Acte de vandalism în Germania: Anarhiştii au incendiat maşini pentru a treia noapte consecutiv

Autorităţile germane par neputincioase în faţa actelor de vandalism din Berlin, unde presupuşi anarhişti au incendiat maşini pentru a treia noapte consecutiv.

555 afișări
Imaginea articolului Acte de vandalism în Germania: Anarhiştii au incendiat maşini pentru a treia noapte consecutiv

Maşini incendiate la Berlin pentru a treia noapte consecutiv (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Mai multe vehicule au fost incendiate şi la Brandenburg, relatează site-ul TheLocal.de.

Deşi poliţia şi-a sporit numărul patrulelor şi foloseşte elicoptere în ultimele zile, nouă vehicule au fost incendiate în zorii zilei de joi. Au fost vizate vehicule din districtele Charlottenburg, Tiergarten şi Neu-Hohenschönhausen, dar nicio persoană nu a fost rănită.

În total au fost distruse 35 de automobile în ultimele trei nopţi în capitala germană, care se confruntă de mulţi ani cu acte de vandalism comise de extremiştii de stânga.

Ultima serie de atacuri a început la scurt timp după revoltele de amploare din Londra şi alte oraşe britanice.

Problemele din Berlin s-au extins însă în noaptea de miercuri spre joi şi în landul Brandenburg, unde au fost incendiate două vehicule în Teltow-Fläming. Poliţia susţine că cele două autovehicule erau parcate la distanţă de doi kilometri unul de celălalt.

Autorităţile au oferit o recompensă de 5.000 de euro pentru informaţii care să conducă la arestarea agresorilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici