BNR a luat măsuri preventive, de monitorizare săptămânală a băncilor greceşti

Banca Naţională a României a luat măsuri preventive, de monitorizare atentă a subsidiarelor băncilor elene, care raportează săptămânal situaţiile financiare, a declarat joi Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR.

411 afișări
Imaginea articolului BNR a luat măsuri preventive, de monitorizare săptămânală a băncilor greceşti

BNR a luat măsuri preventive, de monitorizare săptămânală a băncilor greceşti (Imagine: Cristi Movila/Mediafax Foto)

"Banca Naţională a luat măsuri preventive, de monitorizare atentă prin raportări săptămânale a băncilor respective (greceşti - n.r.) în ceea ce priveşte principalii parametri care reflectă situţia lor financiară, iar rezultatele acestor raportări au reliefat că sunt solide din punct de vedere financiar", a spus Georgescu.

El a arătat că BNR are un plan de reacţie legat de situaţia din Grecia, care cuprinde măsuri aplicate gradual, "într-un dozaj adecvat" în funcţie de fiecare băncă cu capital grecesc din România.

Oficialul băncii centrale a adăugat că băncile elene sunt bine capitalizate în prezent, cu o rată a solvabilităţii de 15,7%, cu un punct procentual peste media sistemului bancar.

"Poziţia de lichiditate a băncilor greceşti se prezintă în termeni confortabili, iar faptul că deţin inclusiv un portofoliu de titluri de stat le conferă posibilitatea de a accesa fonduri de la BNR prin instrumentele cunoscute. Nu în ultimul rând faptul că au o solvabilitate foarte bună le face eligible ca atunci când va fi necesar Banca Naţională a României să intervină cu instrumentele necesare pentru susţinerea lichidităţilor respective", a afirmat Georgescu.

El a spus că măsurile la care face referire vor fi aplicate doar dacă unele bănci elene nu vor mai fi capabile să susţină subsidiarele din România, ceea ce nu este cazul în prezent.

Subsidiarele instituţiilor de credit elene Alpha Bank şi EFG Eurobank Ergasias (Bancpost) se află printre cele mai mari zece bănci din România. În piaţă mai activează trei instituţii de credit mai mici, respectiv Banca Românească (National Bank of Greece), Piraeus, ATEbank şi Emporiki (deţinută de Credit Agricole).

Banca japoneză Nomura consideră că situaţia din Grecia va afecta cu siguranţă România şi Bulgaria, iar consecinţele au început deja să se facă simţite, primul efect fiind reducerea creditării de către subsidiarele băncilor elene.

Miercuri, agenţia de evaluare Standard & Poor's (S&P) a retrogradat ratingurile National Bank of Greece (NBG), EFG Eurobank (EFG), Alpha Bank şi Piraeus Bank, cu trei trepte, la "CCC", categoria "extrem de speculativ", după o decizie similară privind Grecia.

S&P a redus cu trei trepte ratingul Greciei pentru creditele pe termen lung, de la "B" la "CCC", cel mai slab rating de ţară din lume, agenţia reiterând avertismentul că orice restructurare a datoriilor statului elen va fi interpretată ca incapacitate de plată.

Ratingul Greciei este acum cu doar patru trepte mai sus de default şi mai slab decât cele atribuite Pakistanului şi Ecuadorului, ultima dintre acestea fiind încă izolată pe pieţele financiare internaţionale după ce a intrat în 2009 în incapacitate de plată.

Banca Centrală Europeană a avertizat că extinderea crizei datoriilor din Grecia în sectorul bancar din zona euro reprezintă cel mai mare risc la adresa stabilităţii financiare a regiunii.

Comisarul UE pentru Economie, Olli Rehn, a anunţat joi că miniştrii Finanţelor din zona euro vor decide duminică să elibereze la începutul lunii iulie următoarea tranşă a programului financiar pentru Grecia, menţionând că o hotărâre asupra unui nou pachet de ajutor financiar, pe trei ani, va fi luată la 11 iulie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici