Angela Merkel: UE nu are în vedere deocamdată să impună noi sancţiuni economice Rusiei

Uniunea Europeană nu are în vedere deocamdată să impună noi sancţiuni economice Rusiei, a declarat marţi cancelarul german Angela Merkel, în contextul deteriorării situaţiei din estul Ucrainei în urma alegerilor organizate de rebelii separatişti.

172 afișări
Imaginea articolului Angela Merkel: UE nu are în vedere deocamdată să impună noi sancţiuni economice Rusiei

Angela Merkel (Imagine: Gabriel Pecheanu/Mediafax Foto)

Angela Merkel a evocat posibilitatea extinderii listei cu oficialii ucraineni proruşi vizaţi de sancţiuni europene. "În afară de aceasta, nici o nouă sancţiune economică nu este prevăzută pentru moment", a afirmat cancelarul german, într-o conferinţă de presă, la Berlin.

"Sancţiunile nu reprezintă un scop în sine, ci un instrument şi se află în continuare pe masă", a declarat, anterior, la Berlin, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, după întrevederea cu ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier.

"Vom avea luni o reuniune ministerială la Bruxelles. Discuţiile vor viza oportunitatea extinderii sancţiunilor, dar, în special, cum să susţinem Ucraina în aceste momente dificile", a afirmat Mogherini.

"Cea mai mare provocare nu este doar cum să reacţionăm la situaţia din teren, care nu se îmbunătăţeşte, dar şi cum să transformăm Ucraina într-o poveste de succes, să arătăm că alegerea parcursului european aduce rezultate bune pentru ţară şi pentru oameni", adăugat şefa diplomaţiei europene.

Cinci militari ucrainei şi-au pierdut viaţa în ultimele 24 de ore în estul separatist, ridicând la 1.052 de morţi numărul victimelor înregistrate în total în rândul armatei ucrainene de la începerea confruntărilor, în aprilie, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene.

Situaţia din estul Ucrainei s-a deteriorat după organizarea alegerilor în regiunile separatiste, la 2 noiembrie, care au fragilizat procesul de pace lansat în septembrie.

În ultimele zile, importante convoaie cu armament greu, inclusiv tancuri şi camioane, au fost observate de jurnaliştii AFP îndreptându-se spre regiune.

Prezenţa convoaielor, confirmată de observatorii OSCE aflaţi în regiune pentru a monitoriza aplicarea acordului de încetare a focului din 5 septembrie, provoacă temeri cu privire la riscul reizbucnirii unui război total în regiune.

La 3 noiembrie, după scrutinul câştigat de rebelii proruşi în estul Ucrainei, Guvernul german a cerut autorităţilor ruse să respecte "integritatea teritorială a Ucrainei", fără să excludă noi sancţiuni europene împotriva Moscovei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici