Constantin: Fermierii care fac şi producţie vor primi punctaj suplimentar la proiectele de finanţare

Fermierii care au şi activităţi de producţie vor primi punctaj suplimentar atunci când se analizează proiectele pentru obţinerea de finanţare, în încercarea statului de a stimula exportul de produse alimentare procesate, a declarat miercuri într-o conferinţă ministrul Agriculturii, Daniel Constantin

157 afișări
Imaginea articolului Constantin: Fermierii care fac şi producţie vor primi punctaj suplimentar la proiectele de finanţare

Ministrul Agriculturii: Fermierii care fac şi producţie vor primi punctaj suplimentar la proiectele de finanţare

"Avem datoria să introducem în circuitul de procesare toate aceste produse şi să exportăm din ce în ce mai mult valoare adăugată. Din acest punct de vedere, toate fondurile, toate proiectele pe viitorul PNDR vor avea punctaj suplimentar atunci când se integrează şi producţia", a spus ministrul.

El a afirmat că deşi în acest an exporturile de produse alimentare au depăşit pentru prima dată în ultimii 20 de ani importurile, cel mai mult s-a vândut în afara ţării grâu.

"Aveţi o fermă de producţie vegetală şi vreţi să faceţi depozitare sau vreţi să faceţi procesare, cu siguranţă veţi avea punctaj suplimentar în faţa celui care face doar procesare, fără să aibă şi ferma respectivă. De asemenea, în zootehnie şi în toate celelalte zone, principiul de integrare a producţiei va fi punctat suplimentar, astfel încât să reuşim să-i stimulăm pe fermieri să nu mai exporte materie primă, ci să exporte materie primă procesată, după un lanţ de producţie foarte mare", a mai spus Constantin.

România a avut anul trecut un excedent comercial de produse agroalimentare, pentru prima dată după anul 1994, de 324,9 milioane euro, faţă de un deficit de 745,5 milioane euro în 2012.

Valoarea totală a exporturilor de produse agroalimentare a fost anul trecut de 5,09 miliarde euro, cu 1,18 miliarde euro (30,2%) mai mult faţă de anul precedent, în timp ce importurile, de 4,77 miliarde euro, au depăşit cu 2,4% valoarea înregistrată în 2012. Livrările intracomunitare s-au majorat cu 10,9%, iar exporturile în ţări terţe au crescut cu 72,4%.

Livrările externe de grâu, principalul produs exportat, au adus un plus de 433,6 mil. euro faţă de valoarea exporturilor de grâu din 2012, rezultat al dublării cantităţii exportate (4.773,3 mii tone). Comparativ cu anul precedent, în 2013 s-au obţinut venituri suplimentare la majoritatea grupelor de produse agroalimentare exportate: seminţe de floarea-soarelui (+215,1 mil. euro), seminţe de rapiţă (+150,8 mil. euro), porumb (+134,5 mil. euro), orz (+69,6 mil. euro), ţigări (+51,2 mil. euro), turte din extracţia grăsimilor vegetale (+33,1 mil. euro), produse de brutărie-patiserie (+17,3 mil. euro), preparate şi conserve din carne (+16,3 mil. euro), brânzeturi (+10,0 mil. euro).

Carnea de porc, zahărul, şroturile de soia, produsele de brutărie-patiserie şi preparatele alimentare s-au situat pe primele locuri în structura importurilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici