Lukoil vrea să colaboreze cu Exxon la dezvoltarea perimetrelor de gaze din Marea Neagră

Lukoil vrea să propună Exxon Mobil dezvoltarea în comun a perimetrelor de gaze din apele româneşti ale Mării Negre, a declarat vicepreşedintele grupului rus, Leonid Fedun, transmite Bloomberg.

628 afișări
Imaginea articolului Lukoil vrea să colaboreze cu Exxon la dezvoltarea perimetrelor de gaze din Marea Neagră

În primele nouă luni, Lukoil a bugetat ca pierderi costuri de explorare în valoare de 371 de milioane de dolari la perimetrele din România. Dintre acestea, costuri de 127 de milioane de euro sunt aferente trimestrului al treilea.

Profitul net al grupului a scăzut de peste două ori în primele nouă luni ale anului, de la 1,62 miliarde de dolari în urmă cu un an la 623 milioane de dolari, din cauza declinului accentuat al preţurilor petrolului şi a costurilor de explorare a perimetrelor din Marea Neagră.

Vânzările grupului s-au redus cu 40%, la 23,4 miliarde de dolari.

“Profitul net a fost semnificativ afectat de scăderea preţurilor petrolului şi de costurile legate de lucrările de exploare”, se arată într-un comunicat al Lukoil.

Lukoil anticipează pentru anul viitor un preţ al petrolului de 50 de dolari pe baril, faţă de cotaţia actuală a ţiţeiului Brent, de circa 45 de dolari pe baril.

În 2011, Guvernul României a aprobat două acorduri de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare în perimetre româneşti de câte 1.000 km pătraţi din Marea Neagră, Est Rapsodia şi Trident, încheiate între ANRM şi asocierea de firme Lukoil Overseas ( parte a grupului Lukoil)-Vanco International.

În luna octombrie a acestui an Lukoil a anunţat că a descoperit în sectorul românesc al Mării Negre, în perimetrul Trident, un zăcământ de gaze cu rezerve estimate la mai mult de 30 de miliarde de metri cubi de gaze, cantitate care ar acoperi consumul României pe o perioadă de aproape trei ani.

Lucrările de explorare geologică din perimetrul respectiv sunt efectuate, în calitate de operator, de Lukoil Overseas Atash, deţinută de grupul rus Lukoil, în baza acordului de concesiune încheiat cu guvernul.

În prezent, cota de participare în acest acord este de 72% Lukoil, PanAtlantic 18% şi Romgaz 10%.

În 2012, OMV Petrom şi grupul american ExxonMobil au anunţat o descoperire semnificativă de gaze în Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi.

În România, consumul anual de gaze este de circa 11 miliarde de metri cubi, principalii producători fiind OMV Petrom şi Romgaz, aceştia acoperind aproape integral necesarul intern.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici