Analiză: Noi semne de prudenţă printre angajaţii din IT

Noi semne de prudenţă printre angajaţii din IT: rata de fluctuaţie a personalului scade, iar candidaţii sunt preocupaţi mai mult de continuitatea proiectelor, potrivit unei analize Ziarul Financiar.

6991 afișări
Imaginea articolului Analiză: Noi semne de prudenţă printre angajaţii din IT

Analiză: Noi semne de prudenţă printre angajaţii din IT

Angajaţii din sectorul de IT, răsfăţaţii pieţei muncii locale, cu cele mai mari salarii medii din România, arată semne de prudenţă în activitatea lor: nu mai pleacă aşa de uşor de la un loc de muncă şi sunt preocupaţi mai mult de continuitatea proiectelor din care fac parte, spun recrutorii din acest sector.

„Am observat un trend: înainte, în zona de IT era o rată de fluctuaţie foarte mare, undeva la 25% în 2022, iar acum am observat o scădere a acestui fenomen de fluctuaţie undeva la 11% în 2023, deci cumva oamenii nu îşi mai schimbă jobul atât de uşor cum o făceau după pandemie. Într-adevăr, companiile au avut un şoc după pandemie deoarece lucrurile au crescut rapid în zona de IT şi nevoia de dezvoltare a crescut. Acum s-au mai liniştit lucrurile, intrăm pe un făgaş normal”, a spus Andreea Gidoiu, compensations &benefits partner în cadrul dezvoltatorului de jocuri video Playtika, în cadrul evenimentului ByteSize HR Breakfast, dedicat experţilor în resurse umane din industria IT.

Ea spune că, din punctul de vedere al concedierilor, piaţa din România nu are o atitudine agresivă pe partea aceasta.

„Din punctul de vedere al legislaţiei muncii, care în România favorizează angajaţii, nu poţi să dai afară atât de uşor ca în SUA. Companiile din România au o creativitate crescută în alegerea momentului în care să îşi redirecţioneze oamenii astfel încât să nu piardă efectivele de oameni”, a detaliat ea.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici