Victor Ponta: CAS scade cu 5 puncte din octombrie, fără acordul FMI. Nu creştem taxe sau impozite

Contribuţiile de asigurări sociale vor fi reduse la angajator cu cinci puncte procentuale, dar de la 1 octombrie, cu un impact bugetar de 850 milioane lei, fără majorarea deficitului bugetar, a anunţat premierul Victor Ponta, precizând însă că măsura nu are acordul FMI, ci este asumată de Guvern.

2193 afișări
Imaginea articolului Victor Ponta: CAS scade cu 5 puncte din octombrie, fără acordul FMI. Nu creştem taxe sau impozite

Ponta va susţine o declaraţie de presă la Guvern, la ora 18:30 (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Ponta anunţă reducerea CAS cu 5 puncte, dar din octombrie şi fără acordul FMI

El a precizat că măsura va fi introdusă printr-un proiect de lege pe care Guvernul îl va trimite săptămâna viitoare Parlamentului şi reprezintă o decizie "rezonabilă şi sustenabilă" pe care Guvernul şi-o asumă.

"Considerăm că reducerea CAS cu cinci puncte trebuie aplicată chiar de anul acesta şi putem să ne permitem acest lucru. Putem în mod rezonabil şi sustenabil să transmitem către Parlament proiectul de lege privind reducerea CAS cu 5 puncte pentru ultimul trimestru, începând cu 1 octombrie, deoarece în acest fel nu trebuie să creştem niciun fel de taxă sau impozit. Avem capacitatea, fiind buni gospodari ai bugetului şi având încasări suplimentare şi cheltuieli mai mici, pentru 2014, de a acoperi impactul negativ", a spus Ponta.

El a susţinut că cele 850 milioane lei necesare acoperirii impactului aferent ultimului trimestru sunt disponibili în buget.

"Acordul cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială rămâne funcţional, nu se întrerupe, reziliază sau denunţă (...) Principalii beneficiari vor fi angajaţii, pentru că angajatorii - şi asta vom urmări în mod clar - vor scoate la suprafaţă acele contracte de muncă din zona gri, în care pe cartea de muncă sunt mai puţini bani decât în realitate pentru a se evita impozitarea şi, în al doilea rând, crearea de noi locuri de muncă", a afirmat Ponta.

Întrebat însă dacă reducerea CAS din octombrie are acordul FMI şi al Comisiei Europene, premierul a răspuns că nu, deoarece nu există nici acord, nici dezacord, Fondul solicitând doar respectarea ţintelor macroeconomice, iar când au fost tăiate salariile şi pensiile nu a existat nici atunci un acord al Fondului.

"Nu, pentru că instituţiile internaţionale au spus un singur lucru: în primul rând, rămânem în ţintele de deficit, iar acordul instituţiilor pentru anii care urmează se va da în baza discuţiilor pe care le avem la sfârşitul lunii noiembrie pentru bugetul 2015 şi 2016. Nu, nu e niciun acord şi niciun dezacord. Când s-au tăiat salarii şi pensii, nu le-a tăiat FMI-ul, le-a tăiat Guvernul României. Când le-am dat înapoi, le-am dat noi. Când scădem CAS, le scădem noi. Ei ne cer un singur lucru, să ne păstrăm obligaţiile asumate privind ţintele mecroeconomice şi, de asemenea, să continuăm reformele structurale şi să îmbunătăţim managementul societăţilor cu capital de stat", a răspuns Ponta.

El a asigurat că impactul reducerii CAS din octombrie va fi acoperit strict din încasări bugetare şi că măsura nu este una temporară, nefiind gândită doar până la finele acestui an.

La rândul său, ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, întrebată ce explicaţii a primit din partea FMI pentru refuzul de a accepta reducerea CAS, a arătat că au fost negocieri "destul de dificile", cu mai multe scenarii care nu prevedeau însă introducerea unei noi taxe pentru mediul de afaceri în schimbul reducerii CAS.

"Am fost în schimb de acord cu principiul că trebuie să stăm în ţinta de deficit şi de aceea, până la urmă, am ajuns la concluzia că este mai înţelept să aplicăm această măsură numai de la 1 octombrie, cu un impact mult mai redus (...) Cei de la FMI vor fi aici în noiembrie şi vom discuta bugetul pe 2015, iar noi ne angajăm ca acel buget să îndeplinească ţintele de deficit şi vom continua această măsură, dar în momentul acela se vor lua decizii în cel fel noul buget va satisface şi condiţia de menţinere a deficitului şi de a menţine această măsură de reducere a CAS cu 5 puncte la angajator", a spus ministrul.

Petrescu a mai afirmat că reducerea CAS cu 5 puncte din luna iulie a fost "planul iniţial", dar a trebuit respectată ţinta de deficit şi evitată introducerea unei alte taxe.

Ministrul nu a dorit să explice de ce Guvernul nu consideră acordul cu FMI ca fiind "suspendat" în condiţiile în care experţii Fondului pleacă fără o scrisoare de intenţie, deşi a mai existat o situaţie similară şi în care acordul a fost considerat suspendat, Petrescu spunând doar că acordul este în derulare.

Surse oficiale au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX că Guvernul şi Fondul Monetar Internaţional nu au ajuns la un acord pentru reducerea CAS cu cinci puncte procentuale de la 1 iulie.

România s-a angajat prin acordurile cu instituţiile financiare internaţionale ca deficitul bugetar din acest an să nu treacă de 2,2% din PIB.

DECLARAŢIILE PREMIERULUI:

- Continuăm să punem în aplicare în perioada următoare un model economic pe care Guvernul l-a avut în vedere în aceşti doi ani de mandat.

- Am făcut reparaţiile sociale necesare, scăderea şomajului, creşterea salariului minim, buget mai mare pentru educaţie şi sănătate. Am avut o creştere economică sustenabilă şi am reuşit ăîn 2013 să avem cea mai mare creştere economică din UE, să deblocăm toate programele finanţate de UE.

- Considerăm că scăderea contribuţiilor sociale cu cinci puncte procentuale este necesară. În urma discuţiilor putem săptămâna viitoare să transmitem proiectul de lege privin reducere cu 5 puncte procentuale a contribuţiilor de asigurări sociale.

- Nu creştem taxe sau impozite.

- În luna noiembrie vom discuta cu reprezentanţii UE construcţia bugetelor pe 2015-2015 astfel încât România să-şi păstreze ţintele macroeconomice în perioada care urmează.

- Principalii beneficiari vor fi angajaţii - angajatorii vor scoate la suprafaţă aceste contracte de muncă din zona gri.

Premierul Victor Ponta a anunţat că, joi, va avea o ultimă întâlnire cu delegaţia Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, adăugând că speră ca relaxarea impozitării muncii să fie efectuată "într-o perioadă de timp rezonabilă" şi susţinută inclusiv de opoziţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici