Accident aviatic în Papua - Noua Guinee: Patru supravieţuitori şi 28 de morţi

Un avion cu 32 de persoane la bord s-a prăbuşit, joi, în Papua - Noua Guinee, a anunţat compania Airlines PNG, citată de CNN.

162 afișări

Patru persoane, între care un australian şi un neozeelandez, au supravieţuit accidentului aviatic care ar fi provocat moartea a 28 de persoane, au anunţat vineri autorităţile australiene, citate de AFP.

Avionul, un Dash-8 al companiei Airlines of Papua New Guinea (PNG), s-a prăbuşit în apropiere de Madang, pe coasta de nord a ţării, în timpul unei furtuni puternice.

Acesta avea la bord 32 de persoane, majoritatea originare din această ţară situată în sud-vestul oceanului Pacific.

"Airlines PNG şi autorităţile locale ne-au spus că la bord sunt 28 de pasageri şi patru membri ai echipajului", a anunţat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Ministerului australian de Externe. "Ei cred că patru persoane au supravieţuit accidentului, între care piloţii australian şi neozeelandez".

Comisia de anchetă privind accidentele (AIC) din Papua Noua Guinee a anunţat că în timpul prăbuşirii condiţiile meteorologice erau nefavorabile. Avionul s-a prăbuşit într-o zonă forestieră foarte densă în apropiere de vărsarea râului Gogol, la 20 de kilometri de destinaţia Madang.

Potrivit informaţiilor apărute în presă, cei patru supravieţuitori sunt, pe lângă cei doi piloţi, un alt membru al echipajului şi un pasager, care ar fi de naţionalitate chineză.

Infirmierele de la spitalul din Madang au confirmat pentru AFP că un chinez cu arsuri la spate şi la braţe, a fost adus de la locul accidentului. El este conştient şi poate vorbi, au adăugat ele.

Peste 20 de avioane s-au prăbuşit din 2000 în Papua - Noua Guinee, ţară în care terenul accidentat şi o reţea rutieră puţin dezvoltată fac legăturile aeriene cruciale pentru cele şase milioane de locuitori.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici