Minivacanţa de 1 Decembrie: Ce destinaţii externe preferă românii

Cele mai căutate destinaţii externe căutate de români pentru minivacanţa 29 noiembrie - 3 decembrie sunt Italia, Spania şi Germania. Totodată, comparativ cu anul trecut pentru aceeaşi perioadă, preţul zborurilor către aceste destinaţii diferă considerabil, arată o analiză a portalului momondo.ro.

2190 afișări
Imaginea articolului Minivacanţa de 1 Decembrie: Ce destinaţii externe preferă românii

Minivacanţa de 1 Decembrie: Ce destinaţii externe preferă românii

Următoarea minivacanţă ocazionată de sărbători legale este cea din 30 noiembrie, Sfântul Andrei, şi 1 Decembrie ziua naţională a României, care anul acesta vor fi înainte de weekend. Astfel că mai mulţi români şi-au pregătit bagajele pentru un city break dincolo de graniţele ţării.

„Cu ocazia weekendului prelungit de la finalul lunii noiembrie, interesul românilor pentru a străbate ţările europene este semnificativ mai mare faţă de 2016. În topul celor mai căutate destinaţii pentru perioada 29 noiembrie 3 3 decembrie 2017 este Italia, cu o creştere de 89% faţă de anul trecut, Roma fiind atracţia principală”, arată autorii studiului.

Pe locul al doilea în căutările efectuate pe momondo.ro se află Spania (+95%) şi în special Barcelona, care îi atrage pe călătorii români tot mai mult (+93%), chiar şi pe fondul evenimentelor politice şi economice petrecute în ultimele luni acolo. Cu o creştere asemănătoare în căutări este Austria (+91%), Viena fiind oraşul către care mai mulţi români plănuiesc (+95%) să se îndrepte în minivacanţa de 1 Decembrie.

Germania este în continuare o destinaţie atractivă şi accesibilă pentru călătorii români, indiferent de sezon, iar pentru începutul lunii decembrie căutările de zbor au crescut cu 62% faţă de 2016 şi cu 44% spre capitala Berlin.

Potrivit momondo.ro, cele mai mare creşteri în căutări au fost înregistrate, însă, pentru Belgia (+144%), Franţa (+120%) şi Portugalia (+102%). Pentru finalul lunii noiembrie, mai mulţi românii au plănuit să se îndrepte în special către capitale – Bruxelles (+137%), Paris (+124%) şi Lisabona (+102%).

„Deşi Barcelona este pe locul al doilea în preferinţele românilor pentru minivacanţa de la finalul lunii noiembrie, preţul ofertelor de zbor către capitala Cataloniei are cea mai mare scădere (-29%) din top 10 cele mai căutate destinaţii. Totodată, faţă de preţurile înregistrate pentru aceeaşi perioadă a anului trecut, ofertele de zbor mai ieftine anul acesta cu plecare din Bucureşti sunt către Paris, Amsterdam şi Viena, cu -19%, -17% şi, respectiv, -16%. Şi în cazul zborurilor către Londra şi Lisabona preţurile au scăzut, cu -12% pentru ambele destinaţii”, mai arată autorii studiului.

Singurele destinaţii care au devenit mai scumpe pentru finalul lunii noiembrie 2017 faţă de 2016, când vine vorba de ofertele de zbor, sunt Berlin (+10%) şi Bruxelles (+3%). Roma rămâne destinaţia din top cu oferte de zbor cu plecare din Bucureşti ale căror preţ nu s-a modificat, astfel că cei mai mulţi călători români care vor reveni în capitala Italiei la finalul lunii noiembrie pot lua în calcul un buget similar cu cel de anul trecut.

„Anul acesta, faptul că au existat mai multe sărbători legale pentru români faţă de anul trecut s-a văzut şi în căutările efectuate pe momondo.ro. Am observat că mulţi dintre aceştia au căutat rute în Europa şi un exemplu recent în acest sens este creşterea semnificativă pentru destinaţiile clasice – Roma, Barcelona şi Berlin pentru weekendul prelungit de 1 Decembrie. Diferenţa de preţuri pentru zborurile operate de companiile aeriene mari poate fi un factor care a influenţat decizia călătorilor români de a accesa ofertele lor şi de a-şi rezerva o călător pentru sfârşitul lunii noiembrie. În acelaşi timp, planificarea unei călătorii în weekendul cu Ziua Naţională a României ar putea fi legată şi de necesitatea a tot mai mulţi români de a sărbători împreună cu prietenii şi rudele din diaspora” a spus Mircea Giurcă, marketing manager momondo în România.

Analiza a fost efectuată pe baza a peste 97.000 de căutări pentru zborurile la clasa Economy, cu date de călătorie în perioada 29 noiembrie - 3 decembrie 2017, efectuate pe momondo.ro în perioada 1 august - 9 octombrie 2017 şi în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2016. Preţul mediu pentru o destinaţie a fost identificat pe baza preţului mediu în euro pentru căutările efectuate pentru clasa Economy cu până la 90 de zile în avans pentru toate destinaţiile cu plecare din Bucureşti între 29 noiembrie - 3 decembrie 2017 şi 30 noiembrie - 4 decembrie 2016.

Portalul momondo.ro este un motor de căutare gratuit care compară cele mai bune oferte pentru bilete de avion, hoteluri şi închirieri auto la nivel global. Aplicaţiile pentru mobil gratuite sunt disponibile pentru iPhone si Android. Momondo este parte din KAYAK, companie independentă în cadrul Priceline Group.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici