Oros: Anul acesta am putea ajunge la un deficit de două miliarde de euro în comerţul cu produse agricole. Exportăm subvenţii

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros a declarat, la ieşirea de la o conferinţă privind risipa alimentară, că România ar putea ajunge la un deficit de 2 miliarde de euro în comerţul cu produse agricole. "În traducere liberă exportăm subvenţii", a spus ministrul.

537 afișări
Imaginea articolului Oros: Anul acesta am putea ajunge la un deficit de două miliarde de euro în comerţul cu produse agricole. Exportăm subvenţii

Oros: Anul acesta am putea ajunge la un deficit de două miliarde de euro. Exportăm subvenţii

"Dacă am înlocui exportul de animale vii cu exportul de carne ar fi mult mai bine pentru industria alimentară românească, pentru crescători şi în general pentru economia românească, pentru că noi avem un deficit comercial care creşte în fiecare an, iar anul acesta am putea, eu sper să nu ajungem, la două miliarde de euro. Adică noi să avem deficitul comercial egal cu subvenţiile pe care le acordăm. În traducere liberă exportăm subvenţii", a declarat Adrian Oros.

Deficitul balanţei comerciale cu produse agroalimentare, în primele opt luni ale anului, este de 1,14 miliarde euro, conform datelor anunţate recent de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Se înregistrează deficite comerciale la carne şi organe comestibile, lapte şi produse lactate, legume şi fructe, preparate pe bază de cereale şi se înregistrează excedente comercialenla exportul de cereale, animale vii, seminţe şi fructe oleaginoase.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici