Cel mai recent film al lui Woody Allen, "Midnight in Paris", deschide Festivalul de la Cannes

Cel mai recent film al lui Woody Allen, "Midnight in Paris", în care apare şi prima doamnă a Franţei, Carla Bruni-Sarkozy, va fi proiectat în deschiderea Festivalului de la Cannes, pe 11 mai, au anunţat, miercuri, organizatorii.

96 afișări
Imaginea articolului Cel mai recent film al lui Woody Allen, "Midnight in Paris", deschide Festivalul de la Cannes

Cel mai recent film al lui Woody Allen, "Midnight in Paris", deschide Festivalul de la Cannes (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"«Midnight in Paris», noul film al lui Woody Allen, va deschide Festivalul de la Cannes pe 11 mai, în marea sală Lumière, în prezenţa juriului prezidat de Robert De Niro", indică un comunicat.

Filmul va fi lansat în aceeaşi zi în cinematografele din Franţa.

În principiu, filmul va fi proiectat în afara competiţiei, pentru că Woody Allen nu vrea să participe în competiţie, a spus delegatul general al festivalului, Thierry Frémaux. El a adăugat că speră că-l va convinge până la urmă pe regizorul american să participe în competiţie.

Selecţia oficială va fi anunţată la jumătatea lui aprilie, a mai precizat acesta.

"«Midnight in Paris» este o minunată scrisoare de dragoste adresată Parisului", a subliniat Frémaux. "Este o operă în care Woody Allen aprofundează întrebările puse în cele mai recente filme ale sale: raportul cu istoria, arta, plăcerea şi viaţa", a mai spus acesta.

În afară de Carla Bruni-Sarkozy, care debutează astfel într-un film, această "comedie romantică", filmată în vara anului 2010 în Paris, îi reuneşte pe Marion Cotillard, Léa Seydoux şi Gad Elmaleh, dar şi pe Owen Wilson, Rachel McAdams, Kathy Bates şi Adrien Brody.

Cea de-a 64-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se desfăşoară în perioada 11 - 22 mai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici