Mircea Diaconu, despre decizia ANI: Soţia mea nu este croitoreasă, este actriţă. Ce vină are ea?

Mircea Diaconu a declarat joi pentru MEDIAFAX, referitor la decizia ANI de a sesiza Parchetul instanţei supreme în cazul său, că aceasta este "vijelia cotidiană care ne-a întors în anii 50, ca metode, ca principii", precizând totodată că soţia lui nu este croitoreasă, ci actriţă.

1777 afișări
Imaginea articolului Mircea Diaconu, despre decizia ANI: Soţia mea nu este croitoreasă, este actriţă. Ce vină are ea?

Diana Lupescu (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

ANI a decis să sesizeze Parchetul instanţei supreme să-l cerceteze pentru abuz în serviciu şi conflict de interese pe Mircea Diaconu, senator şi director la Teatrul "C.I.Nottara", pentru că favorizat numirea soţiei sale în funcţia de regizor la teatru.

"Trăim în România. N-am ce să comentez. E vijelia cotidiană care ne-a întors în anii 50, ca metode, ca principii", a declarat Mircea Diaconu, contactat de MEDIAFAX în legătură cu decizia ANI.

El a precizat că în momentul de faţă este în turneu în Germania.

"Lista incompatibilităţilor mele abia se deschide. Acum, spre exemplu, sunt şi director de teatru şi conduc şi maşina teatrului în turneu. Le mai dau eu ANI-lor şi alte motive de subminare a economiei naţionale şi probabil, dacă mă concentrez bine, şi de genocid", a spus râzând Mircea Diaconu.

Totodată, Diaconu a atras atenţia că nu pleacă din România. "Mă întorc marţi noapte. Sunt în turneu în Germania cu «Vacanţă în Guadelupa», o comedie proaspătă, o farsă politică, ceea ce e practic o contradicţie în termeni", a continuat Diaconu.

În ceea ce o priveşte pe soţia lui, Mircea Diaconu a spus: "Soţia mea nu este croitoreasă. Este actriţa Diana Lupescu. Ce vină are ea săraca? Asta mă doare cel mai mult, este posibil să sufere ea".

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că sunt indicii referitoare la posibila săvârşire de către Mircea Diaconu, director în cadrul Teatrului "C.I. Nottara" şi senator a infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute şi pedepsite de art. 2531 şi art. 248 din Codul Penal al României.

În urma evaluărilor demarate în 15 noiembrie 2010, s-au constatat că în 8 august 2007, Maria Diana Diaconu, soţia lui Mircea Diaconu, în calitate de salariat al Teatrului "C.I. Nottara", a solicitat conducerii teatrului acordul cu privire la participarea, în data de 13 august 2007, la concursul pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic.

Maria Diana Diaconu a exercitat, în perioada 19 noiembrie 2001 - 15 august 2007, funcţia de actor în cadrul Teatrului "C.I. Nottara".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici