de suplimentarea fondurilor pentru soluţionarea crizei refugiaţilor, precizând că propunerea de buget al UE pentru 2016 a fost elaborată cu patru luni în urmă, fiind depăşită de evoluţia crizei.
Iuliu Winkler: Este nevoie de mai mulţi bani europeni pentru soluţionarea crizei refugiaţilor

Germania urmează să dezvăluie, în plină criză, un plan cu privire la refugiaţi

Germania urmează să dezvăluie pe 24 septembrie un pachet cuprinzător de măsuri prin care să facă faţă crizei refugiaţilor, care se intensifică, a anunţat luni cancelarul Angela Merkel, relatează postul Radio Free Europe-Radio Libery (RFE-RL) în pagina electronică.
Germania urmează să dezvăluie, în plină criză, un plan cu privire la refugiaţi

Putin şi Maduro vor discuta despre stabilizarea preţului petrolului la Beijing, anunţă Kremlinul

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său venezuelean Nicolas Maduro urmează să discute "posibile măsuri reciproce" în vederea stabilizării preţului mondial al petrolului, în cursul unei vizite în China, săptămâna aceasta, a anunţat Kremlinul luni, relatează Reuters în pagina electronică.
Putin şi Maduro vor discuta despre stabilizarea preţului petrolului la Beijing, anunţă Kremlinul

Alegeri parlamentare anticipate în Egipt, primele de la îndepărtarea lui Morsi de la putere

Alegeri parlamentare anticipate urmează să aibă loc la jumătatea lui octombrie şi la sfârşitul lui noiembrie, a anunţat Comisia Electorală Centrală, relatează DPA în pagina electronică.
Alegeri parlamentare anticipate în Egipt, primele de la îndepărtarea lui Morsi de la putere

Gorghiu: Dragnea are un ton împăciuitor în ultima vreme şi poate să păcălească

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni seara, că PNL trebuie să fie vigilent în relaţia cu PSD şi nu va mai cădea în capcana social-democraţilor cu legea salarizării, adăugând că Liviu Dragnea are un "ton împăciuitor" în ultima vreme, dar "poate să păcălească".
Gorghiu: Dragnea are un ton împăciuitor în ultima vreme şi poate să păcălească

CNAS: Program prelungit la 18 case de asigurări de sănătate care au peste 5.000 de carduri de predat

Un număr de 18 case de asigurări de sănătate, printre care şi cea a municipiului Bucureşti, unde luni mai erau neridicate de către asiguraţi peste 5.000 de carduri de sănătate, la fiecare dintre acestea, vor avea program prelungit până la ora 20.00, anunţă preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea.
CNAS: Program prelungit la 18 case de asigurări de sănătate care au peste 5.000 de carduri de predat

Marian Neacşu a fost reales lider al deputaţilor PSD

Deputaţii PSD l-au reales luni pe Marian Neacşu în fruntea grupului parlamentar, a anunţat liderul interimar al PSD, Liviu Dragnea, care a precizat că şi restul actualilor membri din Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor au fost reconfirmaţi în funcţie.
Marian Neacşu a fost reales lider al deputaţilor PSD

Trei imigranţi afgani, descoperiţi de poliţişti în zona unei parcări din judeţul Suceava

Trei imigranţi de origine afgană cu vârste între 18 şi 20 de ani, care aveau ca destinaţie o ţară vest-europeană, au fost descoperiţi de către poliţişti în zona unei parcări dintr-o comună din judeţul Suceava, aceştia fiind cercetaţi pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat.
Trei imigranţi afgani, descoperiţi de poliţişti în zona unei parcări din judeţul Suceava

State central-europene UE resping criticile potrivit cărora nu fac suficient în criza refugiaţilor

Premierul slovac Robert Fico a respins luni critici din partea Occidentului, potrivit cărora state membre UE din Europa Centrală nu fac suficient pentru a împărtăşi povara afluxului fără precedent de imigranţi, relatează AP în pagina electronică.
State central-europene UE resping criticile potrivit cărora nu fac suficient în criza refugiaţilor

Iordănescu: Locul şapte în clasamentul FIFA nu reflectă situaţia exactă a fotbalului românesc

Selecţionerul Anghel Iordănescu a recunoscut, luni, că locul şapte ocupat în prezent de echipa naţională în clasamentul FIFA nu reflectă situaţia exactă a fotbalului românesc având în vedere problemele financiare cu care se confruntă cluburile din Liga I.
Iordănescu: Locul şapte în clasamentul FIFA nu reflectă situaţia exactă a fotbalului românesc

Daniel Fripis, pompierul mort sâmbătă în timpul unei misiuni la Constanţa, decorat post-mortem de preşedintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul de decorare post-mortem a sublocotenentului Gheorghe Marius-Daniel Fripis, pompierul care şi-a pierdut viaţa sâmbătă în timpul unei intervenţii pentru stingerea unui incendiu la o locuinţă din Constanţa.
Daniel Fripis, pompierul mort sâmbătă în timpul unei misiuni la Constanţa, decorat post-mortem de preşedintele Iohannis

Greva controlorilor de trafic aerian a fost ANULATĂ

Greva generală a controlorilor de trafic aerian, care era programată pentru marţi, a fost anulată, după ce sindicaliştii şi conducerea ROMATSA au ajuns la un acord, luni după-amiază.
Greva controlorilor de trafic aerian a fost ANULATĂ

Negociatori ONU lucrează, la Bonn, la un acord în lupta împotriva încălzirii globale

Negocieri ONU cu privire la modificările climatice au început luni în Germania, cu trei luni înainte ca guvernele lumii să adopte un eventual acord istoric în lupta împotriva încălzirii globale, relatează AP în pagina electronică.
Negociatori ONU lucrează, la Bonn, la un acord în lupta împotriva încălzirii globale

Ponta: Vorbesc cu Iohannis de fiecare dată când este o situaţie de colaborare instituţională

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a mai discutat cu preşedintele Klaus Iohannis în ultima perioadă şi face acest lucru de fiecare dată când apare o situaţie de "colaborare instituţională".
Ponta: Vorbesc cu Iohannis de fiecare dată când este o situaţie de colaborare instituţională

Ponta: Mi-e teamă că seceta şi problemele din agricultură vor afecta creşterea economică

Premierul Victor Ponta a declarat luni că reducerea TVA la alimente a adus venituri suplimentare la buget în lunile iulie şi august, potrivit datelor ANAF, însă este îngrijorat că seceta şi problemele din agricultură vor afecta creşterea economică a României către finalul anului.
Ponta: Mi-e teamă că seceta şi problemele din agricultură vor afecta creşterea economică

Klaus Iohannis a numit-o pe Sandra Pralong consilier de stat pentru Relaţia cu Diaspora

Preşedintele Klaus Iohannis a numit-o pe Sandra Pralong în funcţia de consilier de stat la Departamentul pentru Relaţia cu Românii din Afara Graniţelor, începând cu data de 1 septembrie, anunţă luni Administraţia Prezidenţială.
Klaus Iohannis a numit-o pe Sandra Pralong consilier de stat pentru Relaţia cu Diaspora

SUA şi Ucraina lansează manevre pe Marea Neagră

Statele Unite şi Ucraina au lansat luni manevrele navale comune cunoscute sub numele de Sea Breeze, pe Marea Neagră, exerciţii care urmează să se desfăşoare până pe 12 septembrie în zona oraşelor Odesa şi Nikolaiev.
SUA şi Ucraina lansează manevre pe Marea Neagră

BNR a autorizat preluarea Volksbank de către Banca Transilvania

Banca Naţională a României (BNR) a autorizat preluarea Volksbank de către Banca Transilvania (TLV), data efectivă fiind ultima zi a lunii decembrie, a anunţat, luni, Banca Transilvania.
BNR a autorizat preluarea Volksbank de către Banca Transilvania

Iordănescu a explicat de ce nu l-a convocat pe Marica: E greu să fii selecţionat după 10 luni de inactivitate şi fără echipă

Selecţionerul Anghel Iordănescu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că atacantul Ciprian Marica trebuie să înţeleagă faptul că nu poate fi convocat la prima reprezentativă după zece luni de inactivitate şi în absenţa unui contract cu o echipă de club.
Iordănescu a explicat de ce nu l-a convocat pe Marica: E greu să fii selecţionat după 10 luni de inactivitate şi fără echipă

Liviu Dragnea le cere parlamentarilor PSD mai multă eficienţă în privinţa iniţiativelor legislative

Liderul interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, în debutul şedinţei deputaţilor social-democraţi, că vrea ca parlamentarii partidului să lucreze mult mai eficient când redactează iniţiative legislative şi să se consulte atât cu partidul, cât şi cu Guvernul în privinţa lor.
Liviu Dragnea le cere parlamentarilor PSD mai multă eficienţă în privinţa iniţiativelor legislative

Delia Matache este fata din ceară în animaţia „Mune: Gardianul Lunii”

Cântăreaţa Delia Matache şi-a împrumutat vocea personajului Glim, o fetiţă din ceară, din filmul de animaţie "Mune: Gardianul Lunii/ Mune, le gardien de la lune" (2015), care va avea premiera în cinematografele din România pe 11 septembrie.
Delia Matache este fata din ceară în animaţia

Amenzi de peste 200.000 de lei, date în acest sezon estival de către inspectorii sanitari veterinari

Inspectorii sanitari veterinari au dat, în acest sezon estival, 200 de amenzi în valoare de peste 200.000 de lei, fiind verificaţi 1.847 de operatori din industria alimentară şi fiind retrase de la vânzare produse alimentare de peste 560.000 de lei.
Amenzi de peste 200.000 de lei, date în acest sezon estival de către inspectorii sanitari veterinari

Imagini cu mizeria de la SJU Constanţa/Spital: Se fac lucrări, nu putem moderniza peste noapte – FOTO

Fotografii în care se pot vedea dulapuri ruginite şi rupte, pardoleasă distrusă, toalete insalubre cu pereţii căzuţi de la Spitalul Judeţean Constanţa au fost postate pe Facebook, în replică reprezentanţii spitalului spunând că unitatea e în renovare, iar modernizarea ”nu se poate face peste noapte”
Imagini cu mizeria de la SJU Constanţa/Spital: Se fac lucrări, nu putem moderniza peste noapte - FOTO