CNA: Doi cablişti, amendaţi cu 100.000 lei şi 60.000 lei pentru difuzare de programe fără licenţă TV

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat, joi, operatorii de cablu Lidas Prod SRL, cu 100.000 de lei, şi Digital 3 SA, cu 60.000 de lei, din cauză că au difuzat programe de televiziune fără a avea licenţă TV.

255 afișări
Imaginea articolului CNA: Doi cablişti, amendaţi cu 100.000 lei şi 60.000 lei pentru difuzare de programe fără licenţă TV

CNA: Doi cablişti, amendaţi cu 100.000 lei şi 60.000 lei pentru difuzare de programe fără licenţă TV (Imagine: Shutterstock)

Potrivit unor informaţii prezentate în şedinţa CNA de joi, operatorul de cablu Lidas Prod SRL a deţinut o licenţă audiovizuală pentru televiziunea Lidas Prod, în Zimnicea, care a expirat însă pe 8 noiembrie 2014.

De cealaltă parte, societatea de cablu Digital 3 SA a deţinut o licenţă audiovizuală pentru televiziunea Digital 3, care a expirat pe 6 octombrie 2014.

Astfel, CNA a decis să aplice o amendă de 100.000 de lei în cazul Lidas Prod SRL şi una de 60.000 de lei în cazul Digital 3 SA.

TITLURILE ZILEI

În cazul Lidas Prod SRL, CNA a aplicat o sancţiune mai dură din cauză că a constatat că societatea a avut frecvente încălcări ale legislaţiei audiovizualului începând din anul 2006 şi în prezent nu respectă legislaţia audiovizualului privind avizele de cablu.

Amenda de 100.000 de lei a fost luată la propunerea membrului CNA Radu Călin Cristea, cu unanimitatea voturilor membrilor prezenţi la şedinţa de joi a Consiliului (Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea).

În cazul societăţii Digital 3 SA, amenda de 60.000 de lei a fost luată la propunerea Dorinei Rusu, cu unanimitatea voturilor membrilor CNA prezenţi la şedinţa de joi. Alte două propuneri făcute în acest caz - 50.000 de lei (Lorand Turos) şi 70.000 de lei (Radu Călin Cristea) - nu au întrunit numărul minim necesar de voturi (şase) pentru a fi aplicate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici