Revoluţia fiscală. Avertisment transmis lui Dragnea şi Tăriceanu: Mulţi angajatori refuză să mărească brutul angajaţilor, în contextul reformei fiscale

Reprezentanţii Confederaţiei Sindicale Cartel Alfa au trimis, miercuri, o scrisoare deschisă Parlamentului şi preşedinţilor celor două camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, în care semnalează incertitudini în piaţa muncii din cauza modificării Codului Fiscal.

11317 afișări
Imaginea articolului Revoluţia fiscală. Avertisment transmis lui Dragnea şi Tăriceanu: Mulţi angajatori refuză să mărească brutul angajaţilor, în contextul reformei fiscale

Revoluţia fiscală. Avertisment transmis lui Dragnea şi Tăriceanu: Mulţi angajatori refuză să mărească brutul angajaţilor, în contextul reformei fiscale

„Domnilor preşedinţi, reforma fiscală propusă de actuala coaliţie de guvernare, axată în principal pe creşterea sarcinii fiscale la angajaţi şi scăderea sarcinii fiscale la angajator, mecanism cu care nu suntem de acord, a provocat o mare incertitudine în ceea ce priveşte relaţiile de muncă. Avem numeroase semnale că o mare parte din angajatori evită să mărească brutul angajaţilor conform fiscalităţii adoptate prin OUG nr. 79/2017, căutând soluţii temporare pentru menţinerea salariilor angajaţilor lor, până la stabilizarea situaţiei legislative, adică transformarea OUG în lege”, se arată în scrisoarea semnată de preşedinele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Potrivit documentului, şi reprezentanţii unor instituţii cu capital de stat, din subordinea Ministerului Finanţelor Publice, precum Loteria Română, nu ar dori să îşi asume decizia măririi salariilor brute.

„Ne adresăm Parlamentului şi domniilor voastre, în calitate de preşedinţi ai celor două camere, deoarece este nevoie urgentă de o clarificare şi o stabilizare pentru a nu ne juca cu soarta a milioane de lucrători şi nici să testăm care este gradul de rezistenţă la experimente economico –fiscale. Astăzi, pe ordinea de zi a şedinţei guvernului este adoptarea proiectului bugetului de stat şi al asigurărilor sociale pentru 2018, care va fi introdus în Parlament pentru dezbatere şi aprobare. Intrucât Guvernul, creat de partidele pe care le conduceţi, a fundamentat acest proiect de buget de stat pe baza OUG nr. 79/2017 pentru modificarea Codului fiscal, vă solicităm să introduceţi OUG nr 79/2017 îndezbatere şi aprobare în procedură de urgenţă, pentru a fi finalizat în ambele camere înainte de aprobarea bugetului de stat în Parlament”, se mai arată în scrisoarea deschisă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici