Google va închide reţeaua de socializare Orkut

Google Inc. va închide, pe 30 septembrie, reţeaua de socializare Orkut, care a fost lansată în urmă cu zece ani şi care, deşi a fost populară în Brazilia şi India, nu a reuşit să se impună la nivel internaţional.

958 afișări
Imaginea articolului Google va închide reţeaua de socializare Orkut

Google va închide reţeaua de socializare Orkut (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Orkut, prima reţea de socializare a companiei Google, a fost lansată în prima parte a lui 2004, în acelaşi an cu Facebook, care, în prezent, este cea mai populară reţea de socializare din lume.

Google, care deţine cel mai popular motor de căutare din lume, a anunţat că, după închiderea Orkut, se va concentra pe celelalte proiecte ale companiei în domeniul platformelor de socializare.

Deşi a confirmat că a fost populară în Brazilia şi India, Google a refuzat să precizeze câţi utilizatori a avut reţeaua de socializare Orkut la nivel internaţional.

Potrivit Google, în ultimii zece ani, platformele YouTube, Blogger şi Google+ (o altă reţea de socializare deţinută de companie, lansată în 2011) s-au impus la nivel internaţional, având utilizatori în toate colţurile lumii.

Google+ reprezintă cel mai ambiţios proiect al Google în zona reţelelor de socializare şi atacă direct Facebook.

Facebook a raportat 1,28 de miliarde de utilizatori activi la sfârşitul lunii martie, reprezentând aproape jumătate din populaţia conectată la internet la nivel global. La sfârşitul anului trecut, reţeaua de socializare raporta 1,23 de miliarde de utilizatori activi.

Pe de altă parte, potrivit Reuters, în luna octombrie 2013, oficiali ai Google declarau că 300 de milioane de utilizatori intră pe Google+ în fiecare lună.

Google Inc. este o corporaţie americană multinaţională, care deţine cel mai popular motor de căutare pe internet. Compania a fost fondată în 1998, de doi doctoranzi de la Universitatea Stanford, Larry Page şi Sergey Brin.

Între timp, Google şi-a diversificat portofoliul, printre serviciile oferite numărându-se Google Maps, Gmail, Google Earth, Google Chrome şi reţeaua de socializare Google+. De asemenea, Google deţine site-ul YouTube.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici