Ministrul de Finanţe: FMI a revizuit în sus prognoza de creştere economică a României pentru 2022, la 4,8%

FMI a revizuit în sus prognoza de creştere economică a României pentru 2022, la 4,8%, ceea ce înseamnă o confirmare a abordării corecte pe care Guvernul o are în raport cu situaţia de la nivelul întregii Uniuni Europene, afirmă ministrul de Finanţe, Adrian Câciu.

339 afișări
Imaginea articolului Ministrul de Finanţe: FMI a revizuit în sus prognoza de creştere economică a României pentru 2022, la 4,8%

„Astăzi (luni - n.r.) Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în sus prognoza de creştere economică a României pentru 2022, la 4,8%. ce înseamnă asta pentru noi? Pe scurt: o confirmare a abordării corecte pe care Guvernul o are în raport cu situaţia de la nivelul întregii Uniuni Europene”, scrie pe Facebook Adrian Câciu.

Ministrul de Finanţe explică pe larg consecinţele anunţului FMI.

„Pus pe larg, în context, avem: 1. Ultima prognoză a celor de la FMI, datează din primăvară (aprilie 2022) şi era de 2,2%. Ce s-a întâmplat din primăvară şi până acum? Economiştii Fondului Monetar Internaţional au venit aici, au discutat cu noi, au analizat datele din industrie, servicii, produse, le-au contextualizat cu situaţia externă şi au concluzionat că variaţia PIB-ului pentru 2022 va fi pe un plus 4,8%, cu 2,6 puncte procentuale mai mult faţã de cum arãta economia în primãvarã. 2. Europa se află într-o situaţie complicată. Crizele suprapuse, energeticã, de securitate, socială, post-pandemică sunt în plină exprimare. Să poţi performa economic în astfel de circumstanţe e un efort extraordinar. Să spună asta alţii, nu doar tu, ca politician, ministru de Finanţe, membru în coaliţia de guvernământ, e cu atât mai însemnat. 3. Calea e bună, drumul e lung. Datele de la INS pe S1 (5,8% creştere economică), datele de la FMI, împreunã cu alte semnale din piaţa locală şi internaţională ne arată cã impactul măsurilor noastre e unul corect, din perspectivă macro. Dar nu e suficient. Avem în continuare de avansat cu o serie de reforme, printre care: reforma sistemului de asigurări sociale, de rezolvat inegalităţile salariale, de crescut competitivitatea şi revigorat exporturile, de contracarat creşterea inflaţiei, şi multe altele. 4. Şi cred că cel mai important, pe termen scurt, având în vedere contextul, trebuie să gândim şi să acţionăm pentru protejarea categoriilor vulnerabile. Suntem un întreg. Noi, toţi. De la indivizi la comunitãţi locale, regionale şi până la nivel naţional. Politicile publice promovate de Guvern se fac pentru oameni, iar dezvoltarea ţãrii, pe toate palierele, la toate nivelurile ei, se va face cu contribuţia noastră, a tuturor”, încheie Câciu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici