- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
BERD a îmbunătăţit proiecţia de creştere economică a României în acest an, de la 0,9% la 1,1%
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a îmbunătăţit proiecţia de creştere economică a României pentru acest an, de la 0,9%, cât a indicat în octombrie 2010, la 1,1%, şi a revizuit de la 2% la 1,9% estimarea de scădere a Produsului Intern Brut (PIB) pentru anul trecut.
BERD a îmbunătăţit proiecţia de creştere economică a României în acest an, de la 0,9% la 1,1% (Imagine: Radu Iordache/Mediafax Foto)
"Perspectivele economice s-au îmbunătăţit uşor în ultimele luni în Bulgaria şi România. În Bulgaria au apărut semne ale revenirii, precum creşterea exporturilor, un sezon turistic bun şi perspectivele unor performanţe puternice în agricultură. În România, guvernul a reuşit să menţină pe traseu programul Fondului Monetar Internaţional prin implementarea unor măsuri dure de austeritate, care vor ajuta la menţinerea sub control a conturilor bugetare. Cu toate acestea, economia românească a scăzut din nou anul trecut, cu 2%, iar orice revenire va fi probabil modestă anul acesta", se arată într-un raport al BERD.
Pentru statele din sud-estul Europei, BERD proiectează un avans economic de 1,9%. În această regiune sunt incluse România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Albania şi Bosnia-Herţegovina. Instituţia financiară internaţională apreciază că anul trecut PIB a scăzut cu 0,4%. Estimările din octombrie indicau o creştere de 1,6% pentru acest an, şi o scădere de 0,6% în 2010.
Banca a modificat, de asemenea, de la 4,1% la 4,2% prognoza de creştere economică din acest an pentru statele în care este prezentă. Banca avertizează, însă, că riscurile cu implicaţii negative la adresa evoluţiei economice din regiune s-au amplificat. Estimarea pentru anul trecut nu a fost schimbată.
"O creştere economică în zona euro mai puternică decât s-a anticipat, măsurile de stimulare fiscală şi monetară din SUA şi creşterea preţurilor materiilor prime vor sprijini, probabil, creşterea economică din regiune în cadrul unei reveniri conduse de sectorul privat. Banca adaugă că riscuri negative ar putea să apară dacă politicile monetare mai relaxate alimentează inflaţia ridicată din statele avansate, ducând la înăsprirea mai mult decât s-a anticipat a politicilor de către băncile centrale importante", menţionează BERD.
Evoluţia economiilor din zonele de activitate ale băncii ar putea fi influenţată negativ, de asemenea, de creşterea aversiunii faţă de risc a investitorilor din cauza crizei datoriilor din zona euro, de măsurile adoptate de guvernele est-europene, precum diminuarea fondurilor de pensii sau majorarea taxelor impuse băncilor, aşa cum s-a întâmplat în Ungaria sau cum se discută în România, şi de posibilitatea apariţiei unor războaie comerciale.
BERD estimează că economiile central-europene şi ale statelor baltice vor avansa cu 3,2% anul acesta. Banca anticipează, de asemenea, un avans economic de 4% pentru Europa de Est şi Caucaz, de 5% în cazul Turciei, de 4,6% pentru Rusia şi de 6,6% pentru Asia Centrală.
-
Românii vor vota doar cu buletinul, cărţile de alegător nu vor mai fi emise - proiect de lege
Social astăzi, 19:43
Românii vor vota doar pe baza actului de identitate, cărţile de alegător urmând să nu mai fie emise, pentru a se elimina condiţionarea exercitării dreptului la vot de aceste documente, anunţă MAI, care a lansat în dezbatere publică un proiect de lege în acest sens. citeşte tot
-
S&P a reconfirmat ratingul României la nivelul "BB+", cu perspectivă stabilă
Standard&Poor's a reconfirmat vineri ratingul României la nivelul "BB+", cu perspectivă stabilă, calificativul fiind constrâns de nivelul scăzut de prosperitate şi vulnerabilitatea la şocuri externe, dar susţinut de îmbunătăţirea indicatorilor fundamentali, precum scăderea deficitului bugetar. citeşte tot





Nu exista comentarii