Premieră mondială: Banca Republicană Transnistreană va emite monede de plastic, realizate în Rusia

Banca Republicană Transnistreană (BRT) va emite noi monede de plastic, de diferite forme geometrice şi culori, pentru a marca cea de-a 20-a aniversare a monedei transnistrene.

954 afișări
Imaginea articolului Premieră mondială: Banca Republicană Transnistreană va emite monede de plastic, realizate în Rusia

Premieră mondială: Banca Republicană Transnistreană va emite monede de plastic, realizate în Rusia (Imagine: www.coins-and-banknotes.com)

Potrivit serviciului de presă al BRT, noile monezi, care au fost create în Rusia, vor avea o rezistenţă sporită şi mai multe elemente de securitate, informează site-ul Pravda.ru.

"Deocamdată, acest tip de bani nu este produs nicăieri în lume. Aceasta este o inovaţie nu doar pentru Transnistria, ci şi pentru comunitatea bancară internaţională. Monedele au fost create de colegii noştri din Federaţia Rusă, iar noi vom fi primii care le vor folosi", a declarat prim-vicepreşedinta BRT, Olga Radulova, într-un interviu pentru televiziunea transnistreană.

Pentru a asigura protecţia împotriva falsificării, la fabricarea acestor monede vor fi folosite materiale cu o textură specială, elemente de contur şi microtexte. De asemenea, noile monede vor reflecta lumina într-un mod specific atunci când sunt expuse la raze ultraviolete sau infraroşii.

Monedele din plastic vor fi introduse în circulaţie la 22 august 2014 şi vor circula în paralel cu bancnotele de hârtie de aceeaşi valoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici