OMV Petrom: Protestele anunţate pentru vineri, iniţiate de membri ai unor sindicate nereprezentative

OMV Petrom precizează, într-un comunicat de presă, remis, joi seară, MEDIAFAX, că protestele anunţate pentru vineri, la Viena, de către o sută de reprezentanţi ai unor salariaţi ai companiei au fost organizate de membri ai unor sindicate care nu sunt reprezentative la nivelul OMV Petrom.

1711 afișări
Imaginea articolului OMV Petrom: Protestele anunţate pentru vineri, iniţiate de membri ai unor sindicate nereprezentative

OMV Petrom: Protestele anunţate pentru vineri, iniţiate de membri ai unor sindicate nereprezentative

În comunicatul citat se precizează că în cadrul negocierilor pentru noul contract colectiv de muncă al OMV Petrom angajaţii au fost reprezentaţi, conform legii, de către sindicatul reprezentativ la nivelul OMV Petrom.

"Negocierile s-au desfăşurat cu respectarea tuturor normelor şi predeverilor legale în vigoare, într-o manieră constructivă care să asigure reflectarea voinţei partenerilor, finalizându-se cu un pachet financiar format din majorări salariale şi prime acordate salariaţilor, superior nivelului pieţei", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, pentru noul contract colectiv de muncă la nivelul OMV Petrom s-a avut în vedere, în principal, eliminarea unor prevederi ce dublau reglementări legale existente şi a unor dispoziţii care nu îşi mai găseau aplicabilitatea în contextul actual şi care birocratizau excesiv relaţia de muncă cu angajaţii.

"Noul contract colectiv de muncă la nivelul OMV Petrom reprezintă un instrument de lucru flexibil, inspirat din bunele practici europene, centrat pe beneficiile pentru salariaţi, menit să aducă un echilibru între încurajarea performanţei şi o protecţie socială adecvată", se mai arată în comunicatul de presă al OMV Petrom.

Aproximativ o sută de reprezentanţi ai salariaţilor OMV Petrom România, angajaţi în Suplacu de Barcău, Drăgăşani, Constanţa şi Craiova, vor protesta, vineri, la sediul central al companiei, din Viena, acţiunea fiind organizată cu respectarea legislaţiei austriece

Delegaţia alcătuită din o sută de reprezentanţi ai salariaţilor din OMV Petrom România, angajaţi în Suplacu de Barcău (judeţul Bihor), Drăgăşani (judeţul Vâlcea), Constanţa şi Craiova (judeţul Vâlcea) va înmâna directorului general al companiei OMV Petrom o scrisoare din partea lucrătorilor români, pichetarea programată, vineri, între orele 11.00-12.00, fiind organizată cu respectarea legislaţiei austriece.

"Pentru prima dată, am hotărât să plecăm la Viena cu două autocare, o sută de oameni din Bihor şi din Vâlcea, şi să facem acolo protest, pentru că în ţară nu ne bagă nimeni în seamă. Pornim la drum la ora 2.00, la noapte, iar protestul îl vom face în faţa sediului OMV din Viena, mâine (vineri - n.r.), timp de o oră, începând cu ora 11.00", a declarat, joi, pentru MEDIAFAX preşedintele Sindicatului Liber şi Independent Petrom Suplac - Marghita, Lucian Gal.

Protestul este organizat de Sindicatul Liber şi Independent Petrom Suplac - Marghita, Sindicatul Petroliştilor Drăgăşani, Sindicatul Liber Independent Petrosind Craiova, Sindicatul Liber Petrom Găeşti şi Sindicatul Liber Independent Petromar şi "vine după o lungă perioadă în care organizaţiile sindicale menţionate au încercat să oprească abuzurile săvârşite împotriva salariaţilor de către administraţia OMV Petrom România împreună cu Sindicatul Naţional Petrom".

Lucian Gal a afirmat că protestatarii îi vor remite directorului general al companiei austriece o scrisoare în care îi va fi prezentată "situaţia de batjocură din România, o situaţie care a fost agravată la începutul lunii mai de un contract colectiv de muncă semnat de companie cu «sindicatul galben», constituit din 23 de apropiaţi ai reprezentanţilor administraţiei, fără ştiinţa sindicatelor reprezentative în mod real".

Potrivit liderului sindical, prin noul contract de muncă la nivelul OMV Petrom au fost eliminate toate condiţiile care restricţionau unitatea să rezilieze un contract individual de muncă, dându-se astfel posibilitatea angajatorului să desfacă un contract de muncă oricând, "după bunul plac".

"De asemenea, începând cu luna mai, mii de lucrători din companie se apropie de statutul de sclav. Prin «negocierea» dintre «sindicatul galben» şi administraţie s-a convenit să nu mai existe o negociere anuală care să reglementeze majorarea salariilor, durata timpului de lucru, programul de lucru şi condiţiile de muncă. Au fost eliminate aceste obligativităţi, iar administraţia va putea modifica programul de lucru pentru orice salariat fără acordul sindicatului", a spus Lucian Gal.

Conform acestuia, cu acordul SNP, creşterea salarială pentru anul viitor va fi în cadrul OMV-Petrom de doar aproximativ 55 lei pentru fiecare salariat, adică puţin peste 12 euro.

Totodată, ajutorul de deces s-a redus cu 50 la sută, partea principală de concediu de odihnă a scăzut de la 15 zile la 10 zile, iar compania "a scăpat de mai multe responsabilităţi": de a reangaja pe acelaşi post persoana care revine din concediul de îngrijire a copilului până la vârsta de doi ani, de a lua măsuri pentru ameliorarea condiţiilor de muncă şi de a le discuta în Comisia de Sănătate şi Securitate în Muncă, de a asigura participarea salariaţilor la cursuri de formare în domeniul relaţiilor de muncă şi activităţilor sindicale.

De asemenea, OMV Petrom, în baza contractului colectiv de muncă aprobat de SNP, nu ar mai avea obligaţia de a păstra timp de trei luni salariul angajatului care beneficiază de schimbarea locului de muncă din motive medicale, de a plăti integral biletele de tratament şi transport angajaţilor care sunt nevoiţi să trateze boli profesionale şi de a corela ajutorul de căsătorie/naştere/adopţie cu nivelul salariului minim pe companie.

"Sindicatele organizatoare ale acţiunii de la Viena au deschis deja acţiuni în instanţă împotriva companiei OMV Petrom şi împotriva Sindicatului Naţional Petrom, şi au anunţat că vor face toate demersurile legale pe care le au la dispoziţie pentru a apăra drepturile celor peste 18.000 de lucrători pe care îi reprezintă", a mai spus Lucian Gal.

La începutul săptămânii viitoare, angajaţii de la Petromar au anunţat că vor face grevă japoneză, iar restul organizaţiilor sindicale reprezentative au început demersurile pentru organizarea de proteste locale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici