Claudiu Săftoiu, validat de Parlament ca preşedinte director-general al TVR

Claudiu Săftoiu a fost validat marţi, de plenul Parlamentului, în funcţia de preşedinte director general al SRTv, acesta întrunind 219 voturi "pentru" şi şapte voturi "împotrivă".

411 afișări
Imaginea articolului Claudiu Săftoiu, validat de Parlament ca preşedinte director-general al TVR

Claudiu Săftoiu (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

Senatorii şi deputaţii şi-au exprimat opţiunea prin vot secret cu bile, în absenţa parlamentarilor PDL, care au decis să boicoteze lucrările plenului reunit.

Potrivit deciziei majorităţii senatorilor şi deputaţilor, votul pentru validarea lui Claudiu Săftoiu a fost dat în paralel cu cel pentru revocarea din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor a lui Constantin Buzoianu.

Claudiu Săftoiu a fost ales, săptămâna trecută, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (SRTv).

Membrii CA al TVR, validaţi de plenul Parlamentului, au votat în aceeaşi zi candidaturile lui Claudiu Săftoiu şi Valentin Nicolau la preşedinţia CA, alegându-l pe cel dintâi preşedinte-director general al TVR. Votul a fost "cu uşile închise".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici