Coronavirus în lume LIVE UPDATE 15 august: Restricţiile se intensifică în Europa

  • Marea Britanie a adăugat Franţa pe lista roşie şi impune carantină de 14 zile la intrarea în ţară
  • Statele Unite preconizează că bilanţul morţilor va ajunge la 200.000 până la începutul lunii septembrie
  • Spania trece printr-un "moment critic", numărul cazurilor noi fiind în creştere rapidă
5240 afișări
Imaginea articolului Coronavirus în lume LIVE UPDATE 15 august: Restricţiile se intensifică în Europa

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 15 august: Belgia include alte 14 judeţe din România în „zona roşie” COVID-19

Franţa e pe lista roşie a Marii Britanii

Cei care călătoresc din Franţa în Marea Britanie vor fi nevoiţi să se izoleze timp de 14 zile începând de sâmbătă, e anunţul autorităţilor din Londra.

A doua cea mai populară destinaţie pentru britanici a înregistrat un număr record de cazuri - 2.669 în ultimele 24 de ore.

Spania, cea mai populară destinaţie, a fost înlăturată de pe lista sigură pe 26 iulie.

Francezii ar putea răspunde cu aceeaşi măsură

Britanicii care ajung în Franţa ar putea fi şi ei obligaţi să stea în carantină timp de 2 săptămâni, după ce guvernul Boris Johnson a decis să scoată Franţa de pe lista ţărilor verzi.

Ţările de Jos au fost incluse pe lista roşie şi au impus deja măsuri reciproce pentru Marea Britanie.

Numărul morţilor în SUA ar putea atinge 200.000 până în septembrie

Autorităţile americane se aşteaptă ca bilanţul morţilor să atingă 200.000 în următoarele 2 săptămâni, luând în considerare că elevii se pregătesc să se întoarcă în noul an şcolar.
Statele California şi Colorado sunt cele mai afectate şi la nivel naţional peste 160.000 de americani şi-au pierdut viaţa din cauza COVID-19.

Noua Zeelandă înregistrează noi cazuri după impunerea carantinei

Noua Zeelandă, o ţară care a avut 102 zile fără niciun caz raportat, a început să înregistreze noi infectări. După ce în urmă cu câteva zile oficialii au raportat 12 cazuri, acum au fost găsite alte 7, iar 6 dintre acestea sunt direct conectate cu cele precedente.
În urma acestor îmbolnăviri, Auckland a fost plasat sub carantină timp de 2 săptămâni.
Pandemia de COVID-19 nu dă semne că ar intra pe o pantă descendentă, ci din contră. 
 
Peru a depăşit jumătate de milion de cazuri de coronavirus şi are cea mai mare rată de fatalitate din America Latină, potrivit datelor publicate de Ministerului Sănătăţii.  
 
 
 

 

 

 

 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici