Ion Cristoiu: Un duşman de moarte al votcăi – cultura

1. Am mai scris şi fireşte, voi mai scrie despre momentele de proză autentică din Stenograma Plenarei CC al PMR din 30 noiembrie – 5 decembrie 1961, publicată sub forma unui prim volum din Dosarul Ana Pauker la Nemira în 2006, selecţia şi editarea documentelor, studiu introductiv şi note: Elis Neagoe-Pleşa, Liviu Pleşa. Cuvânt înainte acad. Florin Constantiniu, Bucureşti, Editura Nemira, 2006.

Raportul prezentat de Dej la Plenară se opreşte asupra unuia dintre momentele de conflict cu Ana Pauker şi Vasile Luca:

Includerea în Coaliţia de Guvernare dr Petru Groza a lui Gheorghe Tătărescu, lider al partidului PNL-Tătărescu, formaţiune desprinsă din PNL în 1945 pentru a putea colabora cu Partidul Comunist, de fapt cu Sovietici.

Liderul comunist susţine acum că Ana Pauker pledase împotriva includerii lui Gh. Tătărescu în Guvern, militînd în favoarea PNL-ului clasic. Raportul îi dă lui Dej posibilitatea să destăinuie tactica PCR faţă de Gheorghe Tătărăscu:

„Erau, la anumite eşaloane, păreri din acestea şi au început să mă combată, că eu iau în braţe pe Tătărescu. Spuneau: ce reprezintă Tătărescu ca forţă politică? Nimic. Dar ce ne trebuie, spuneam eu, o forţă politică mare? Nouă ne trebuie aceasta doar din punct de vedere al opticii interne şi externe. Mai cu seamă să nu i se poate spune guvernului că este un guvern comunist şi, ca să vorbim aşa, între noi, acoperindu-ne cu această forţă insignifiantă, să alcătuim un guvern cu Tătărescu, în care burghezia să fie reprezentată prin acest partid slab, decît cu naţional-liberalii bătrîni şi cu naţional-ţărăniştii, care reprezentau o forţă politică serioasă. Atunci şi noi am manevrat. În fiecare etapă, în luptă, trebuie să schimbi tactica, cînd bagi cavaleria, cînd bagi artileria, unde trebuie să trimiţi infanteria ş.a.m.d.

Am militat, deci, pentru această formulă, care s-a realizat la 6 martie 1945. Întîi făceau obiecţie că este o forţă politică slabă, că nouă ne trebuie o forţă politică tare, că este imoral, şi mi-a amintit că, uite, Tătărescu a fost preşedinte, a fost ministru de Interne, istoria cu Tatar-Bunar, că tu ai stat în închişoare ş.a.m.d. Da, am stat în închisoare, este adevărat, dar eu n-am să privesc din punct de vedere sentimental. Sînt interese superioare în joc, nu pot să privesc ca un om îngust.

Consider că trebuie realizată o asemenea formulă cît mai grabnic, cît mai bine şi, la urma urmei, cît de moral este Maniu, Partidul Naţional Ţărănesc şi Brătienii? Noi îi cunoaştem, că am avut relaţii cu dînşii, în tot timpul ne-am frecat de ei. Pentru consolidarea forţelor, acesta a fost un moment tactic extraordinar, pentru că ne-a permis să mergem spre putere fără vărsare de sînge.

Noi aveam în Capitală peste 40 000 de oameni înarmaţi pînă în dinţi, puteam să luăm puterea în orice moment şi rapid, cu cîteva focuri de puşcă, dar, totuşi, s-ar fi răsfrînt negativ. Era în timpul războiului, nu se putea face lucrul acesta, şi am găsit calea aceasta paşnică. Hai să-l luăm în căruţă cu noi pe Tătărescu, să ne întărim poziţiile în guvern, să ne lărgim poziţiile, să ne consolidăm, să creăm condiţiile pentru a face un pas mai înainte şi, cînd ne-am întărit şi am creat acel număr de condiţii care ne-ar permite să luăm puterea, atunci luăm de fundul pantalonilor pe Tătărescu, îl dăm jos din căruţă şi mergem noi mai departe. Dar nu e clar? Este aşa simplu!“

2. La primul congres al stahanoviştilor din URSS, ţinut în 14 noiembrie 1935, Anastas Mikoian, Comisar al poporului pentru producţia alimentară, s-a referit pe larg şi la producţia de votcă:

„În 1935 s-a vîndut mai puţină votcă decît în 1934, iar în 1934, în ciuda calităţii sale net superioare, s-a vîndut mai puţină decît în 1933. Acesta e singurul sector de producţie al Comisariatului pentru producţia alimentară care nu progresează, ci dă înapoi, spre marea amărăciune a muncitorilor din industria noastră producătoare de votcă. Dar n-are de ce să ne îngrijoreze mîhnirea producătorilor noştri de votcă. Tovarăşul Stalin ne-a prevenit încă de mult că pe măsură ce se ridică nivelul cultural al ţării, va scădea consumul de votcă şi va creşte importanţa cinematografului şi a radioului”.

Puţină lume ştie că Stalin şi-a spus cuvîntul şi în crearea unei Cărţi de bucate. Prin anii ’30, totul era pus sub semnul îndrumărilor date de Marele învăţător al popoarelor. Era fatal ca o carte de bucate să beneficieze de geniul de la Kremlin. Nu de alta, dar nu era o carte de bucate oarecare. Era o carte de bucate sovietică. Ea apare graţie strădaniilor depuse de Anastas Mikoian, Comisar al poporului pentru producţia alimentară. Cartea se deschide cu faimoasa exclamaţie: „Viaţa devine mai bună, viaţa devine mai veselă”.

La începutul fiecărui capitol se află un citat sau o întîmplare din viaţa şi activitatea lui Stalin. Capitolul „Pescărie” relatează următoarea întîmplare:

„Tovarăşul Stalin a întrebat odată: «Spune-mi, tovarăşe Mikoian, se poate cumpăra peşte viu în prăvăliile moscovite?». «Nu, tovarăşe Stalin», i-am răspuns eu. «Pe vremuri se putea», a spus el. «Şi acum avea magazine, în Moscova, care vînd 19 feluri de peşte viu»”.

P.S. Lui Anastas Mikoian i se datorează creşterea spectaculoasă a producţiei de pîrjoale. Cele mai bune dintre acestea poartă şi azi numele de Mikoiane”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro