Codul etic, adoptat de CNA: Membrii Consiliului trebuie să fie echidistanţi faţă de factorul politic

Codul etic al membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), care include criterii ale integrităţii, neutralităţii politice şi imparţialităţii, a fost adoptat luni, cu şapte voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi în absenţa a trei membri ai Consiliului.

185 afișări
Imaginea articolului Codul etic, adoptat de CNA: Membrii Consiliului trebuie să fie echidistanţi faţă de factorul politic

Codul etic, adoptat de CNA: Membrii Consiliului trebuie să fie echidistanţi faţă de factorul politic

Codul etic adoptat prevede la primul articol "Criteriul integrităţii", potrivit căruia "În exercitarea atribuţiilor de serviciu, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului pot participa la emisiuni privind reflectarea activităţii Consiliului numai cu mandatul acestuia".

Cod etic include la articolul 2 şi "Criteriul neutralităţii politice", conform căruia "Membrii CNA vor acţiona, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod independent şi echidistant faţă de factorul politic, indiferent de convingerile lor personale, nu se vor angaja în nicio activitate politică".

Articolul 3 al Codului etic face referire la "Criteriul imparţialităţii", care prevede că "În exercitarea atribuţiilor de serviciu, membrii CNA vor aplica deciziile fără tratamente preferenţiale induse de potenţialul economic sau proeminenţa publică (reputaţia) a instituţiilor media sau a altor instituţii publice".

"Criteriul autonomiei" este prevăzut la articolul 4 din Codul etic şi prevede faptul că "Membrii CNA vor respinge, în activitatea lor curentă, orice formă de presiuni sau avantaje venite din partea radiodifuzorilor ori din partea unor terţe persoane cu interese în obiectul de activitate al CNA".

Articolul 5 prevede un "Criteriu al consultării publice", potrivit căruia "Membrii CNA vor adopta reglementările şi deciziile numai după consultarea cu părţile interesate, în vederea respectării principiului transparenţei decizionale. În şedinţele publice, membrii CNA vor acţiona în conformitate cu Legea 504/ 2002 şi cu Legea 52/ 2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică şi vor exprima doar opinii legate de subiectele în discuţie".

"Criteriul colegialităţii" (prevăzut la articolul 6) prevede că, "În şedinţele publice, membrii Consiliului acţionează în conformitate cu legea, exprimă opinii cu privire la subiectele în discuţie, fără a se angaja în dispute cu caracter personal".

Articolul 7 vizează "Criteriul nediscriminării" şi prevede că "Membrii CNA vor urmări ca prin deciziile luate să asigure un tratament nediscriminatoriu între radiodifuzori".

Totodată, articolul 8 - ultimul articol al Codului etic - se referă la "Criteriul prezumţiei de nevinovăţie" şi prevede că, "În reflectarea cazurilor aflate în curs de cercetare sau de judecată, membrii CNA se vor sesiza cu promptitudine la nerespectarea de către radiodifuzori a prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului oricărei persoane la un proces echitabil".

Codul etic nu se afla pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Naţional al Audiovizualului de luni, însă membrul CNA Monica Gubernat a propus reluarea votului codului în ansamblul său, după ce, în şedinţa de joi, proiectul Codului etic fusese respins.

La discuţiile din şedinţa de luni privind Codul etic au participat doar opt membri: Viorel-Vasile Buda, vicepreşedintele Consiliului (şi cel care conduce şedinţa în absenţa preşedintelui Laura Georgescu, plecată la Bruxelles, la o întâlnire oficială referitoare la audiovizual), Lorand Turos, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.

În acest context, Viorel Vasile Buda a spus că va supune la vot propunerea făcută de Monica Gubernat, de reluare a votului final privind Codul etic, deşi ar fi preferat ca acest vot să fie dat într-o şedinţă la care să fie prezenţi toţi membrii Consiliului.

Buda a spus că, în şedinţa de joia trecută, a votat împotriva Codului etic în integralitatea sa tocmai pentru că a fost un "cvorum foarte limitat". "Nici în momentul de faţă nu sunt toţi membrii CNA. Lipseşte chiar doamna preşedinte (...) Eu nu am nicio grabă să votăm Codul etic Nu sunt nici împotriva lucrului să-l votăm acum (...) Deşi nu-mi prea stă în caracter zicala aceea «când pisica nu-i acasă...»", a spus Buda.

El a mai spus că ar fi fost bine ca membrii CNA să voteze Codul etic în unanimitate. "Un Cod etic nu este numai un set de principii, se asumă. Nu putem să stăm la masă dacă nu cădem de acord cu privire la nişte principii minimale (...) Nu s-a întâmplat acest lucru joi, am zis că trebuie să mai negociem", a spus Viorel Vasile Buda.

Însă membrul CNA Narcisa Iorga a atras atenţia că de joi şi până luni nu s-a mai discutat nimic cu privire la Codul etic. "Suntem opt membri la şedinţa de astăzi. Nu văd niciun motiv pentru care se grăbeşte astăzi adoptarea Codul etic", a spus Iorga. Ea a precizat că, deşi ar putea să se ridice şi să părăsească şedinţa CNA (fapt care ar duce la suspendarea şedinţei, pentru că acestea trebuie să se desfăşoare în prezenţa a minimum opt membri ai Consiliului, n.r.), nu va face acest lucru. "Dar nu mi se pare corect, absolut deloc, să procedăm aşa", a spus Iorga.

Pe de altă parte, membrul CNA Cristina Trepcea a spus că, din punctul de vedere al votului, toţi membrii Consiliului sunt egali.

Ulterior, Viorel Vasile Buda a supus la vot proiectul Codului etic al membrilor CNA, acesta fiind adoptat cu şapte voturi "pentru" (Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea) şi unul "împotrivă" (Narcisa Iorga).

După votul final, Radu Călin Cristea a spus că, deşi nu a fost prezent la şedinţa de joi, când au avut loc discuţiile privind variantele de Cod etic, este în temă cu privire la acestea. El a mai spus că a susţinut versiunea de Cod etic supusă luni votului final, întrucât aceasta permite libertatea de exprimare. "În viziunea mea, inclusiv asupra activităţii radiodifuzorilor, socotesc că orice mărginire de orice tip, fie şi una minimală, a libertăţii de exprimare, nu este binevenită", a spus Radu Călin Cristea.

Codul etic al CNA a fost respins în şedinţa de joia trecută a CNA, după multe acuzaţii şi critici, transformate în final în băşcălie. "Frunză verde matostat, Codul etic s-a votat", a spus atunci ironic Florin Gabrea, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, la finalul şedinţei în care Consiliul a încercat - fără succes -, timp de peste patru ore, adoptarea Codului etic al instituţiei.

Laura Georgescu, preşedintele CNA, a vorbit în mai multe rânduri în şedinţele Consiliului din ultimele săptămâni despre necesitatea adoptării unui Cod etic al membrilor CNA.

Astfel, în şedinţa din 22 octombrie, Laura Georgescu vorbea despre faptul că membrii CNA trebuie să aibă un Cod etic, un Cod de conduită. "În toate instituţiile, acest cod este o formă de autocontrol, care nu îţi permite să ataci instituţiile cu care colaborezi, colegii, partenerii", spunea atunci Laura Georgescu. Ea a făcut aceste afirmaţii în contextul în care Ministerul Justiţiei solicitase CNA să-i comunice "măsurile de progres întreprinse în domeniul eficientizării sistemului judiciar şi luptei împotriva corupţiei", înregistrate în acest an de CNA, în vederea pregătirii viitorului Raport MCV.

În schimb, membrul CNA Narcisa Iorga a spus în mai multe rânduri că va vota acest Cod etic numai dacă el va prevedea "standarde de integritate". Iorga a spus că, în lipsa unor prevederi concrete privind integritatea, acest Cod etic pe care majoritatea CNA l-a agreat "va fi un Cod etic de formă, de ochii lumii, de ochii MCV".

Totodată, Narcisa Iorga, Florin Gabrea şi Valentin Jucan au spus în timpul discuţiilor privind Codul etic că membrii CNA nu ar trebui să îşi exprime opinii politice pe parcursul mandatului lor în Consiliu. Cei trei au făcut referire la editoriale publicate de un alt membru al CNA - Radu Călin Cristea - în publicaţia Observator Cultural, din care ar reieşi faptul că "Radu Călin Cristea face consultanţă politică evidentă".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici