Arhiepiscopul de Canterbury despre Dumnezeu şi Google: Google îmi dă tot timpul răspunsul greşit

Google vrea să facă bani de pe urma oamenilor, a declarat arhiepsicopul de Canterbury, Justin Welby, într-un interviu pentru Financial Times, afirmând că motorul de căutare online, deşi se bucură de o încredere mai ridicată în rândul britanicilor decât Dumnezeu, îi dă tot timpul răspunsul greşit.

697 afișări
Imaginea articolului Arhiepiscopul de Canterbury despre Dumnezeu şi Google: Google îmi dă tot timpul răspunsul greşit

Arhiepiscopul de Canterbury despre Dumnezeu şi Google: Google îmi dă tot timpul răspunsul greşit (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Una dintre problemele cu care se confruntă liderul Bisericii Anglicane este că Dumnezeu nu este chiar atât de popular, notează Financial Times. Potrivit unui studiu recent, britanicii au chiar mai multă încredere în Google decât în Dumnezeu.

"Am văzut studiul. Am fost foarte supărat din cauza asta. Google îmi dă întotdeauna răspunsul greşit. De fapt vor să facă bani de pe urma noastră. Eu nu (am acest scop, n.r.)", a spus arhiepiscopul.

Biserica Anglicană deţine o avere de peste cinci miliarde de lire sterline, inclusiv proprietăţi imobiliare şi investiţii în fonduri de hedging şi companii.

Înainte de a intra în rândul clerului, Welby a ocupat postul de director în cadrul companiei petoliere Enterprise Oil.

"În 1987 se afla la numai doi ani distanţă de a renunţa la Mamon (demonul lăcomiei) şi de a încep o strălucită carieră alături de Dumnezeu, carieră care l-a propulsat de la umil preot paroh în Nuneaton la lider spiritual al celor 77 de milioane de anglicani din toată lumea", scrie Financial Times.

Potrivit rezultatelor unui sondaj realizat în Marea Britanie, publicat la sfârşitul lunii aprilie, instituţiile religioase se situează în privinţa încrederii britanicilor imediat după Google, ambele cu circa 17%. Pe prima poziţie se află sistemul naţional de sănătate (37%), urmat de poliţie (26%), organizaţiile caritabile (21%) şi supermarketurile (19%).

Instituţiile religioase au reuşit, însă, să depăşească în privinţa încrederii britanicilor, printre altele, Facebook (9%), bănci (7%) sau politicieni (3%).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici