Cum arată noul Duster care va fi prezentat în premieră mondială pe 12 septembrie, la Salonul Auto de la Frankfurt. "O calitate mai bună şi un preţ mai mic" | FOTO

Noul Duster va fi prezentat în premieră mondială pe 12 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc la Salonul Auto de la Frankfurt, maşina având un design exterior complet nou şi schimbări majore la interior, anunţă compania .

18213 afișări
Imaginea articolului Cum arată noul Duster care va fi prezentat în premieră mondială pe 12 septembrie, la Salonul Auto de la Frankfurt. "O calitate mai bună şi un preţ mai mic" | FOTO

Cum arată noul Duster care va fi prezentat în premieră mondială pe 12 septembrie, la Salonul Auto de la Frankfurt. "O calitate mai bună şi un preţ mai mic" | GALERIE FOTO

Partea frontală se remarcă prin calandrul specific, încadrat de blocuri optice ample care accentuează lăţimea percepută a vehiculului, o nouă semnătură luminoasă care integrează un ansamblu LED repartizat în trei segmente, precum şi prin scutul amplasat în partea inferioară a barei frontale un element de protecţie, de culoare crom satinat, care subliniază estetica de off-roader veritabil.

Din profil, noul Duster prezintă flancuri pronunţate care consolidează impresia de robusteţe, un parbriz poziţionat cu 100 mm mai în faţă şi mai înclinat în comparaţie cu cel al modelului actual, fapt care sporeşte senzaţia de spaţiu disponibil la interior, bare de pavilion cu un design modern dispuse în prelungirea liniei parbrizului, jante din aliaj de 17 inch şi pasaje ale roţilor puternic evazate.

Partea din spate se remarcă prin bosajele din partea superioară a aripilor spate şi blocurile optice amplasate în extremităţile caroseriei, încadrând un hayon marcat de linii orizontale.

La noul model au lucrat, mai bine de doi ani, inginerii francezi şi români, arată Ziarul Financiar. Duster se vinde nu doar în Europa, ci şi in Rusia, India, Africa şi America de Sud, Informează Ziarul Financiar.

„Pentru Dacia am ales o imagine germanică, robustă şi raţională. Dacia este o maşină mare la un preţ mic. De partea cealaltă, Renault are o imagine latină şi un design senzual”, a spus Van Den Acker, designerul-şef al Grupului Renault.

Duster reprezintă de ani buni peste jumătate din producţia uzinei de la Mioveni şi chiar în ultimul an al generaţiei actuale merge spre 60% din total. Duster este cel mai scump model produs de Dacia şi singurul care se fabrică pentru Europa doar în România.

Pentru designul noului Duster au concurat centrele regionale ale Renault din Brazilia, România şi India, iar designul final a fost realizat în România. Designul primei şi celei de-a doua generaţii aparţine lui Erde Tungaa, de origine mongolez. Tot el a mai participat şi la proiectarea modelelor Logan şi Sandero din noua generaţie.

„Cu noua generaţie am vrut să venim cu soluţii care să aducă o calitate mai bună şi un preţ mai mic. În 2009, când am venit cu primul model nu aveam concurenţă, acum lansăm noul Duster într-o lume nouă, motiv pentru care maşina a evoluat. Spre exemplu, partea frontală nu este agresivă ci inspiră siguranţă şi robusteţe. Duster este un model solid şi raţional”, a explicat Erde Tungaa. În opinia lui principalii concurenţi sunt Ford Ecosport, Jeep Renegade şi Skoda Yeti, dar toate cu un preţ mult mai mare.

La nivel exterior, noul Duster aminteşte de generaţia actuală, însă vine cu o caroserie puţin mai lungă, jante de 17 închi în locul celor de 16, faruri noi care dispun de LED-uri pentru luminile de zi şi halogen pentru faza scurtă şi cea lungă. Partea frontală aminteşte atât de noile Logan şi Sandero cât şi de actualul Duster.

Culorile caroseriei au fost alese de Cristina Sfiazof, româncă, ce lucrează în cadrul centrului de design de la Bucureşti, care a lucrat şi la culorile de pe vechiul Renault Megane CC.

„Brazilienii, ruşii şi românii nu au nimic în comun când vine vorba de culori, motiv pentru care realizăm serii. Mizăm în primul rând pe culori neutre având în vedere pieţele pe care se vinde, după care venim cu serii speciale”, a explicat Cristina Sfiazof.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici