- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
CRP: Am cerut explicaţii instituţionale CSAT, în lipsa răspunsului ne facem public demersul
Clubul Român de Presă a decis, joi, să facă publică o scrisoare pe care a adresat-o săptămână trecută CSAT, în care îşi declară îngrijorarea "justificată" faţă de referirile la practicile de presă în Strategia Naţională de Apărare şi cere explicaţii despre definirea acestora, în accepţiunea CSAT.
CRP precizează, într-un comunicat remis, joi, agenţiei MEDIAFAX, că a luat această decizie în absenţa unui răspuns pe cale instituţională şi în urma ultimelor poziţii publice exprimate de preşedintele Traian Băsescu faţă de includerea unor practici de presă printre "vulnerabilităţile" enumerate în Strategia Naţională de Apărare.
Clubul Român de Presă (CRP) face public acest demers, după ce "a ales, la fel ca în ultimii doi ani, calea dialogului instituţional ca primă formă de comunicare cu autorităţile, o practică europeană şi civilizată, specifică relaţiilor normale între o asociaţie profesională reprezentativă şi autorităţile naţionale".
"Clubul Român de Presă, asociaţie profesională reprezentativă a industriei mass-media, autor al primului Cod deontologic al presei româneşti se delimitează şi sancţionează prin declaraţiile şi acţiunile sale practicile de presă în dezacord cu etica profesiei de jurnalist ", se spune în scrisoarea Clubului adresată CSAT, în 2 iulie.
CRP reaminteşte CSAT, că "în anul 2009, Comisia Media, organism de autoreglementare a profesiei, constituit de Clubul Român de Presă împreună cu Asociaţia Jurnaliştilor din România, s-a pronunţat fără echivoc în cazul «Sorin Roşca Stănescu - Bogdan Chirieac - Cătălin Macovei», această fiind o decizie de autoreglementare a profesiei noastre fără precedent în ultimii douăzeci de ani".
"Noi, membrii Consiliului de Onoare al Clubului Român de Presă vă solicităm să ne comunicaţi pe cale instituţională cum se defineşte, în accepţiunea autorilor Strategiei, «campania de presă la comandă, cu scopul de a denigra» şi «presiune exercitată de trusturi de presă asupra deciziei politice» .
De asemenea, vă solicităm să ne comunicaţi dacă există, din punctul dumneavoastră de vedere, entităţi media aflate sub autoritatea Clubului Român de Presă, care utilizează asemnea practici", se mai spune în scrisoarea adresată de CSAT de către membrii Consiliului de Onoare al CRP.
Consiliul de Onoare al CRP consideră că, în absenţa precizărilor solicitate, CSAT legitimează "un precedent periculos, care expune deliberat mass-media româneşti, într-un context general şi aşa dificil".
Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, la RRA, că îşi menţine punctul de vedere privind introducerea campaniile de presă printre vulnerabilităţile enumerate în Strategia Naţională de Apărare şi a dat ca exemplu materialele referitoare la implicarea familiei sale în trafic de armament.
-
Numărul de granturi universitare pentru 2012-2013, cu peste 28.000 mai mare decât propunea Baba
Social ieri, 23:00
Numărul de granturi pentru anul universitar 2012-2013 este cu peste 28.000 mai mare decât se prevedea în proiectul elaborat în mandatul ministrului Cătălin Baba, potrivit cifrelor de şcolarizare aprobate miercuri de guvern şi făcute publice de Ministerul Educaţiei. citeşte tot
-
DINAMO a învins RAPID, scor 1-0, şi a câştigat CUPA ROMÂNIEI - GALERIE FOTO
Sport ieri, 21:00
Echipa Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României-Timişoreana pentru a 13-a oară în istorie, după ce a învins formaţia Rapid, cu scorul de 1-0 (0-0), în finala competiţiei disputată miercuri seară, pe Arena Naţională. Scarlatache a înscris cu o lovitură de cap de la circa patru metri, după o pasă de pe partea stângă a lui Curtean. citeşte tot





fata asta arata de parca vine de pe centura; fac pariu ca nu o deranjeaza afirmatia mea..
Presedintele are dreptate ... hahhahaha , daca ar fi sa ne uitam in partea ailalta ce averi au saracii de la presedinte la copilasii lui , macar trusturile de presa fac bani fara sa fie clienti ai statului , si sa nu uitam ca desi momentan dosarul flota e cumva in favoarea presedintelui ... ce e de mirare sa fie implicati si in altele .
Din cate stiu la revolutie s-a castigat dreptul la libera exprimare in presa , iar cei ce ne conduc sunt persoane publice si vor nu vor sunt subiecte in presa .
Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, la RRA, că îşi menţine punctul de vedere privind introducerea campaniile de presă printre vulnerabilităţile enumerate în Strategia Naţională de Apărare şi a dat ca exemplu materialele referitoare la implicarea familiei sale în trafic de armament.
hmmmmm.......