Banca Mondială în România: Avem nevoie de o strategie 2014-2020, de priorităţi şi politici sectoriale coerente

România are nevoie de o strategie pentru perioada 2014-2020, în care să fie identificate priorităţile de dezvoltare pe termen mediu şi lung, iar acestea să fie transferate în politici sectoriale coerente, a declarat miercuri economistul-şef al Băncii Mondiale (BM) în România, Cătălin Păuna.

488 afișări
Imaginea articolului Banca Mondială în România: Avem nevoie de o strategie 2014-2020, de priorităţi şi politici sectoriale coerente

Banca Mondială în România: Avem nevoie de o strategie 2014-2020, de priorităţi şi politici sectoriale coerente (Imagine: Shutterstock)

"Pornind de la strategia Europa 2020, pentru programul 2014-2020 avem nevoie de un cadru strategic pentru a gândi dezvoltarea României. Trebuie să identificăm priorităţile de dezvoltare pe termen mediu şi lung, întrucât suntem departe de nivelul prevăzut în strategia Europa 2020 şi chiar de cel al EU27. Apoi priorităţile trebuie transferate în politici sectoriale coerente, cărora le trebuie şi o resursă ataşată, care să vină din sectorul privat sau public", a afirmat Păuna la o conferinţă a Comisiei Naţionale de Prognoză.

El a arătat că este nevoie de un nou model de dezvoltare economică pe termen mediu şi lung, întrucât nu mai există condiţiile economice întâlnite în perioada de precriză. Astfel, trebuie făcute eforturi pentru mobilizarea resurselor interne pentru dezvoltarea României.

Păuna a întărit ideea că potenţialul de creştere economică este mult mai mare decât nivelul actual, care poate fi atins prin cumularea mai multor politici.

"Liberalizarea pieţei de energie ar atrage resurse importante de investiţii, care pot veni din mediul privat. De asemenea, este nevoie de un program prin care agricultorii să aibă acces la retaileri, dar şi de înfiinţarea unor centre transfrontaliere, unde să fie prezentate condiţiile economice din România şi să fie promovat potenţialul de dezvoltare", a mai spus reprezentantul Băncii Mondiale.

Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici