Mark Zuckerberg vrea ca şi minorii sub 13 ani să poată avea cont pe Facebook

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a ţinut o conferinţă de presă în care a anunţat că doreşte ca pe site-ul de socializare să se poată înscrie şi copiii, informează CNN.

202 afișări
Imaginea articolului Mark Zuckerberg vrea ca şi minorii sub 13 ani să poată avea cont pe Facebook

Mark Zuckerberg vrea ca şi minorii sub 13 ani să poată avea cont pe Facebook (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Momentan, minorii sub 13 ani din SUA nu au voie să îşi facă un cont pe reţelele de socializare. Mark Zuckerberg şi echipa sa spun că Facebook poate fi o platformă de socializare educaţională pentru copii şi că elevii ar putea învăţa astfel împreună şi ar putea face schimb de informaţii şi de materiale de studiu. Din cauza restricţiilor legislative, rolul educativ al reţelelor de socializare nu este suficient exploatat, a mai declarat Zuckerberg, scrie gandul.info.

Cei care nu au împlinit încă 13 ani nu au voie să aibă cont pe site-urile de socializare, fiindcă acestea colecţionează date despre utilizatori pentru companiile de publicitate, lucru interzis în cazul copiilor conform Actului de Protecţie Online a Copiilor adoptat în 1998 în SUA. "Va trebui să luptăm cu aceasta la un moment dat. Eu cred că educaţia trebuie începută de la o vârstă foarte fragedă. Din cauza restricţiilor nici măcar nu am început procesul educativ. Dacă vor fi ridicate, îl vom începe. Ne vom lua o mulţime de precauţii pentru a ne asigura că cei mici sunt în siguranţă", a spus Zuckerberg.

În timpul conferinţei, Zuckerberg a povestit o serie de întâmplări din trecutul său şi a spus că în fiecare an începe câte un proiect personal. De exemplu, ultimul asemenea proiect a fost să înveţe limba chineză şi acum ia astfel de lecţii de la un profesor particular şi vorbeşte în mandarină cu angajaţii chinezi din companie. El spune că cea mai frumoasă experienţă din viaţa de student pe care a avut-o la Harvard a fost să socializeze cu prietenii şi colegii. "Dacă aş avea şansa să mă întorc la Harvard şi să-mi termin studiile, mă gândesc la cât de mulţi oameni minunaţi aş putea să cunosc", spune Zuckerberg.

Mark Zuckerberg are 27 de ani şi a renunţat la facultate pentru a pune bazele companiei Facebook, însă pune mare preţ pe educaţie şi investeşte milioane de dolari în sistemul de învăţământ american. Recent, el a donat 100 de milioane de dolari pentru şcolile din New Jersey. Zuckerberg spune că educaţia este una dintre marile sale preocupări. "Educaţia este clar cel mai important lucru care va determina felul în care evoluează economia pe termen lung. La noi în companie se vorbeşte foarte mult pe tema aceasta. În viitor, tehnologia îi va ajuta pe oameni să comunice mai bine. Studenţii vor putea învăţa împreună online, ceea ce îi va încuraja pe mai mulţi dintre ei să studieze pentru teste", spune Zuckerberg.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici