ANALIZĂ: Cum au evoluat pieţele financiare în această săptămână, pe fondul tensiunilor globale

Teama unui război comercial şi frica unui presupus atac al americanilor asupra Siriei au dus la o scădere a pieţelor la nivel mondial în această săptămână. Miercuri, principalii indicatori ai pieţelor globale au înregistrat scăderi, iar preţul petrolului a crescut considerabil.

1081 afişări

Imaginea articolului ANALIZĂ: Cum au evoluat pieţele financiare în această săptămână, pe fondul tensiunilor globale

ANALIZĂ: Cum au evoulat pieţele financiare în această săptămână, pe fondul tensiunilor globale

Tensiunile comerciale care au afectat economia mondială au părut să se liniştească la începutul aceastei săptămâni, când principalii protagonişti de la nivel global aflaţi în conflicte - preşedintele american Donald Trump şi preşedintele chinez Xi Jinping - au adoptat mai multe poziţii diplomatice.

Marţi, preşedintele chinez Xi Jinping a avertizat într-un discurs susţinut în cadrul Forumului Boao pentru Asia, asupra unei „mentalităţi a războiului rece”, dar a promis să deschidă părţi ale economiei ţării, potrivit BBC.

„Societatea umană se confruntă cu o alegere majoră de a se deschide sau de a se închide, de a merge înainte sau înapoi. În lumea de astăzi, tendinţa de pace şi de cooperare avansează, iar mentalitatea Războiului Rece ca joc cu sumă nulă este un mod de abordare depăşit”, a spus Xi Jingping. „Acordarea atenţiei doar comunităţii proprii, fără a ne gândi la alţii, nu poate duce decât la un zid. Putem obţine rezultate câştigătoare numai prin insistenţa asupra dezvoltării paşnice şi a colaborării”, a adăugat preşedintele Chinei.

În cadrul aceluiaşi discurs, Xi Jinping s-a angajat să reducă tarifele la autoturisme şi să relaxeze cerinţele pentru firmele străine care investesc în China, însă au existat puţine specificaţii concrete cu privire la momentul în care s-ar întâmpla schimbările.

Miercuri, preşedintele American Donald Trump, a avertizat Rusia, pe Twitter, că Statele Unite vor ataca Siria, din cauza unui presupus atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad.

„Rusia a promis că va doborî toate rachetele lansate spre Siria. Rusia, pregăteşte-te, pentru că rachetele vor veni, frumoase, noi şi inteligente! Nu ar trebui să fiţi parteneri cu un animal care îşi omoară poporul cu gaz şi se bucură de asta!”, a transmis miercuri Donald Trump, pe contul său Twitter.

„Regimul sirian face lucruri pe care nimeni nu le considera posibile, în pofida intervenţiei corupte şi nesfârşite efectuate de Rusia, care consumă mult timp şi atenţie (...)”, a afirmat Donald Trump.

„Relaţiile noastre cu Rusia sunt în acest moment în situaţia cea mai rea de până acum, inclusiv comparativ cu Războiul Rece. Nu există motive pentru această situaţie. Rusia are nevoie să o ajutăm economic, un lucru pe care l-am face uşor, şi avem nevoie să coopereze toate naţiunile. Să oprim cursa înarmării?”

Administraţia Bashar al-Assad şi Rusia au negat orice implicare în atacul chimic de la periferia Damascului, sugerând că incidentul ar putea fi folosit doar ca pretext pentru o intervenţie militară.

Donald Trump a promis o ripostă dură la atacul chimic produs la periferia Damascului, soldat, potrivit diverselor surse, cu moartea a 40-60 de persoane şi rănirea altor aproximativ 1.000. Preşedintele SUA s-a consultat cu Franţa şi Marea Britanie pentru o ripostă militară multinaţională în Siria.

Administraţia Vladimir Putin a avertizat Washingtonul să nu lanseze niciun atac contra Siriei. Oficiali militari de la Moscova au ameninţat că armata rusă va doborî rachetele lansate de SUA şi va ataca sistemele de lansare.

Pe fondul temerii legate de atacul americanilor asupra Siriei, miercuri cei mai importanţi indici ai pieţelor globale au înregistrat scăderi.

Şedinţa de tranzacţionare de miercuri a început prudent, dar a devenit rapid riscantă după ce preşedintele Donald Trump a scris că Rusia ar trebui „pregătită” pentru ca rachetele americane să lovească Siria în urma unui atac suspectat de arme chimice.

Contractele futures pe acţiuni din SUA şi acţiunile europene au scăzut, iar preferinţa pentru active de calitate superioară a determinat o creştere a aurului, titlurilor de trezorerie şi yenului japonez. Pieţele emergente au scăzut în ton cu cele valutare. Mărfurile au rămas bine susţinute, iar ţiţeiul a crescut, pe măsură ce aluminiul s-a îndreptat spre cel mai înalt nivel din ianuarie până acum.

Anterior, evoluţiile din Asia au fost mixte, cu indicii din China şi Hong Kong la cele mai mari câştiguri, după ce guvernatorul Băncii Populare din China Yi Gang a oferit mai multe detalii cu privire la angajamentele de a deschide cea de-a doua cea mai mare economie din lume. Anunţul a fost văzut ca o relaxare a tensiunii comerciale cu SUA, dar preocupările protecţioniste au fost trecute în plan secundar, pe măsură ce stresul geopolitic din jurul Siriei a crescut.

Moneda rusească a scăzut până la cel mai mic nivel din ultimele 16 luni, iar randamentele la datoria locală au crescut la cel mai înalt nivel consemnat după luna noiembrie. Costul asigurării datoriilor ruseşti împotriva neplăţii a crescut la cel mai înalt nivel din august şi până acum.

Principalii indici care au înregistrat scăderi miercuri dimineaţa au fost:
- Indicele european Stoxx 600 a scazut cu 0,7% la ora 7:53 în New York, înregistrând cea mai mare scadere în mai mult de două săptămâni
- Contractele futures pe indicele S&P 500 au scăzut cu 0,9%
- Indicele MSCI All-Country World a scăzut cu 0,1%
- Indicele FTSE 100 al U.K. a scăzut cu 0,1%
- Indicele DAX al Germaniei a scăzut cu 0,9%, cea mai mare diminuare în aproape trei săptămâni
- Indicele pieţei emergente MSCI a scăzut cu 0,2%
- Indicele MSCI Asia Pacific a scăzut cu mai puţin de 0,05%.

În acelaşi context, miercuri preţul petrolului a crescut accelerat, atingând cotaţii care n-au mai fost consemnate de peste două săptămâni.

În doar câteva ore, preţul ţiţeiului listat pe bursa de la New York a urcat de la 65 la aproape 67 de dolari/baril, salt care nu a mai avut o asemenea rapiditate în ultimele opt luni.

De asemenea, preţul ţiţeiului a crescut şi pe pieţele la termen. Spre exemplu, petrolul extras din Texas cu livrare în luna mai a fost de 65,9 dolari pe baril la New York Mercantile Exchange, în creştere cu 39 de cenţi faţă de cotaţiile din ziua anterioară. La fel, ţiţeiul Brent cu livrare în iunie a fost de 71,47 dolari pe baril la bursa de la ICE Futures Europe din Londra, în creştere cu aproximativ 3 dolari.

Toate acestea se întâmplă într-o perioadă în care tendinţa cotaţiilor la ţiţei era de fapt inversă, adică de scădere, pe fondul supraproducţiei cu care se confruntă majoritatea pieţelor.

„Încercăm să includem în preţ riscul unui război în Siria”, a spus un trader citat de Bloomberg.

Vineri, principalii indicatori ai pieţelor mondiale indicau creşteri, inclusiv la criptomonede, unde creşterile au fost între 8 şi 12%.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
RĂZBOI COMERCIAL ,
CHINA ,
STATELE UNITE
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.