EXCLUSIV: Firme din turism, centre fitness, dar şi pompele funebre ar putea plăti impozit forfetar

Restaurantele, hotelurile, tur-operatorii, barurile, centrele de fitness, dar şi pompele funebre se numără printre activităţile pentru care s-ar putea aplica impozitul forfetar, potrivit unei liste aflată în discuţia autorităţilor, care cuprinde 26 de servicii prestate populaţiei.

EXCLUSIV: Firme din turism, centre fitness, dar şi pompele funebre ar putea plăti impozit forfetar (Imagine: Alexandru Florescu/Mediafax Foto)

"A fost realizată o listă care cuprinde activităţi în care se apreciază că este cea mai mare evaziune. Lista este doar o propunere, iar luni vom discuta la Ministerul Finanţelor dacă se completează sau dacă se reduce, precum şi despre un criteriu standard pentru toate activităţile", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.

Potrivit listei, serviciile propuse pentru impozitul forfetar sunt hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare, facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată, parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere, alte servicii de cazare.

De asemenea, sunt cuprinse restaurantele, activităţile de alimentaţie (catering) pentru evenimente, alte activităţi de alimentaţie, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, agenţiile turistice, tur-operatorii şi firmele care asigură alte servicii de rezevare şi asistenţă turistică.

Lista continuă cu centrele de fitness, bălciurile şi parcurile de distracţii şi alte activităţi recreative şi de distractive, cu firmele de reparare a calculatoarelor şi a echipamentelor periferice, echipamentelor de comunicaţii, a dispozitivelor de uz gospodăresc şi cele pentru casă şi grădină, fiind luate în calcul şi centrele de reparare a încălţămintei şi a articolelor din piele, a mobilei şi a furniturilor casnice, a ceasurilor şi a bijuteriilor.

Firmele care oferă servicii de reparare a articolelor de uz personal şi gospodăresc, spălare şi curăţare a articolelor textile şi a produselor din blană, coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare, întreţinere corporală, precum şi firmele de pompe funebre completează propunerea.

Premierul Emil Boc a declarat la finele anului trecut că i-a cerut ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu, să regândească impozitul forfetar care se aplică firmelor şi care "şi-a epuizat resursele".

"Impozitul forfetar va fi regândit. Prima sarcină pe care i-am dat-o ministrului Finanţelor în prima întâlnire pe care am avut-o cu el a fost să regândească impozitul minim care este acum. Acesta trebuie acum reorientat şi restrâns doar spre acele domenii unde evaziunea fiscală nu poate fi altfel combătută, cum ar fi industria hotelieră, restaurante. Cam acolo, peste tot în lume, se aplică acest tip impozit forfetar. Ce avem noi este impozitul minim care, cred eu, şi-a epuizat resursele", afirma atunci premierul.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
IMPOZIT FORFETAR ,
FIRME ,
turism ,
fitness ,
pompe funebre
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa