Azerbaidjanul susţine că Rusia şi Armenia nu îndeplinesc acordul de încetare a focului din Nagorno-Karabah

Azerbaidjanul susţine că Rusia şi Armenia nu îndeplinesc acordul de încetare a focului în enclava Nagorno-Karabah, la câteva ore după ce Uniunea Europeană a cerut Azerbaidjanului şi Armeniei să se abţină de la „violenţă şi retorică în contradictoriu”.

2801 afișări
Imaginea articolului Azerbaidjanul susţine că Rusia şi Armenia nu îndeplinesc acordul de încetare a focului din Nagorno-Karabah

Azerbaidjanul susţine că Rusia şi Armenia nu îndeplinesc acordul de încetare a focului din Nagorno-Karabah

De la prăbuşirea Uniunii Sovietice, Azerbaidjan şi Armenia au purtat două războaie pentru Nagorno-Karabah, o mică enclavă muntoasă care face parte din Azerbaidjan, dar populată de aproximativ 120.000 de etnici armeni.

După lupte grele şi o încetare a focului intermediată de ruşi, Azerbaidjanul a preluat în 2020 zonele care au fost controlate de etnicii armeni în şi din jurul enclavei montane.

„Armenia nu a îndeplinit multe prevederi ale declaraţiei, iar Rusia nu a asigurat implementarea integrală a declaraţiei în limitele obligaţiilor sale”, a declarat ministerul de externe azer într-un comunicat oficial.

Armenia şi Azerbaidjan au discutat de atunci un acord de pace, în care Rusia face, de asemenea, eforturi pentru a-şi păstra un rol de lider şi în care cele două ţări ar conveni asupra graniţelor, ar rezolva diferenţele în legătură cu enclavă şi ar dezgheţa relaţiile.

Preşedintele Consiliului UE, Charles Michel, i-a găzduit pe preşedintele azer Ilham Aliyev şi pe prim-ministrul armean Nikol Pashinyan pentru discuţii de la Bruxelles menite să tragă o linie după mai mult de trei decenii de ostilităţi.

Armenia spune că tratatul de pace propus ar trebui să le ofere drepturi speciale şi să le garanteze securitatea. Ministrul de Externe din Azerbaidjan, Jeyhun Bayramov, a respins această cerere într-un interviu acordat Reuters în iunie, declarând că este inutilă şi echivalează cu o ingerinţă în afacerile Azerbaidjanului.

Rusia a declarat că este pregătită să organizeze o întâlnire tripartită cu Armenia şi Azerbaidjan la nivelul miniştrilor de externe. Acest lucru ar putea fi urmat de un summit la Moscova pentru semnarea unui tratat de pace, a declarat Ministerul de Externe într-un comunicat.

Azerbaidjanul a spus că declaraţia de la Moscova „provoacă dezamăgire şi neînţelegere” şi contrazice declaraţiile Rusiei de susţinere a integrităţii teritoriale a Azerbaidjanului.

"Progresul real depinde de următorii paşi care vor trebui făcuţi în viitorul apropiat. Ca o chestiune prioritară, violenţa şi retorica dură ar trebui să înceteze pentru a oferi mediul potrivit pentru discuţiile de pace şi normalizare", a conchis Michel.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici