Maurice Nadeau, creatorul revistei La Quinzaine littéraire, a murit la 102 ani

Editorul şi scriitorul francez Maurice Nadeau, creatorul revistei La Quinzaine littéraire în 1966 şi care i-a descoperit pe Samuel Beckett, Georges Pérec şi Michel Houellebecq, a murit duminică în reşedinţa sa din Paris, la vârsta de 102 ani, a anunţat fiul său, Gilles Nadeau.

124 afișări
Imaginea articolului Maurice Nadeau, creatorul revistei La Quinzaine littéraire, a murit la 102 ani

Maurice Nadeau, creatorul revistei La Quinzaine littéraire, a murit la 102 ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Născut pe 21 mai 1911, la Paris, Maurice Nadeau a contribuit la descoperirea şi publicarea operelor unor scriitori de renume, precum Samuel Beckett, Henry Miller, Witold Gombrowicz, Georges Pérec şi, mai recent, Michel Houellebecq, al cărui roman "Extension du domaine de la lutte" l-a publicat în 1994.

La jumătatea lunii mai, Maurice Nadeau, fondator şi director al revistei La Quinzaine littéraire, a propus înfiinţarea unei societăţi participative pentru salvarea acestei publicaţii, care se confruntă cu grave dificultăţi financiare.

Orfan de tată - care a fost ucis la Verdun, în Primul Război Mondial -, Maurice Nadeau şi-a făcut studiile la Şcoala Normală Superioară, apoi a fost profesor între 1936 şi 1945, înainte de a se consacra literaturii.

Militant troţkist, a înfiinţat ziarul Combat, după eliberarea Franţei, şi a fost directorul literar al acestei publicaţii până în 1951. A fost critic literar la France-Observateur şi apoi a lucrat pentru L'Express până în 1964.

A lucrat în domeniul editării de carte, în special cu editurile Julliard şi Denoël, înainte de a-şi deschide, în anii '70, propria editură, la care a publicat texte de René Char, Henri Michaux, Raymond Queneau, Nathalie Sarraute, Claude Simon, Roland Barthes şi Yves Bonnefoy.

În 1948, celebrul editor francez a publicat o antologie a operelor marchizului de Sade, iar apoi a editat, din 1965 până în 1969, operele complete şi corespondenţa scriitorului Gustave Flaubert.

Membru al juriului Renaudot din 1945 până în 1969, Maurice Nadeau a scris "Histoire du surréalisme" (1948), "Romanul francez de după război" (1964), fiind şi autorul unei Antologii a poeziei franceze (în colaborare, 1970-1972). A publicat mai multe cărţi de suveniruri literare, precum "Grâce leur soient rendues" (1990), "Serviteur!" şi "Une vie en littérature" (2002).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici