Contribuţia FMI la al doilea pachet financiar pentru Grecia scade aproape la jumătate

Fondul Monetar Internaţional (FMI) va contribui la al doilea pachet de ajutor financiar pentru Grecia, de 130 de miliarde de euro, cu 18 miliarde de euro, în timp ce la precedentul program financiar, de 110 miliarde de euro, a asigurat 30 de miliarde de euro.

112 afișări
Imaginea articolului Contribuţia FMI la al doilea pachet financiar pentru Grecia scade aproape la jumătate

Contribuţia FMI la al doilea pachet financiar pentru Grecia scade aproape la jumătate (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Suma de 18 miliarde de euro reprezintă 14% din pachetul financiar actual, în timp ce în 2010 angajamentul Fondului a avut o pondere de 27% în pachetul total, potrivit Bloomberg.

"FMI încearcă să păstreze un echilibru dificil între a rămâne implicat în pachetul de salvare a Greciei şi limitarea propriei expuneri", a spus Eswar Prasad, fost oficial FMI şi cercetător la organizaţia nonprofit Brookings Institution dinWashington.

Directorul FMI, Christine Lagarde, a declarat că intenţionează să recomande board-ului aprobarea unui ajutor financiar de 28 miliarde de euro pentru Grecia. Suma include însă 9,8 miliarde de euro din contribuţia la pachetul financiar anterior, de 110 miliarde de euro.

Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară, care se împrumută prin vânzări de obligaţiuni pentru a obţine banii destinaţi Greciei, va trebui să asigure restul fondurilor, de 112 miliarde de euro.

Grecia a anunţat vineri că a reuşit să obţină acordul a suficienţi creditori privaţi pentru a derula cea mai mare restructurare de datorie suverană din istorie.

Reducerea datoriilor către investitorii privaţi ce deţineau obligaţuni ale statului elen a fost o condiţie pentru avizarea de către liderii europeni a celui de-al doilea pachet de ajutor financiar, de 130 de miliarde de euro.

Miniştrii de Finanţe din zona euro au convenit vineri că Grecia a îndeplinit condiţiile pentru pachetul financiar de 130 de miliarde de euro şi au aprobat fonduri de 35,5 miliarde de euro necesre procesului de restructurare a datoriei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici