Nicolescu verifică modul în care s-au cheltuit banii pentru proiectul Tarniţa

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a dispus luni Corpului de Control al Departamentului pentru Energie să realizeze o analiză în privinţa cheltuielilor făcute până în prezent pentru proiectul hidrocentralei de la Tarniţa-Lăpuşteşti din judeţul Cluj.

165 afișări
Imaginea articolului Nicolescu verifică modul în care s-au cheltuit banii pentru proiectul Tarniţa

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Analiza va viza în principal activitatea Hidroelectrica. Şeful Corpului de Control are termen ca până la sfârşitul acestei săptămâni să prezinte ministrului concluziile sale", potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Energie.

Ideea construcţiei hidrocentralei de la Tarniţa datează din timpul regimului comunist, iar investiţia este evaluată la 1,1 miliarde de euro.

Contactat de MEDIAFAX, Remus Borza, şeful firmei Euro Insol, administartorul judiciar al Hidroelectrica, a afirmat că este vorba de "un război" între ministrul Economiei, Constantin Niţă, şi Nicolescu în legătură cu exercitarea controlului asupra companiilor din sectorul energetic.

"Este un război între Niţă şi Nicolescu. Niţa vrea să ia companiile (din sectorul energetic - n.r.), Nicolescu face scandal pe tema Tarniţa. Eu mă opun construcţiei Tarniţa, care nu se justifică din niciun punct de vedere", a spus Borza.

El a mai afirmat că reprezentanţii Corpului de Control au nevoie de autorizarea sa pentru acces în sediul Hidrolectrica, menţionând că va permite efectuarea verificărilor.

Pentru proiectul Tarniţa s-au făcut mai multe studii de fezabilitate de-a lungul timpului. Investiţia, pe care Guvernul o consideră strategică, nu a început încă.

În luna martie, Hidroelectrica, aflată în insolvenţă, a anunţat că va plăti 20.500 de lei firmei Unitatea de Suport pentru Integrare din Cluj Napoca, pentru a afla dacă proiectul hidrocentralei de la Tarniţa va avea vreun impact asupra mediului.

Firma Unitatea de Suport pentru Integrare a primit contractul în 24 februarie, în urma unei licitaţii deschise la care au fost depuse şase oferte.

Ziarul Financiar scria în luna aprilie că Hidroelectrica a semnat în februarie anul acesta un contract de 44.000 de euro pentru actualizarea studiului de fezabilitate pentru Tarniţa, după ce în 2008 mai făcuse un studiu de fezabilitate pe care a plătit aproape 410.000 de euro.

Potrivit Ziarului Financiar, compania de stat a mai plătit firmei de consultanţă Deloitte 14,5 milioane de lei, în perioada 2010-2014, tot pentru proiectul Tarniţa.

Hidroelectrica este controlată de stat, prin Departamentul pentru Energie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici