Bitcoin îşi reia creşterea galopantă. Valoarea a ajuns la maximul ultimelor şapte zile

Bitcoin a înregistrat marţi o creştere de aproape 2%, ajungând la 6.751, după ce în urmă cu o săptămână valoarea criptomonedei a fost de 6.384 de dolari, arată graficele pieţelor internaţionale de profil.

1836 afișări
Imaginea articolului Bitcoin îşi reia creşterea galopantă. Valoarea a ajuns la maximul ultimelor şapte zile

Potrivit Bloomberg, săpătămâna trecută, miliardarul Steven Cohen a investit într-un fond cu capital de risc, bazat pe criptomonede şi companii axate pe tehnologii blockchain, fapt ce a influenţat creşterea valorii Bitcoin-ului.

Cea mai mare valoare înregistrată vreodată de criptomonedă a fost la mijlocul lunii decembrie 2017, atunci când ajunsese la pragul de 19.850 de dolari (14.214 euro), pentru ca ulterior să sufere o scădere abruptă, până la 11.000 de dolari (7.970 de euro).

De atunci, valoarea unui Bitcoin a continuat să scadă, cu mici episoade de creşteri uşoare. În luna martie a ajuns până la 6.500 de dolari, ulterior a crescut până la 9.818 de dolari, pentru ca mai apoi să-şi reia scăderea.

Bitcoin, prin natura sa, este o criptomonedă volatilă, a cărei evoluţie a mai fost influenţată şi de o serie de furturi - precum interzicerea de către Google a reclamelor pentru criptomende pe motiv că au „conţinut înşelător”.

Criptomonedele au avut un început de an agitat, cu prăbuşiri importante ale valorilor. În prezent, bătălia s-a mutat în zona acceptării acestora de către companiile financiare de top, dar şi în pivinţa modului în care vor fi reglementate şi, implicit, acceptate de către participanţii la piaţa financiară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici