Comisarul european pentru Comerţ, Karel De Gucht, va fi judecat pentru fraudă fiscală

Comisarul european pentru Comerţ, belgianul Karel De Gucht, va compărea la sfârşitul lunii în faţa unui Tribunal din Ghent (nord-vest), fiind suspectat într-un caz de presupusă fraudă fiscală, au anunţat vineri publicaţiile belgiene L'Echo şi De Tijd.

154 afișări
Imaginea articolului Comisarul european pentru Comerţ, Karel De Gucht, va fi judecat pentru fraudă fiscală

'Karel De Gucht (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Cazul, care datează din 2005, a făcut obiectul unor negocieri discrete între Karel De Gucht şi Administraţia Fiscală, însă cele două părţi nu au reuşit să ajungă la un acord amiabil, explică publicaţii economice L'Echo şi De Tijd.

Prin urmare, cazul va fi tranşat la Tribunalul de Primă Instanţă din Ghent, începând din 25 noiembrie. "Inspecţia specială pentru Impozite (ISI) reclamă o sumă enormă, de aproximativ 900.000 de euro", lui Karel De Gucht şi soţiei sale, potrivit surselor citate.

Comisarul european a încercat să împiedice în justiţie ISI să aibă acces la conturile sale bancare, dar fără succes.

Fiscul, care anchetează condiţiile de achiziţionare a unei reşedinţe secundare în Toscana, în centrul Italiei, de către cuplul De Gucht, a descoperit o operaţiune de revânzare a acţiunilor companiei belgiene de asigurări Vista către compania britanică Hill&Smith.

Fiscul belgian i-a reproşat fostului ministru de Externe (2004-2009) că a "fraudat" fiscul omiţând să declare o plus-valoare de 1,2 milioane de euro, obţinuţi prin revânzarea acestor acţiuni în 2005. El s-ar fi sustras astfel de la plata unor impozite.

Avocatul lui De Gucht a calificat anul trecut drept "scandaloasă" folosirea termenului "fraudă" de către ISI. În opinia lui, acest venit suplimentar a fost realizat în 2001, când britanicii au obţinut capitalul companiei Vista, iar la acea vreme era exonerat de plata impozitelor.

Karel De Gucht, membru al partidului liberal flamand Open VLD, a fost acuzat deja că a beneficiat de informaţii confidenţiale referitor la vânzarea de acţiuni ale Fortis, exact înainte de desfiinţarea grupului, în octombrie 2008, dar în 2009 a fost exonerat de aceste suspiciuni.

El a insinuat că anchetatorii de la Fisc îl urmăresc din motive "politice".

Este o "afacere privată între Karel De Gucht şi Fiscul belgian", "nu un subiect care vizează Comisia Europeană", a reacţionat în 2012 un purtătorul de cuvânt al Executivului european, Olivier Bailly.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici