Spania ar putea cere sâmbătă ajutor extern pentru sectorul bancar

Guvernul spaniol ar putea solicita sâmbătă ajutor financiar extern pentru susţinerea sectorului bancar, a declarat pentru Bloomberg o sursă oficială germană, după ce premierul Mariano Rajoy a declarat pentru prima dată, joi, că discută cu ceilalţi lideri europeni despre recapitalizarea băncilor.

128 afișări
Imaginea articolului Spania ar putea cere sâmbătă ajutor extern pentru sectorul bancar

Spania ar putea cere sâmbătă ajutor extern pentru sectorul bancar (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Miniştrii Finanţelor din zona euro vor purta sâmbătă discuţii prin teleconferinţă privind nu posibil program de ajutor, potrivit Bloomberg.

Astfel, solicitarea pentru ajutor ar putea avea loc în timpul conferinţei de sâmbătă, a afirmat sursa citată.

Rajoy a declarat joi seara că a vorbit cu colegii din UE şi că guvernul va "găsi formula pentru finanţarea şi capitalizarea sectorului bancar", odată ce auditorii străini contractaţi de Madrid vor estima necesarul de capital din sistem.

Declaraţiile lui Rajoy au avut loc cu câteva minute înainte de anunţul Fitch privind coborârea ratingului Spaniei cu trei trepte, la "BBB", la doar doi paşi de categoria "junk", nerecomandată investiţiilor.

Fitch estimează că băncile spaniole ar putea avea nevoie de ajutoare de 100 miliarde euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici