Elena Sereda, actriţă a Teatrului Naţional Bucureşti, a murit

Elena Sereda, actriţă a Teatrului Naţional Bucureşti, a murit marţi, la vârsta de 84 de ani, informează un comunicat al instituţiei de spectacole.

177 afișări

"Elena Sereda s-a distins ca o voce aparte, cu un timbru cald, inconfundabil, în nenumărate emisiuni radiofonice, de teatru şi de poezie. Amintirea ei va rămâne neştearsă în sufletele celor care au cunoscut-o şi admirat-o", se arată în comunicatul Teatrului Naţional Bucureşti.

Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu pot aprinde o lumânare la capela Izvorul Nou - Dristor. Slujba de înmormântare va avea loc vineri, de la ora 12.00, la capela cimitirului Izvorul Nou din Bucureşti.

Elena Sereda s-a născut la 11 februarie 1926. Absolventă a Conservatorului Regal de Muzică şi Artă Dramatică, a debutat pe scenă în 1945, în spectacolul "Asta-i ciudat" de Miron Radu Paraschivescu, în regia lui Tudor Muşatescu. A jucat în numeroase alte reprezentaţii ale Naţionalului, printre care: "Macbeth" de William Shakespeare, celebrul spectacol cu măşti al lui Ion Sava, (1946), "Mitică Popescu" de Camil Petrescu (1946), "Apus de soare" de Barbu Delavrancea - rolul Oanei, în prima reluare de după război a piesei (1956), "Maria Stuart" de Friedrich Schiller (1964), "Danton" de Camil Petrescu (1974), "A treia ţeapă" de Marin Sorescu (1979), "Căruţa cu paiaţe" de Mircea Ştefănescu (1980), "Hagi Tudose" de Barbu Delavrancea (1980), "Ploşniţa" de Vladimir Maiakovski (1982) şi "Despot Vodă" de Vasile Alecsandri (1983).

De asemenea, Elena Sereda a jucat în numeroase filme, printre care: "Ciulinii Bărăganului", în regia lui Louis Daquin, "Dimineţile unui băiat cuminte" de Andrei Blaier, "De trei ori Bucureşti" de Horea Popescu, "Toamna bobocilor" de Mircea Moldovan şi "Ecaterina Teodoroiu" de Dinu Cocea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici