iPhone 4S stârneşte nemulţumiri printre utilizatori. Care este cea mai mare problemă a telefonului

Cea mai serioasă problemă cu care s-au confruntat utilizatorii celui mai recent iPhone de la Apple este epuizarea rapidă a bateriei, care nu durează nici măcar 12 ore.

4399 afișări
Imaginea articolului iPhone 4S stârneşte nemulţumiri printre utilizatori. Care este cea mai mare problemă a telefonului

iPhone 4S (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Forumurile Apple s-au umplut de mesaje de nemulţumire ale deţinătorilor de iPhone 4S din pricina faptului că bateria sa rezistă foarte puţin, în unele cazuri sub o zi, informează Daily Mail.

"Când mama mea m-a întrebat de ce bateria noului meu telefon se epuizează atât de rapid, am realizat că iPhone-ul 4S pe care l-am achiziţionat nu m-a ţinut niciodată prea mult şi apoi am aflat că nu sunt singurul care a întâmpinat această problemă", a susţinut un posesor al noului produs Apple pe un forum oficial al companiei.

Apple nu a făcut niciun anunţ despre o rezolvare a acestei probleme, dar site-uri precum Macworld au oferit sfaturi pentru a o remedia, în lipsa unui ajutor al companiei conduse de Tim Cook. Niciunul dintre acestea nu rezolvă însă în întregime problema.

Specialiştii consideră că epuizarea bateriei nu relevă faptul că acumulatorul noului iPhone ar fi defect, ci problema ar fi legată de soft.

iPhone 4S a fost prezentat pe 4 octombrie de către CEO-ul Apple, Tim Cook, cu o zi înainte ca Steve Jobs să treacă în nefiinţă. Smartphone-ul a stârnit emulaţie în rândul publicului, cozile fiind imense în momentul în care produsul a devenit disponibil în Statele Unite, Marea Britanie şi Japonia. Prima persoană care a reuşit să achiziţioneze un iPhone 4s este un fost gunoier din Marea Britanie, Rob Shoesmith, care a stat timp de două săptămâni în faţa magazinului Apple din Covent Garden (Londra).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici